Cine ştie de ce-s amenzile alea aşa de mici…

Un comunicat de presă remis presei precizează că în scopul verificării respectării normelor de igienă sanitară…

Incredibil! România – ţara cu peste un milion de fermieri?

* Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a plătit în avans, începând din 16…

Fostul primar este coleg cu actualul primar…În marea familie a USL. Urrrraaaa!

Până în vara anului trecut, timp de peste 20 de ani, Gabi Ionaşcu a fost nu…

„Pacientul român, pacient european” – un deziderat

Cele mai importante asociaţii ale pacienţilor din România, reunite în cadrul Forumului Alianţei Pacienţilor Cronici, au…

Oyl Company Holding Slobozia – firma care a câştigat şi deszăpezirea drumurilor…

*  Deszăpezirea Drumurilor Naţionale de pe teritoriul judeţului, căci Drumurile Judeţene fi-vor deszăpezite, ca şi până…

Să trăiești, să-ți faci (rost de) casă în … Fetești !

În ședința ordinară a Consiliului Local Fetești, din data de 28 noiembrie 2013, au fost dezbătute…

„ Apa nu-i potabilă! Nu sunt membru PD-L, sunt membru PSD, domn’ primar!

Zilele trecute, consilierii locali ai municipiului Slobozia s-au întâlnit într-una dintre  şedinţele alea pe care ei,…

Brutarii pot sta liniștiți, Poliția îi controlează…, da’ nu prea!

„ Peste 50 de poliţişti de investigare a fraudelor, ordine publică şi rutieri au efectuat controale…

Intabularea terenurilor, realizată cu banii UE

* Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri raport favorabil pentru proiectul de lege privind…

Cătălin Predoiu i-a zis lui Cazacu!

V-am mai spus că pe noi, Marinică Cazacu nu ne (mai) invită la conferinţele de presă.…