Serviciul Paşapoarte –statistici despre „eliberări”

Distribuie articolul:

Miercuri, 8 februarie 2023, prefectul județului a participat la evaluarea activității Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Ialomița, eveniment ce s-a desfășurat în sistem videoconferință. În cazul în care vă întrebaţi dacă s-a discutat şi despre felul, uneori neprofesionist, alteori „razant cu penalul”, în care se desfăşoară activitatea acolo, la Serviciul de Paşapoarte Ialomiţa, aflaţi cu nu s-a făcut decât o „trecere în revistă a realizărilor măreţe”. Prilej cu care, potrivit comunicatului de presă remis ziarului Ştirea, în cadrul acţiunii au fost declaraţii care, chipurile, ar trebui aflate de către cetăţeni.

 „În anul 2022 în contextul panicii generate de izbucnirea conflictului armat din Ucraina dar și datorită stării postpandemice, activitatea Serviciului s-a caracterizat printr-o creștere semnificativă a numărului de cereri soluționate. Dacă în anul 2021 au fost soluționate 16.680 solicitări, anul precedent numărul acestora a fost de 23.287. Mai trebuie menționat că, lucrătorii Serviciului Ialomița au sprijinit, în perioada iunie-august a anului 2022, activitatea Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte București prin soluționarea a 2000 de cereri de pașapoarte depuse de cetățenii români cu domiciliul în Bucuresti, întrucât se afla în imposibilitatea de a soluționa numărul foarte mare de cereri. Apreciem sprijinul acordat pe toată perioada anului 2022 de către Instituția Prefectului, sprijin fără de care nu am fi finalizat cu succes misiunea ce ne-a fost încredințată” a precizat comisarul șef Luminița Crăciun, șeful Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Ialomița.

„Anul 2022 a fost un an dificil în activitatea personalului Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Ialomița. Conflictul de Uncraina a generat un val de panică printre cetățeni, motiv pentru care au solicitat pașapoarte, activitatea instituției fiind categoric îngreunată. Cu toate acestea, bilanțul anului precedent demonstrează că obiectivele au fost îndeplinite, iar personalul a fost aplecat spre solicitările cetățenești“  a apreciat prefectul județului Ialomița, Constantin Marin.

STATISTICI…

Potrivit datelor statistice, în anul 2022, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Ialomița a soluționat 23.278 de cereri de eliberare a pașapoartelor, dintre acestea 21.814 fiind cereri pentru pașapoarte simple electronice, iar 1.473 cereri pentru eliberarea de pașapoarte simple temporare.

De asemenea, Serviciul de Pașapoarte Ialomița a eliberat la ghișeul instituției 15.598 de pașapoarte simple temporare și simple electonice. Totodată, anul precedent au fost preluate 2.855 de cereri de eliberare a pașapoartelor electronice pentru persoanele cu domiciliul în alt județ.

În perioada analizată, s-a suspendat exercitarea dreptului la libera circulaţie pentru un număr de 439 de persoane, în timp ce o persoană a săvârșit infracțiuni la regimul pașapoartelor, 11 solicitări de eliberare a pașapoartelor fiind respinse.

În anul 2022, 418 persoane au fost sancționate contravențional, valoare totală a amenzilor aplicate de Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Ialomița fiind de 20904 lei. Conform datelor, în anul 2022 au fost primite și soluționate un număr de 162 de cereri privind restabilirea domiciliului din străinătate în România.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *