Spitalele vor fi controlate, cică! Punem pariu că – iarăşi! – vor ieşi „basma curată”?

Distribuie articolul:

*Ministrul Sănătăţii (MS) a dispus inspecţiei sanitare de stat realizarea unui control tematic în toate spitalele publice din România în perioada 1 martie – 31 mai, urmând ca rezultatele să fie prezentate la sfârşitul lunii iunie.
Potrivit unui comunicat de presă al MS remis AGERPRES, controalele au ca scop impulsionarea managerilor de spitale pentru aplicarea corectă a prevederilor legilor sanitare. „Ca urmare a numeroaselor exemple apărute în mass-media referitoare la condiţiile igienico-sanitare precare din unele unităţi sanitare, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a elaborat o scrisoare pentru preşedinţii de Consilii Judeţene, solicitându-le ca împreună, autorităţi centrale şi locale, să vină în sprijinul unităţilor sanitare care se confruntă cu dificultăţi de organizare şi asigurare a unor condiţii optime de curăţenie. Ministrul Sănătăţii consideră că, indiferent de situaţia sistemul sanitar românesc, în prezent, nesatisfăcător atât pentru pacienţi, cadre medicale, cât şi pentru autorităţi, un standard elementar de curăţenie şi igienă trebuie asigurat de către toţi managerii unităţilor sanitare, fapt care ar demonstra respect atât faţă de profesioniştii din sistem, cât şi faţă de pacienţi”, se arată în comunicatul de presă. Nicolăescu subliniază că pacienţii şi cetăţenii români trebuie să beneficieze de servicii medicale la standarde optime de calitate. „Este de datoria noastră, ca autorităţi centrale şi locale, să luăm toate măsurile pentru asigurarea celor mai bune condiţii de organizare şi desfăşurare a activităţii medicale în toate unităţile sanitare, indiferent de modul de subordonare a acestora. Un domeniu concret care trebuie avut permanent în atenţie, de la care nu putem face nici cel mai mic rabat, este acela al menţinerii unei stări optime de curăţenie, fără de care calitatea actului medical poate fi periclitată. În acest context, Ministerul Sănătăţii, în colaborare directă şi permanentă cu reprezentanţii autorităţilor locale, va declanşa o amplă acţiune prin care îşi propune să formeze atitudini clare şi ferme pentru realizarea, menţinerea şi întreţinerea unei curăţenii ireproşabile în toate componentele unităţilor sanitare”, susţine demnitarul.
Potrivit acestuia, exemplele negative semnalate în ultima perioadă în mass-media reprezintă un semnal deosebit de serios pentru MS, autorităţile centrale şi locale, drept pentru care nerespectarea regulilor de igienă trebuie combătută şi sancţionată cu exigenţă, astfel încât actul medical să poată fi desfăşurat în cele mai bune condiţii.
 Impunerea aplicării şi respectării regulilor şi normelor de curăţenie şi dezinfecţie în unităţile sanitare este obligaţia conducerii unităţii sanitare. Controlul exigent şi monitorizarea modului de respectare a acestora este obligaţia noastră. O acţiune de anvergură va fi declanşată începând cu 1 martie cu scopul ducerii la îndeplinire a obiectivelor şi acţiunilor din cadrul programelor privind efectuarea curăţeniei, dezinfecţiei, dezinsecţiei şi deratizării în spitale, precum şi pentru asigurarea, în cantităţi suficiente, a materialelor şi produselor destinate acestor activităţi”, mai afirmă ministrul Eugen Nicolăescu.


Distribuie articolul:

One thought on “Spitalele vor fi controlate, cică! Punem pariu că – iarăşi! – vor ieşi „basma curată”?

  1. Ar fi bine sa treaca si pe la Spitalul Judetean din Slobozia. Au cei de acolo o apa … Plus ca daca esti internat mai trebuie sa si cumperi medicamente, pansamente si multe altele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *