UE interzice un insecticid mortal pentru albine, România a votat împotriva deciziei

Distribuie articolul:

 

* Ce interese sunt la mijloc, cine-s „băieţii deştepţi” ai pieţei şi cât de mare-i „decartarea” producătorilor şi comercianţilor acestui timp de produse, o să aflăm şi-o să tot dezbatem…

Uniunea Europeană a decis marţi să restricţioneze utilizarea fipronilului, un insecticid mortal pentru albine, România şi Spania fiind singurele ţări care au votat împotriva acestei decizii, alte trei abţinându-se, relatează AFP citând surse europene. Hotărârea a fost luată, în cadrul unei reuniuni a Comitetul Permanent pentru Lanţul Alimentar şi Sănătatea Animală, în urma unei evaluări de risc efectuate de Agenţia Europeană pentru Siguranţă Alimentară (EFSA), publicată la 27 mai 2013, care a ajuns la concluzia că seminţele tratate cu pesticide prezintă un risc acut pentru populaţia de albine a Europei.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii la Bruxelles, CE urmează să adopte o măsură în acest sens în următoarele săptămâni, după care decizia va fi publicată în jurnalul oficial al UE şi restricţia se va aplica de la 31 decembrie 2013. Totuşi, seminţele care au fost tratate cu fipronil vor mai putea fi semănate până la 28 februarie 2014.
Potrivit Agerpres, seminţele tratate cu fipronil mai pot fi utilizate doar în sere, precum şi în cazul cultivării prazului, cepei sau a legumelor din grupa verzei, precum conopidă sau brocoli, întrucât acestea sunt recoltate înainte de înflorire şi polenizare. Pe de altă parte, tratarea seminţelor de porumb şi floarea soarelui cu fipronil nu va mai fi autorizată.
Compania BASF, producătoarea fipronilului, critică această decizie, considerând că executivul comunitar ar trebui să întocmească ‘un plan ambiţios de acţiune pentru a identifica adevăratele cauza ale înrăutăţirii sănătăţii albinelor’, nu ‘să îngrădească accesul agricultorilor la tehnologiile inovatoare’. În schimb, organizaţia Greenpeace estimează că restricţiile adoptate marţi sunt insuficiente, pledând pentru o interdicţie totală, ‘singura care poate ajuta la restabilirea populaţiei de albine’.
Pe data de 24 iunie, Comisia Europeană a decis să limiteze utilizarea a trei pesticide din familia neonicotinoidelor (clotianidin, imidacloprid şi tiametoxam) identificate drept nocive pentru populaţia de albine, reglementare care va intra în vigoare de la 1 decembrie 2013 şi va fi revizuită în termen de cel mult doi ani.
Comisia a luat această decizie după ce la voturile din lunile martie şi aprilie din cadrul Comitetul Permanent pentru Lanţul Alimentar şi Sănătatea Animală nu s-a întrunit majoritatea calificată în favoarea unei opţiuni pro sau contra. Şi în acest caz România a votat de fiecare dată împotriva restricţionării respectivelor trei pesticide


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *