Unii spun că în România e „raiul pe pământ” în ceea ce priveşte subvenţionarea agriculturii, fie şi numai pentru faptul că fermierilor li se tot dă, fără ca să li se şi ceară oarece, măcar calitate în ceea ce priveşte producţia vândută pe „şestache” şi încasată „la negru”. Alţii spun că, în România e raiul pe pământ pentru fermieri, deoarece cu cât aceştia decartează mai prompt în puşculiţa de partid, cu-atât au şanse mai mari să li se deconteze la timp toate cererile privind subvenţiile şi, nu în ultimul rând, rambursările de TVA…Sigur că sunt şi unii care plâng de mila nu numai a cultivatorilor de cereale, fructe şi legume, ci şi a crescătorilor de animale. Cine-s cei din urmă, cei care teatral lăcrimează în batistă pretinzând, cu tupeu, că în România, comparativ cu alte ţări europene, subvenţiile sunt mici? Sunt, desigur, acoliţii (b)oierilor care n-au făcut averi incomensurabile lucrând ogoarele şi crescând vitele ci punând mâna, mai întâi pe acareturile fostelor CAP-uri, IAS-uri, SMA-uri, fabrici şi combinate cu profil agro-industrial, toate construite, desigur, pe vremea comuniştilor de care, boierii zilelor noastre, se dezic ca…şi când „nici usturoi n-au mâncat şi nici gura nu le miroase”… Ca una care şi-a trăit tinereţea în blamata societate comunistă de dinainte de ’89, dar ceva-ceva avere a făcut în aşa-zisa societatea capitalistă din ziua de azi, mă-ntreb de ce dacă se câştigă aşa de prost din afacerile agro-industriale made în România, dau năvală străinii, de zici că aici e „raiul pe pământ” cum spuneam? De ce, bunăoară, Velcourt Group, cea mai mare companie britanică de management de teren agricol, a anunţat, mai zilele trecute, că intenţionează să investească în terenurile agricole din România printr-o societate mixtă înfiinţată cu Mintridge International, o companie specializată în achiziţia de teren agricol? „Credem că România are argumente solide pentru cei trei factori care fac din achiziţia de terenuri agricole o investiţie atractivă: perspectivele de creştere a valorii terenurilor, posibilitatea de a achiziţiona terenuri neutilizate şi calitatea terenului agricol”, a declarat, de curând, directorul general al Velcourt Group, James Townshend. Este lucru ştiut că, la ora actuală, circa 8,5% din suprafaţa arabilă a României este utilizată de cetăţeni străini. Potrivit AGERPRES, suprafaţa agricolă deţinută de străini în România la finele lui 2011 se ridică la peste 700.000 de hectare, reprezentând 8,5% din suprafaţa arabilă a României. Într-un clasament al cumpărătorilor de teren în România, pe primele locuri se află Italia, cu 24,29%, urmată de Germania cu 15,48% şi de ţările arabe cu 9,98%. Totodată, Ungaria deţinea 8,17% din cele peste 700.000 de hectare de teren agricol cumpărat în România, Spania 6,22%, Austria 6,13%, Danemarca 4,52%, Grecia şi Olanda câte 2,4% şi Turcia 0,78%. De ce vin toate aceste „neamuri” să cumpere terenuri aici, în România? Da, e-adevărat că se vând pe „te miri ce şi mai nimic” mai toate terenurile agricole aflate în proprietatea bieţilor bătrâni ce încă mai „fac umbră pământului” prin satele din România. Dar nu numai acesta pare să fie motivul, ci, aşa cum spuneam, multe altele sunt avantajele pe care fermierii le au în această ţară în care evaziunea fiscală a ajuns cuvântul de ordine al unui procent aflat în alarmantă creştere exponenţială.
Cei mai periculoşi evazionişti nu sunt străinii, ci românii. Daca ar fi să se ordone o statistică a tuturor primarilor, secretarilor de primării şi a altor asemenea specimene de „investitori” care în viaţa lor n-au dat cu sapa, care n-au avut vreodată vreo tangenţă cu agricultura, politicieni lacomi şi veşnic nesătui de bani negri, nu de puţine ori pentru finanţarea unor campanii electorale proprii, sigur rezultatele ne-ar da pe spate, cum se spune. Când un arbitru de fotbal, precum Porumboiu, a ajuns unul dintre marii latifundiari ai României, ce să mai zici?! Sloganul devenit desuet „Nu ne vindem ţara”, a atras mulţi „investitori” evazionişti, aceştia aflând repede că ţara e dată degeaba, contra unui comision gras şi bine plasat. Şi asta nu este valabil numai pentru agricultură. Unde e industria României, aşa „fier vechi” cum era ea?! A ajuns exact cum a „constatat” primul premier al României postdecembriste, neulanderul Roman, fiul ultraşului comunist Walter Roman, cel care a „ajutat” România să ajungă „pe culmile socialismului”, împreună cu fraţii lui, ruşii sovietici. După ce au călcat în picioare ţara asta o juma’de secol, comuniştii s-au regrupat prin odraslele lor, sprijinite de „intelectualii” din linia a doua, gen Iliescu cel sărac şi cinstit, cel care se plimba însoţit de Omar Hayssam, căruia-i oferise o perlă a industriei lemnului – IFET NEHOIU -, dovedit un terorist de talie internaţională, făcut scăpat de „agentur’li” româneşti şi străine. Bine’nţeles că Băsescu n-are nici o vină, el doar şi-a însuşit o parte din milioanele de dolari ceruţi drept răscumpărare de „răpitorii” ziariştilor români, printre care şi fiica marelui mahăr pedeserist de Buzău, tov. Ion, Marijean Ion. Am vrut să specific aceasta, fiindcă S.C. NEHOIU S.A. a fost cadorisită sirianului cu largul concurs al
parlamentarului pedeserist.
N-aş avea nimic împotriva concesionării (nu vânzării) terenurilor agricole, nu puţine rămase nelucrate din varii motive, unor investitori străini, bine’nţeles contra unor redevenţe substanţiale şi cu cea mai importantă condiţie: profitul să rămână-n România, reinvestit sau nu.
Referitor la marii evazionişti, aştept cu nerăbdare concluziile ultimelor
cercetări privind implicarea a mii de politicieni, alături de mari evazionişti din lumea întreagă, românii, desigur, neputând lipsi din această schemă. Ar fi multe de comentat, dar, deocamdată, suficient.