Un Drum Judeţean de 12,5 km era să (ne) coste peste 190 de miliarde de lei vechi

Drumul este cel care leagă satul Mircea cel Bătrân (comuna Reviga” de comuna Miloşeşti, drum care…

Deputatului Marian Neacşu – reclamat la acest ziar

Nefiind nici pe departe „în mijlocul oamenilor” aşa cum îi place să se laude ori de…

Urziceni ia atitudine în problema maidanezilor, în timp ce Slobozia a „aţipit”

În urmă cu un an, la București, într-unul dintre cele mai mari parcuri, își pierdea viața…

Primăria Amara gâfâie sub apăsarea SF-urilor

Prin articolul de faţă ne-am propus să vă înfăţişăm o parte dintre „realizările măreţe” înfăptuite sub…

Oameni gospodari, aşa cum – din păcate! – întâlnim din ce în ce mai rar

Mulţi dintre cei ce mă cunosc, ştiu că îmi place să merg pe jos, să mă…

Persoanele care aleargă cel puțin 5 minute în fiecare zi trăiesc mai mult

* Persoanele care aleargă cel puţin cinci minute pe zi îşi reduc riscul de deces prematur…

S.C. Urban Slobozia – „pusă la zid” de către o parte a membrilor AGA

Lunare cheltuieli de funcţionare nejustificat de mari ( de regulă, mult mai mari decât veniturile lunare),…

Ca nişte hulpave căpuşe…

Stă scris negru pe alb că SC Urban Slobozia a acumulat datorii în valoare de 16.869.586…

Spitalul Slobozia cere, DSP și CJAS oferă, CJI binecuvântează

Joi, 24 iulie 2014, în sala de ședințe a Centrului Cultural „Ionel Perlea” din Slobozia, a…

Piaţa Revoluţiei din Slobozia – o modernizare care costă peste 370 de miliarde de lei vechi. Deocamdată!

* Tupeul de-a replica – ostentativ – că nu toţi banii sunt de la bugetul local,…