Terenuri gata pregătite de către Primărie pentru „băieţii deştepţi”

Distribuie articolul:

Oricare Primărie are în PATRIMONIU terenuri şi clădiri pe care le poate concesiona/închiria sau chiar vinde, după cum consideră consilierii locali că e mai bine, chipurile, pentru localitatea pe care o păstoresc primarii aleşi de norod. Care, norod, nu ştie ce avuţie au la îndemână „iubiţii conducători”. Şi în timp ce locuitorii „Cetăţii” gândesc că onor conducerea de partid şi de stat, din patru în patru ani instituită prin alegeri libere (sanchi!) nu are pe mâini decât Bugetul de Venituri şi Cheltuieli, nu numai ştabii din vârful piramidei administraţiei publice, ci şi funcţionarii din Primărie îşi fac mendrele cu terenurile/clădirile pe care Primăria le închiriază/concesionează sau vinde „după pohta ce-au pohtit aleşii” de ieri şi de azi! 

Nu este prima oară când cerem primarilor să „facă lumină” în PATRIMONIUL localităţilor, astfel încât să ştie şi cetăţenii CE, CÂT, UNDE, CE VENITURI ADUC, CUI ANUME I-AU FOST CONCESIONATE/VÂNDUTE terenurile, clădirile, bunurile aparţinând tuturor cetăţenilor? Nu este prima dată când ziarul Ştirea atrage atenţia consilierilor locali că aşa-numitele PROIECTE DE HOTĂRÂRE sunt doar o jalnică „însăilare” a prevederilor legale în spatele cărora se ascund fel de fel de „permutări şi aranjamente” care se tot fac în Primării şi în multe altele dintre puzderia de instituţii ale statului. Nu este prima dată când cerem primarilor ca, în Expunerea de motive SĂ APARĂ,  ÎN CLAR motivul, dar, mai ales, OPORTUNITATEA ce determină oricare Proiect de Hotărâre? Nu de alta, dar, iată, cazul de faţă, aşa cum este el prezentat ÎN ÎNSCRISURI, ne dă dreptul să suspicionăm rezonabil că „e ceva putred în…” spatele acestei alipiri a terenurilor …! Cel puţin la Primăria municipiului Slobozia, ceea ce, până nu demult, se numea „EXPUNERE DE MOTIVE” a dispărut din documentaţia necesară oricărui Proiect de HCL.  Acum, un aşa-numit „Raport de aprobare” vine să determine votul consilierilor. Sigur că înţelegem că acest Raport de aprobare are „la bază” Rapoarte de specialitate prevăzute cu AVIZUL (NE)FAVORABIL al Comisiilor formate din consilierii locali. Ce nu înţelegem, şi dorim să îi transmitem primarului,  oricare ar fi el, este DE CE NU se precizează nicăieri MOTIVUL pentru care aşa ar trebui să se procedeze şi nu altminteri?

Referate cel puţin incomplete! Explicităm!

Pe ordinea de zi a Şedinţei EXTRAORDINARE ce s-a desfăşutat pe data de 22 octombrie 2020 (adică după alegeri, dar în perioada cât încă actualul primar Dragoş Soare încă nu-şi preluase mandatul), cu nr. 75016 din 15 oct. 2020 a fost depus la dosarul cauzei un Proiect de Hotărâre însoţit de Referatul de aprobare purtând nr de înregistrare 75011 din aceeaşi dată. Semnatar viceprimarul MUŞAT Gabriel, rămas primar, din cauză că Adrian Mocioniu, intrat în campania electorală pentru alegeri „ a plecat la Oaste şi n-a mai venit”! Ce zice în Proiect/ Referat, dar şi care era, nu numai oportunitatea, ci urgenţa desfăşurării unei şedinte de Consiliu, fapt pentru care s-a procedat la convocarea consilierilor într-o şedinţă EXTRAORDINARĂ? Păi, cu referire la acest Proiect de HCL, urgenţa a fost determinată de  aprobarea efectuării operaţiunilor nortariale de ALIPIRE a două terenuri aparţinând domeniului privat al Primăriei municipiului Slobozia. Este vorba despre un teren în suprafaţă de 557 mp, şi unul în suprafaţă de 556 mp, ambele situate în Bulevardul 1 Decembrie 1918. Cum astfel de operaţiuni nu se pot face fără aprobarea consilierilor locali care fac parte din Serviciul de Urbanism format din specialişti, dar şi Comisia de Urbanism formată din politicieni cu funcţie de consilieri locali, Proiectul propus de viceprimarul Muşat a prins contur şi putere de decizie. Întocmit de domnul Ciobanu Laurenţiu Florin – angajat al Primăriei, şi contrasemnat, atât de domnul Ambruş – Sef Sericiu Urbanism, dar şi de domnul Plăiaşu Emanuel Eduard – Şef Birou Evidenţă Patrimoniu, documentul în baza căruia toate puteau fi parafate în Oficiul de Cadastru (OCPI) a mai trebuit să fie trecut şi prin mâna domnului Sorin BRÂNZĂ – consilierul local cu funcţie de şef al Comisiei de Urbanism din cadrul Consiliului Local, şi cel care a fost ani de zile pseudo-ARHITECTUL acestui municipiu samavolnic supus la revoltător de multe şi neştiute „permutări şi aranjamente”! Fiindcă vina nu este a celui care cere, ci a celui care dă, nu vom tăvăli în miasma pestilenţială a vorbelor de ocară numele beneficiarilor acestei bunăvoinţe din partea domnului Muşat, cel ce a profitat de perioada în care a fost Primar. E de-ajuns să ştie ei că am aflat şi că, iată, am mers drept la Ţintă fiindcă nu ne e frică de de-alde Brusli!


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *