Şpaga e cuvântul de ordine în instituţiile statului

Distribuie articolul:

 

Zilele trecute, pe adresa redacţiei a fost transmis un comunicat de presă prin care eram informaţi că un agent din cadrul Penitenciarului Slobozia a fost prins în flagrant în timp ce dădea unui investigator sub acoperire suma de 700 lei şi un număr de cinci telefoane mobile pentru a le introduce în mod ilicit în penitenciar, adică mită… Ca de-atâtea alte ori m-am întrebat ce-ar trebui, în opinia celor plătiţi să cureţe instituţiile statului de şpăgari, să facem noi cu această informaţie? Ar trebui să dăm de ştire pentru ca prostimea să tragă nădejde că, măcar din când în când, câte-un guguştiuc e prins şi chiar reţinut pentru că a făcut, şi el, un ciubuc? Păi, cine-ar mai putea crede că astfel de fapte nu se întâmplă de regulă şi-s doar excepţia…?! Cine nu ştie că, deşi se plâng că au salarii „de mizerie”, dacă ar fi cu-adevărat obligaţi să indice sursa banilor din care şi-au tras vilele, maşinile şi-alte acareturi scumpe, mulţi dintre bugetari nu numai că ar cam „da din colţ în colţ” ci ar şi trebui să „dea cu subsemnatul” mai întâi în faţa „Organelor” cu atribuţiuni de control, şi-apoi şi în faţa judecătorilor care, dacă n-ar fi ei înşişi corupţi, ar trebui să-i încarcereze câţiva ani şi, mai ales, să le şi confişte averile? Cine oare să nu fi aflat că în absolut toate instituţiile statului, majoritatea angajaţilor pretind şi, pe cale de consecinţă, primesc şpagă, mită, ciubuc, atenţii, şperţ? Ştie cineva vreun caz de obţinerea vreunei Autorizaţii de construcţie sau a vreunui Aviz fără a da „atenţie mărită” şefilor de prin Primărie, de exemplu? Ştie cineva vreun caz în care i s-a eliberat o banală Adeverinţă fără ca, măcar, să apeleze la PCR (Pile, Cunoştinţe, Relaţii) sau fără a fi strecurat un cât de mic ciubuc în buzunarul bugetarului? Când aţi fost la Spital, câţi dintre dumneavoastră nu v-aţi exprimat recunoştinţa strecurând banii în buzunarul halatului medicilor, asistentelor, infirmierelor, brancardierilor? Şi exemplele pot continua, pentru fiecare instituţie a statului şi pentru fiecare breaslă în parte. Când zilele trecute am citit ceea ce a declarat europarlamentarul Monica Macovei, fost procuror, cu privire la posibilitatea confiscării bunurilor provenite din infracţiuni, fără chiar ca să şi existe, în prealabil, o sentinţă de condamnare, ştiind şi ceea ce se-ntâmplă cu-adevărat cu bugetele instituţiilor statului, sigur că n-am putut să mă entuziasmez la gândul că, în sfârşit, guvernanţii îşi vor îndrepta atenţia şi către acareturile ilicite deţinute de atâţia şi-atâţia români (din care mulţi sunt romi, desigur!) care nu numai că au furat, dar nici măcar nu-şi plătesc, ca toţi ceilalţi, impozitele pe casă, pe maşini şi pe ce au mai adunat ei prin curtea palatelor ori a vilelor, dar şi prin conturi bancare şi, desigur, pe la „saltea”. Ştiind  şi ce elemente din Tabelul lui Mendeleev îi tot reţine pe politicieni să cureţe ţara de cior(ditor)i, sigur că am înţeles şi care-i filonul averilor „nesimţite” acumulate şi (ne)declarate de mai-marii bugetarilor din România. Că doar nu crede cineva că din cât de mult fură „băieţii deştepţi” şi, deopotrivă, aşa-numiţii „băieţi de băieţi cu firme pe internet” nu li se acordă „atenţie” considerabilă şi politicienilor care, la rândul lor, decartează mai ales în puşculiţa de partid, cea care se goleşte al dracului de repede mai ales în campaniile electorale, nu? Şi doar nu crede cineva că dacă au luat şpagă o dată, de două ori de la „jmecheri” mai poate vreun „Organ” să caşte gura fără să rişte să i se umfle botul sub presiunea (chiar fizic exercitată din partea celor care, ca să se dea mari, adoptă o atitudine de aroganţă şi recunosc (doar) că i-au „omenit” şi pe „barosani” cu câte puţin din toate câte au furat în cei 23 de ani de când numai proştii mai ştiu de frica Fiscului, a Poliţiei, şi-a Justiţiei, instituţii care, dacă n-ar fi fost putred de corupte, ar fi putut detrona irefutabila evaziune fiscală penal de prezentă în toate domeniile economiei din această ţară ce pare a fi ajuns la cheremul clanurilor mafiote, nicidecum pe mâna unor politicieni bine intenţionaţi întru propăşirea Neamului şi-a Ţării…


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *