Morarii şi brutarii – mai hoţi decât „zarzavagiii”…

Distribuie articolul:

De aproape 24 de ani pieţarii şi buticarii vând fără să înregistreze în contabilitate întreaga cantitate de marfă vândută şi încasată, încasările lor fiind destul de mari, averile lor contrastând penal cu Fişele fiscale depuse la Finanţe şi Administraţii.  La concertata evaziune fiscală au luat parte, prin neimplicare, Fiscul şi Poliţia.   

Din când în când câte-o astfel de acţiune demonstrează cât de mare e hoţia. Acţiunea e heirupistă, desigur, mulţi dintre noi ştiind că prin aceasta se urmăreşte „arătarea pisicii” întru decartare, partidele şi „Organele” de control aşezându-se ca nişte lipitori, rând pe rând, pe profitul nedeclarat – spre a fi impozitat – al majorităţii firmelor…Valoarea prejudiciului constatat în urma controalelor realizate de Inspectoratul General de Poliţie în sectorul de morărit şi panificaţie a fost de 61 de milioane lei, numai în această lună, a declarat, miercuri seara, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Din dispoziţia şefului Poliţiei Române, chestor-şef Petre Tobă, la data de 1 septembrie au fost demarate, în toată ţara, controale pentru combaterea evaziunii în domeniul panificaţiei, fiind efectuate controale de la producători până la cei care vând produsul finit către populaţie, vizate fiind inclusiv zonele în care se exportă cereale. În aceste activităţi au fost angrenaţi şi specialişti din cadrul Gărzii Financiare, ANAF, Direcţiilor Judeţene pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Direcţiilor Judeţene de Sănătate Publică şi Autorităţii Naţionale Pentru Protecţia Consumatorului.

 În perioada 1 – 30 septembrie, numai Inspectoratul General de Poliţie a efectuat 38.000 de controale. Au fost confiscate 65 de mijloace de transport, au fost date 16.000 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 8,9 milioane de lei. 13 unităţi de morărit şi panificaţie au fost suspendate, zece autorizaţii au fost anulate şi patru sesizări penale au fost făcute în această perioadă. Valoarea prejudiciului care a fost constatat numai în această lună este de 61 milioane de lei, numai pe controalele realizate de Inspectoratul General de Poliţie”, a arătat Constantin, într-o dezbatere la România TV.
Întrebat dacă se gândeşte la reducerea TVA şi la alte alimente, ministrul a subliniat că ar fi posibilă o reducere a TVA la carne şi legume – fructe, dacă rezultatele privind scăderea TVA la pâine vor fi cele aşteptate. „Angajamentul cu FMI este că undeva în 2014 vom face o evaluare, undeva după un an de zile, pe scăderea TVA la pâine. Dacă vom avea efectele pe care noi mizăm putem să vorbim şi de reducerea TVA la carne şi de legume-fructe. Există deja în jurul nostru ţări precum Bulgaria, Ungaria care au anunţat deja la carne o reducere a TVA, ceea ce îi pune în dificultate pe producătorii şi comercianţii din România”, a mai spus Constantin.

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *