Şi bieţii bolnavi, şi beţivii scandalagii…

Distribuie articolul:

„Ceea ce ne-am angajat că vom face începând cu contractul-cadru, adică din martie 2013, se referă la o coplată pe caz externat, adică pe cine iese din spital, şi nu pe cine se adresează spitalului să obţină sau nu un anume serviciu medical”, a precizat ministrul Sănătăţii. Auzind că vor fi nevoiţi a plăti „un ban în plus” la banii ăia de-i dau statului sub formă de impozit reţinut pe ştatul de plată pentru presupuse servicii medicale, nu puţini au fost cei care s-au arătat indignaţi şi dispuşi a se revolta. Imediat şi laolaltă.  Auzindu-le şi eu sudălmile rostite printre dinţii încleştaţi, ca jurnalist n-am putut să nu am această atitudine provocată cortico-visceral. Mai cu seamă că nu este prima oară când susţin că trebuie făcut ceva în ceea ce priveşte dreptul la asistenţă medicală, nu numai al celor care nu au plătit niciodată şi nu plătesc nici în ziua de azi impozit la Fondul de solidaritate, Fond constituit întru asigurarea sănătăţii. Mă refer, nu atât la cei care n-au muncit niciodată şi nu muncesc (nu pentru că au vreun beteşug fizic sau mintal ci doar „de-ai dracului” şi pentru că ştiu că e mai bine să stai cu mâna întinsă aşteptând „ să pice pară mălăiaţă”) ci mă refer, mai ales, la cei care după ce că nu contribuie c-un şfanţ la Fondul de sănătate, de nemernici ce sunt se mai şi încaieră provocându-şi leziuni ce trebuie tratate la Spital,  în regim de urgenţă. Ca nu cumva să fiu acuzată de discriminare, n-am să susţin sus şi tare că mă refer la clanurile ţigăneşti care ajung „la Urgenţe” din cauză că  s-au luat la bătaie folosind sticle sparte, cuţite, topoare, săbii şi chiar pistoale. Am să spun doar că, indiferent de rasă, oricine se prezintă la Unitatea de Primire Urgenţă şi vrea să fie salvat din ghearele Morţii ar trebui să-şi plătească asistenţa medicală, în caz că-i exclusiv din vina lor. Mai pe şleau spus, consider că dacă te-ai bătut ca bestia şi/sau te-ai îmbătat ca porcul, fapt pentru care ţi-e rău, nu înseamnă că asistenţa medicală acordată (fie ea şi numai la UPU, nu neapărat prin internare în spital) musai să fie gratuită, doar pentru că aşa-numita „Coplată” vizează numai externările. Căci, dacă merită a fi înţeleasă  neputinţa financiară în cazul bătrânilor (care n-au pensie şi n-au contribuit la Fondul de sănătate, fapt pentru care n-ar avea, legal, dreptul să beneficieze de servicii medicale) înţelegând că bieţii de ei   n-au ajuns, din vina lor, la Spital, la „Urgenţe”, sosirea liotei de ţigani (cel mai adesea insuportabil de zgomotoşi şi de-a dreptul jegoşi, ce să ne mai ferim de aceste „cuvinte care ne doare”) chitită a-l băga-n faţă pe unul de-al lor care-i rănit, musai, dacă nu sancţionată moral şi, uneori, chiar penal, măcar încasată corespunzător în raport cu costul medicaţiei şi a asistenţei acordată. Mai cu seamă când, ulterior, se dovedeşte că „jmecherii” nici măcar nu plătesc Fondul de sănătate, ei nelucrând nicăieri din cauză că în loc să aibă chef de muncă au chef doar de băuturică şi de „halimai”, scandalul fiind singurul lucru la care se pricep. Şi când cei care muncesc de se spetesc văd că din munca lor statul asigură şi tuturor nemernicilor, servicii medicale, cum să mai poată cineva normal la cap să considere că astfel de măsuri legislative sunt bine şi corect gândite?! Sigur, poate nu-i bine nici cum fac conducătorii Americii (da, da, ţara aia spre care românii se uită cu jind considerând că acolo, în SUA, totu-i „trai pe vătrai”), în sensul că lasă fără asistenţă medicală vreo 40 de milioane de oameni, din cauză că n-au asigurare medicală. Dar nici ca la noi, unde s-a ajuns în situaţia de a-i şi despăduchea pe toţi beţivii şi scandalagii, nu numai de a-i scoate din ghearele „ăleia cu coasa”. Nu, nu mă poate nimeni convinge că e inuman să-i laşi pe alcoolici şi pe drogaţi, nu fără puls ci măcar fără administrarea nemeritată de vitamine, şi-alea injectate prin perfuzie. Şi nu, nu-mi poate nimeni cere să fiu atât de înţelegătoare încât să mi se pară normal să muncesc eu pentru ca alţii să beneficieze de tratamente, cele mai multe, nicidecum întru tratarea unor boli ci întru tratarea urmelor lăsate de obiectele contondente cu care „magroanii” şi „gibonii” şi-au dat la gioale. Aşa încât, dacă tot s-a pus la cale această controversată coplată la care sunt supuşi şi bieţii bolnavi, şi beţivii scandalagii, atunci poate că n-ar strica dacă parlamentarii ar iniţia o lege prin care toţi cei care, cu bună ştiinţă, şi-au provocat o mai mică sau o mai mare stare de disconfort, din punct de vedere medical, să fie obligaţi nu la coplată, ci la plată. Asta, ca să se-nveţe minte şi, altădată, să se gândească de două ori înainte să se drogheze, să se-mbete, să se bată…


Distribuie articolul:

7 thoughts on “Şi bieţii bolnavi, şi beţivii scandalagii…

  1. Dragă Ionica, vorba ta, ai stat rău cu nervii capului când ai „conceput” aceste rânduri, cu destule greşeli, dar, nu mai zic nimic, fiindcă am observat că te superi. În principiu, ştii că sunt de acord cu tine, cel puţin în ce priveşte magraonii-scandalagii. Totuşi, hai să nu fim chiar atât de răi. La fel ca şi românii, sunt mulţi ţigani extrem de săraci, oameni care nu sunt nici beţivi, nici scandalagii. Aceştia trebuie ajutaţi, fără doar şi poate; dar nu de mine sau de tine, ci de puzderia de d’alde „romani cris” şi alte fundaţii care primesc tot felul de fonduri de care nu ştie nimeni pe ce se cheltuiesc. Problema e că de serviciile medicale, pe banii mei ş-ai tăi, beneficiază balaoacheşii cu merţane şi viloaie al căror număr de camere e … fără număr, şi care nu plătesc un sfanţ, ba mai fac şi scandal. Neapărat trebuie luate măsuri drastice cu aceşti nemernici, până acolo de a li se interzice accesul în spital dacă nu plătesc anticipat. După efectuarea plăţii, accesul în spital să fie permis strict numai bolnavului, celelalte baragladine puse pe scandal să fie oprite la poarta spitalului, chiar cu forţa, fiindcă ăştia nu ştiu de vorbă bună, sau de lege. Dar, atâta timp cât cioroii vor fi plini de bani, vor face legea oriunde-n ţara asta coruptă până-n măduva oaselor instituţionale.

  2. ha,ha,ha! ,,atitudine provocata cortico-visceral”.Da belea asta!Sa mor daca nu va plagiez.
    Gluma-i gluma ,da` conlocuitorii astia ai lu` medelin voicu nu numai ca se impuiesc ca iepurii ci chiar devin costisitori.Solutia propusa,plata pentru cazuri de autoranire sau ca urmare a unor actiuni antisociale,nu poate fi aplicata momentat pentru ca aceasta etnie majoritara este si majoritar votanta intr-un sens.Daca era vorba de ungurieni alta era optica.
    Zyklon B,Bug,Sahara,Saddam?Nu mere nici astea ca suntem comunitari.Trag totusi ceva speranta ca a ajuns danutzu in post de decizie,ca la cat s-a invartosat el ar fi si pacat saracu`,ca era baiat bun,Dumnezeu sa-l ierte.
    Nu stiu cum sa fac sa scriu ca sunt de acord cu comunistu` asta de Sorin,de data asta,da` ma mai gandesc eu la ceva.
    Hai ca mi-a picat ochii pe asta cu ,,dacă nu sancţionată moral…”.Mi-o si inchipui pe gardianca aia certand un magraon:,,Mai romule,chiar nu-ti e rusine sa…, ca scot chitantieru la tine acum.”Pai nu scoate asta un strigat de lupta la alde ninja de se muta aia cu postu` pe la medicina legala?
    Oricum,un articol superb,cu nerv,patos,actiune si comedie,basca ganditoru` la treaba.
    Aha,gata ,am gasit!Eu cred ca politica guvernului tonta prin care se incearca sa fie un dezastru in tara e chiar bine aplicata.Sa vedem care rezista mai mult,ei sau noi.S-ar putea sa nu mai prindem noi rezultatele da` ma bucur pentru urmasii urmasilor nostri.Nu conteaza,aia doi-trei care or scapa.

  3. „SImt nevoia” sa comentez ! De ce ? Pentru ca, mai in gluma mai in serios, privita DIN AFARA sistemului, problema poate avea o multitudine de intelesuri. Care mai de care mai glumete ori serioase, provocatoare de „draci” sau de sila, sursa de bancuri pentru unii sau de lacrimi pentru altii. Insa, haideti sa va „spui” eu cum se vede din interior !
    Sa incep cu inceputul ! Intr-o unitate sanitara exista 2 tipuri de servicii si anume : serviciile de urgenta si serviciile clinice si paraclinice.
    La serviciile de urgenta pot apela toti cetatenii Romaniei, chiar daca sunt ei asigurati sau neasigurati. Banii pentru acest tip de serviciu se deconteaza DIRECT de la Ministerul Sanatatii, lunar. Care este un foarte bun platitor ! De ce ? Pentur ca Domnul Arafat s-a batut ca sa devina realitate o astfel de situatie.
    La serviciile clinice si paraclinice pot apela doar cei asigurati. Acum, „asigurati” prin definitie sunt : salariatii, pensionarii, coasiguratii (daca lucreaza nevasta-mea si eu stau acasa, pot sa-mi iau certificat de coasigurat, etc), cei in somaj, cei cu boli cronice care fac parte din programe nationale de snatate (daca am diabet zaharat merg la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate si primesc adeverinta de asigurat, de exemplu) si alte vreo 15 categorii de persoane. Cu alte cuvinte, mai toata lumea.
    Acum… banii pentru a doua categorie vin de la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate si toata lumea stie ca sunt super-rationalizati, vin cu intarziere de luni de zile, etc.
    Acum, dupa aceasta prezentare, va intreb : daca vin tiganii sau betivii la UPU, care-i problema ? Vin, stau in pat vreo 3-4 ore, se trezesc si pleaca. Pentru ca spitalul judetean a fost informatizat, puteti merge si solicita o lista cu „topul prezentelor” ! O sa fiti „dati pe spate” ! Sa vedeti ca Unitatea Primiri Urgente are clienti cu state vechi care vin acolo aproape zilnic ! Pentru o perfuzie, pentru niste „vitamine”, inventand dureri … no comment ! Si aici nu vorbim de tigani, ci de betivi, de drogati, etc. Cel mai dureros este ca vin, consuma, pleaca dupa cateva ore, iar dupa 2-3 zile apar din nou ! Ce ramane de legiferat ? Bataia, poate ! Ca, in rest, sunt satul !

  4. Liderul tinerilor penelişti din Alba, sancţionat prea dur şi injust, după părerea mea, a propus sterilizarea femeilor, ţigănci iniţial, care nu-şi pot creşte copiii, şi toarnă, şi toarnă … fără număr, mai ales când afară e vreme de numărat bani. Şi cum ele n-au … trec la … pat. Şi, deodată, „democraţii” au sărit ca arşi: rasism, discriminare etc.. Până şi”măria-sa”, marele regizor Cioară, pardon, Cioabă, a avut „poziţie”.La fel şi Petre Ţigan, pardon, Roman. În concluzie, iar: „ce-o să zică Europa?!”, se-ntreba Petre Ţigan, pardon, Roman. Eu susţin ideea tânărului penelist din Alba. Ar avea curaj „europenii” să facă un sondaj de opinie pe această temă?! Suntem de tot râsul. Ar trebui iniţiată o lege care să controleze împuierea iepurească a celor fără condiţii materiale, nu numai la ţigani. Oricum, ţara noastră este, de departe, pe primul loc în Europa privind analfabetismul şi nivelul scăzut al condiţiilr de trai. Părerea mea de „comunist”. „Capitaliştii” autohtoni, majoritatea foşti comunişti sadea, din linia a doua, sunt cei care au adus ţara asta acolo unde se află în prezent, bine’nţeles cu „sprijin” occidental. Nu prin asta ne facem de râs în faţa „civilizaţiilor occidentale”, ci prin exportul de ţigani infractori de toate categoriile.
    Excluderea tânărului lider al tineretului pnl din Alba, arată încă o dată, dacă mai era cazul, cât sunem de ipocriţi, indiferent de partidul din care facem parte: să dăm bine „afară”, ce e „înăuntru”, nemaicontând.

  5. Labica ..asta de la Alba….a fost dobitoc…trebuia sa propuna ca romancele fertile sa se imperecheze doar cu gagii:))…sau de nu..sa fie castrati mustaciosii….toti purtatorii de mustata…fara restrictii pe culoarea pielii sau a ochilor)) Binenteles ca vine CRIZA….si n martie PONTA demisioneaza(dupa nescrisul protocol)…Basescu il numeste PM pe….Georgica MAIOR…iar la la SRI…coalitia parlamentara(doar 300)……procolonialism popular european…o sa voteze propunerea guvernatorului ….DAN VOICULESCU Director la SRI:)))Pa acoperiti….A3 si Ro tv…lucreaza pt noi…cred ca ti dai jos mustata…coane Sorin:))

  6. In iulie 2012 leprele usl au defilat prin Slobozia, acum la mana lor stau toate deciziile, nu uitati asta, cand ii intalniti, inclusiv pe ,,danut”, smintitul.

  7. Cand se aflau in opozitie, usl-asii emiteau vocalize intens mediatizate pentru prosti, impotriva FMI…acum, dupa vizita emisarilor Fondului, ne-am ales cu coplata. Intelegeti, bre? Cat priveste tiganii, sunt sprijiniti si ajutati necontenit sa prolifereze de tiganii din psd (medelin voicu&co), pnl si pc (uitati-va la tenul lu’ dom’ ,,profesor” voiculescu).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *