TRAIAN BĂSESCU minte sau nu ştie…?!

Distribuie articolul:

basescuPrezent la aşa-numita Şcoală de Vară organizată de madam Udrea, cu scopul de a-i îndoctrina pe cei ce urmează să lipească afişe şi să molfăie aceleaşi promisiuni pe care candidatul PMP le face – iarăşi – celor pe care mizează că o vor vota, preşedintele României a glăsuit ca un semidoct referindu-se la anumite fonduri europene pe care, cică, guvernanţii de-acum nu-s capabili să le „absoarbă”…Numai că, iată, în legătură cu afirmaţiile recente ale preşedintelui Traian Băsescu, Ministerul Fondurilor Europene face următoarele precizări:

„Schema de finanţare a locurilor de muncă pentru tineri este funcţională în România de la data de 1 ianuarie 2014. Măsurile sunt finanţate momentan din bugetul asigurărilor sociale şi din bugetul de stat, sumele cheltuite urmând a fi decontate de Comisia Europeană după ce aprobă Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020. Deci, nu există nici o întârziere în implementarea acestei scheme în România. Ministerul Fondurilor Europene a transmis Comisiei Europene versiunea oficială a acestui program în data de 6 august a.c. şi alte state membre UE au optat să finanţeze din buget măsurile aferente Iniţiativei Locuri de Muncă pentru Tineri, urmând să le deconteze ulterior din Fondul Social European deoarece nu au încă programele operaţionale aprobate de Comisia Europeană. Schema se finanţează prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020, program pentru care Ministerul Fondurilor Europene este autoritate de management, iar Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice este responsabil cu implementarea efectivă.
Sume pentru tineri prevăzute în Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020:
Axa Prioritară 1: 212 milioane de euro
106 milioane de euro din Iniţiativa Locuri de Muncă pentru Tineri (Youth Employment Initiative -YEI), pentru trei regiuni în care rata şomajului la nivelul anului 2012 în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 16-24 ani este mai mare de 25%. Cele trei regiuni sunt: Centru, Sud-Est şi Sud-Muntenia. Alocarea financiară menţionată este aferentă anilor 2014-2015, plăţile efective pentru proiecte putându-se realiza până în anul 2018.
La această sumă, România a adăugat alocat încă aproximativ 106 milioane de euro din fondurile europene care i-au fost alocate din Fondul Social European (FSE).
Axa Prioritară 2: aproximativ 362 milioane de euro
Având în vedere importanţa susţinerii tinerilor din perspectiva creşterii ratei de ocupare în rândul acestui grup ţintă, România a alocat alte aproximativ 362 milioane de euro pentru finanţarea măsurilor de susținere a tinerilor în celelalte cinci regiuni (Bucureşti-Ilfov, Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia).
Această sumă dedicată tinerilor poate fi decontată de România din FSE până în 2023.
Ne propunem ca prin Axa Prioritară 2 să continuăm finanţarea şi pentru tinerii din cele trei regiuni care sunt finanţate din Iniţiativa Locuri de Muncă pentru Tineri după anul 2015 în cazul în care la nivelul UE nu se va decide prelungirea acesteia.
Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020, transmis Comisiei Europene de către Ministerul Fondurilor Europene în data de 6 august 2014, prevede măsurile dedicate acestui grup ţintă.


Distribuie articolul:

6 thoughts on “TRAIAN BĂSESCU minte sau nu ştie…?!

  1. Mai poate cineva, cu mintea la locul ei, să asculte acest infractor care se dă drept preşedinte al României?! Abia aştept să treacă în „rezervă”, „dezbrăcat” de toate fărădelegile înfăptuite de-a lungul existenţei sale pline de infracţiuni acoperite de nişte indivizi fără coloană vertebrală, cum ar fi Daniel Morar, care a „constatat” că prăduirea flotei României nu a adus nici un prejudiciu, deşi, anterior, se stabilise o pagubă de peste trei sute de milioane de dolari. Băsescu a „dezvăluit” că spălarea banilor murdari se face cel mai uşor prin construirea sau cumpărarea de case. Păi cine să ştie mai bine decât el, marele agent imobiliar, cu toată şleahta sa de infractori, inclusiv din familie?! Simt o mare scârbă, numai când îl văd, şi nu ştiu ce-a fost în capul meu atunci când l-am votat. Sincer l-am crezut că, odată îmbuibat, va da de pământ cu corupţia. Da de unde?! În cei zece ani de băsism, corupţia a atins cote inimaginabile, iar organele care au fost sesizate de Curtea de Conturi, de Corpul de Control al Guvernului, prin peste o sută de sesizări, tac. Dacă se va dovedi că aceste nereguli au fost reale, toţi cei care au ascuns aceste nelegiuiri ar trebui să plătească alături de făptuitori, indiferent de funcţia pe care o ar ocupa. Altfel această stare de incertitudine va dăinui la infinit, indiferent de Putere.

  2. ministru psd in guv. Nastase,despre flota: „Eu am zis, nu putem deschide dosare lui Basescu, ca dam de ai nostri!”

  3. Zece ani de basism ornati din plin de leprele psd…coruptii patentati ai acestei tari. Bine macar ca presedintele de onoare al pc este acolo de unde tocmai a iesit presedintele de onoare al psd, profesorul si modelul pontacului plagiator, model inclusiv in alegerea locului unde sa-si spele banii murdari!

  4. da cu ei de pamant. EL, sorinel, a fost un norocos: nu s-a plimbat cu liftul la varsta de 4 luni; nu a frecventat ‘cursurile’ gradinitei Voinicel; nu a dat bacul supravegheat video; nu a fost achetat de DNA Slobozia sau Parchetul Ialomita.
    EL, sorinel, e un fericit!
    Cred ca e nepotu’ lui Vacaroiu, care, de 6 ani, sesiseazaa si iar sesiseaza.
    Doar ca, de aproape 25 de ani, curtea de conturi este doar o curte…
    In care s-au jucat: Vantu, Nastase, Voiculesu si multi altii!
    Berbece, Olaru si CJ Ialomita…

  5. Eu mă refeream la Băsescu. Niciodată n-am evitat sau ezitat să scriu despre mafia transpartinică, aşa că să nu înţeleagă cineva că iau apărarea hoţilor din pedesere sau, mai nou, pesede. Problema e că atunci când scriu ceva nasol de Băsescu şi gaşca lui de infractori, chiar din familie, sar de cur în sus toate ţoapele şi mârlanii cu mai puţină sau mai multă ştiinţă de carte şi dă-i, şi combate. Să’nţeleg că hoţii sunt numai la pesede, ceilalţi fiind imaculaţi din toate punctele de vedere?!
    Şi, apropo de camere de luat vederi la examene: e o metodă modernă de supraveghere, pe care n-au introdus-o pesediştii. Aţi auzit de unul Funeriu(cu accent pe „e”, nu pe „i”, aşa cum pronunţă toţi agramaţii), cel care a fost ministrul Învăţământului şi a calculat viteza palmei alcoolistului de la Cotroceni dată copilului cu dizabilităţi?! Poate a zis ceva … nu ştiu … ruşine Dinu Patriciu! Jos mafia pesedistă, să venim noi, cu actuala mafie acelistă. În ceea ce-i priveşte pe Vântu, Năstase, Voiculescu, toţi au fost buni pentru matrafoxat, până la un moment dat. Dementul de la Cotroceni nu s-a întâlnit niciodată cu S.O.V., pe la GRIVCO n-a călcat în viaţa lui, Năstase n-a fost cel mai bun premier, după spusele băsescului, şi alte d’astea. Mai recent nu mai valorează doi bani nici Monica Macovei, nici Vasile Blaga, nici alţii care refuză să-i cânte-n strună, adică tocmai cei care l-au pus preşedinte, nu l-ar mai fi pus. Udrea să trăiască! Mai vorbim şi despre această relaţie de prostit proştii. O să vedeţi deraieri cum n-aţi mai văzut. Unde e Cristian Diaconescu, unicul candidat la preşedinţie din partea pemepeului?! Acolo va ajunge şi Udrea, la cea mai mică greşeală. Mai nou, Băsescu vrea cetăţenie moldoveană,numai că Republica Moldova are vin, nu flotă.

  6. Citatul este aproximativ. El a fost rostit de Rodica STĂNOIU, într-un contest ciudat. Ea a fost cea care a vrut să-l „înfunde” pe marţafoi, iar Adrian Năstase a fost cel care s-a opus. Probabil tocmai fiindcă ştia că sunt implicaţi şi pedeserişti, chiar şi peremişti. Fii sigură dragă @ Rodica „Dana” Stănescu, ha, ha, ha!, că odată ş’odată adevărul va ieşi la lumină cu toţi implicaţii. Dar de aici şi până la a susţine, până la absurd, că prin vânzarea flotei României nu s-a produs nici un prjudiciu, e cale grea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *