Veteranii de război ialomiţeni – cinstiţi aşa cum se cuvine !

Distribuie articolul:

* În fiecare an, pe 29 aprilie se sărbătoreşte „Ziua Veteranilor de Război”, ca semn de recunoaştere a meritelor deosebite ale celor care au luptat pentru apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a României.

Dintr-un comunicat de presă remis de către purtătorul de cuvânt al Prefecturii judeţului Ialomiţa reţinem că prefectul judeţului Ialomiţa, Gigi Petre, a participat marţi, 29 aprilie 2014 la manifestările dedicate „Ziua Veteranilor de Război”, organizate de Instituţia Prefectului – Judeţul Ialomiţa, Consiliul Judeţean Ialomiţa, Garnizoana Slobozia şi Primăria Slobozia, la Monumentul ”Colonel Popescu”. La acest eveniment, marcat printr-o ceremonie militară şi religioasă, cu depunere de coroane de flori, au participat subprefectul judeţului, Marin Constantin, preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, inspectorii şefi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi „General de brigadă Nicolae Condeescu”, Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Barbu Catargiu”, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din judeţ, asociaţiei veteranilor de război, partidelor politice şi ai instituţiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Apărării Naţionale şi mass-media locală. Cu acest prilej, domnul prefect a dorit să adreseze şi câteva cuvinte de recunoştinţă tuturor veteranilor de război, care au reprezentat întotdeauna exemple vii de patriotism și dăruire în folosul naţiunii:  „Într-un astfel de moment aniversar, cu valoare de simbol de înaltă probitate morală, mă înclin cu recunoştinţă în faţă memoriei acestor eroi pentru care slujirea idealurilor de libertate şi independenţă ale poporului român au reprezentat crezul suprem pentru care s-au jertfit. Totodată, îndrept un gând de pioasă cinstire a memoriei celor care, pe câmpurile de onoare, au plătit tributul cel mai greu: sacrificiul suprem. Avem datoria morală să păstrăm vie memoria celor căzuţi în lupta pentru apărarea patriei. Iată de ce astăzi, cu profund respect, urez tuturor veteranilor de război români cu tâmplele albite şi feţele brăzdate de timp, un sincer şi călduros:

”La mulţi ani!”

 

 


Distribuie articolul:

One thought on “Veteranii de război ialomiţeni – cinstiţi aşa cum se cuvine !

  1. Scrutind cu atentie nepartinitoare si lipsita de prejudecati eleganta robusta cu care masinile teutone defileaza pe cele 16 benzi ale autobahn-elor nationale avind testele de impact si de stres luate cu calificative maxime, pensionarii care isi desavirsesc fara grija dezvoltarea personala la anii senectutii uneori pe puntile bine lustruite ale vaselor de croaziera, animalele fara stapin care in opinia publicului german bine responsabilizat nu exista, recunostinta mea s-ar fi indreptat mai degraba spre declararea incompatibilitatii morale personale cu practicile de razboi, fuga peste granita in Canada si absorbtia fondurilor europene in calitate de al 17-lea land. Sigur, e mai usor de vorbit atunci cind nu ai Curtea martiala prin preajma.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *