Viceprimarul Gabi Muşat a fost ales, astăzi, 26.08.2020 să preia atribuţiile de primar, după ce, prin ordin al prefectului, mandatul primarului Adrian Mocioniu a încetat înainte de termen ca urmare a faptului că acesta şi-a depus candidatura pentru un nou mandat din partea partidului Pro România.
Consiliul Local al municipiului Slobozia s-a reunit în această dimineață în şedinţă extraordinară de îndată pentru a desemna unul dintre cei doi viceprimari să preia, chiar dacă numai pentru o perioadă de 30 de zile, aceste atribuţii. „Eu în acest moment am preluat atribuţiile de primar şi pe cele pe care le-am avut până de curând, acelea de viceprimar. Dintre atribuţiile de viceprimar o să-i dau jumătate domnului viceprimar Gradea Rudolf. O să vedem cum facem şi ne vom organiza astfel încât să nu fie probleme în funcţionarea instituţiei.” a declarat primarul intermar Muşat Gabriel.
Toţi cei 4 consilieri ai primarului au fost concediaţi
Întrebat fiind despre modificări în ceea ce priveşte componenţa consilierilor personali pe care Adrian Mocioniu i-a avut în ultima vreme dar şi despre situaţia administratorului public al municipiului Slobozia, Gheorghe Puia, acesta a declarat: „Consilierii personali ai lui Adrian Mocioniu au plecat toţi. Am vrut să fac prima economie la Primăria Slobozia aşa că patru consilieri care luau fiecare un salariu de aproximativ 4.000 lei net, adică aproape 7.000 lei brut, nu mai sunt angajaţi şi deja au contractele de muncă desfăcute. Nu cred că este cazul acum pentru o lună sau cât este nevoie, să iau alţi oameni pe post de consilieri personali.” a spus acesta.
Trebuie menţionat faptul că la şedinţa extraordinară a Consiliului Local Slobozia au participat 15 consilieri, fiind absenţi toţi consilierii locali din partea PNL şi unul din partea PSD. Alegerea viceprimarului care să preia atribuţiile de primar s-a făcut prin vot secret iar cu unanimitate de voturi, Gabriel Muşat a fost ales să exercite temporar atribuţiile primarului, până la validarea mandatului noului primar, urmare alegerilor autorităţilor administraţiei publice locale din 27 septembrie 2020.