În data de 27 aprilie 2020 Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgentă (CJSU) condus de prefectul judeţului Manea Toniţa s-a întrunit într-o şedinţă de lucru în care s-au discutat mai multe măsuri care urmează să fie implementate în perioada imediat următoare în lupta cu Sars-Cov-2.
Spitalul municipal Urziceni intră oficial în lina întâi
Propunerea a venit din partea Direcţiei de Sănătate Publică Ialomiţa condusă de directorul Noel, repus la jumătatea lunii ianuarie în funcţia de şef al instituţiei, propunere care a fost aprobată cu unanimitate de voturi în cadrul comitetului mai sus menţionat şi care urmează să fie prezentată Ministerului Sănătăţii, acesta având ultimul cuvânt în ceea ce priveşte desemnarea spitalelor care fac parte din lanţul unităţilor de tratare a persoanelor infectate cu noul coronavirus.
Ca urmare a acestei decizii, Spitalul municipal din Urziceni urmează, cel puţin pe hârtie, să ia o serie de măsuri organizatorice în ceea ce priveşte îngrijirea pacienţilor infectaţi. Printre aceste măsuri se numără cele precum plasarea pacienţilor suspecţi sau confirmaţi cu Covid-19 în rezerve individuale în limita numărului disponibil, iar cei care sunt internaţi în saloane comune trebuie să fie la minimum 1 metru distanţă faţă de ceilalţi pacienţi.
O altă măsură o reprezintă şi evitarea deplasării şi transportul pacienţilor în afara zonei destinate special pentru acest tip de infecţie, dacă nu este imperios necesar. În plus, spitalul din Urziceni ar trebui să implementeze la nivelul circuitelor medicale şi o soluţie care care se referă la instituirea unei zone de aşteptare exclusiv a pacienţilor care prezinză simptome specifice Covid-19, precum şi plasarea pacienţilor spitalizaţi prin care să se promoveze un raport echilibrat între pacienţi şi personalul medical, precum şi multe alte proceduri vitale atât pentru personalul medical cât şi pentru pacienţi.
Bărbuleşti nu intră deocamdată în carantină
În ciuda insistenţelor primarului din Urziceni,Constantin Sava devenit celebru la nivel judeţean în plină pandemie ca fiind omul care încalcă legea cu o lejeritate sfidătoare şi debordantă, localitatea vecină dominată de rromi nu intră în izolare precum cazul cunoscut la nivel naţional, adică localitatea Tăndărei. Astfel, primarul Sava a fost privat de „plăcerea” de a vedea instituţiile de forţă cu armele din dotare plasate pe umeri în timp ce păzesc drumurile de legătură dintre Urziceni şi Bărbuleşti chiar dacă DSP Ialomiţa a recomandat a se limita circulaţia persoanelor din Bărbuleşti la maximum două într-un autoturism în cazul în care nu fac parte din aceeaşi familie, precum şi verificarea documentelor necesare pentru a efectua deplasări în afara domiciliului de către poliţişti. Declaraţiile pe proprie răspundere şi sancţionarea celor care nu respectă măsurile militare rămân în continuare măsuri valabile pe teritoriul României. Şi această recomandare a fost de asemenea aprobată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgentă cu unanimitate de voturi.
Foarte rau! Cine a luat decizia criminala ca Barbulestiul sa nu fie inchis? Cine a luat decizia ca Spitalul Urziceni sa fie suprot Covid? Asta e crima ! Nu puteti sa tineti in frau t..i, ati infectat atatea persoane din cauza lor Ati distrus orasul din cauza astora cu sprijinul celor de la judet
De ce se trage atat de timp?