Şcoala postliceală Slobozia, „fabrică“ de diplome pentru asistente şi farmaciste

Distribuie articolul:

În municipiul Slobozia funcţionează de ani de zile o şcoală postliceală sanitară care absoarbe anual peste 100 de elevi. La momentul actual, unitatea de învăţămînt din subordinea Inspectoratului Şcolar Judeţean Ialomiţa atinge un nivel record de aproape 700 de elevi care, spre exemplu, peste trei ani de zile, vor ajunge să fie pregătiţi pentru piaţa asistentelor medicale sau farmacistelor din judeţul nostru. Oficial, şcoala urmăreşte formarea asistenţilor medicali generalişti şi de farmacie cu înaltă calificare, capabili să asigure îngrijiri preventive şi curative de sănătate pentru persoanele sănătoase şi bolnave, şi a persoanelor aflate în dificultate. Aceasta doar în plan teoretic, pentru că în realitate, se pare, Şcoala postliceală sanitară din reşedinţa de judeţ ne dă impresia unei unităţi şcolare care produce şomeri pe bandă rulantă. Şi, totul contra cost.

               Producem şomeri sau cadre medicale?

Potrivit informaţiilor oficiale, în fiecare an, circa 100 de absolvenţi ai Şcolii postliceale sanitare care funcţionează în clădirea Grupului Şcolar „Mihai Eminescu“ din Slobozia, termină cu brio cursurile de trei ani. În prezent, unitatea şcolarizează elevi la două specializări, una pentru asistente medicale şi cealalată pentru farmaciste. Selecţia se face pe baza unui interviu, ţinînd cont de o notă obţinută şi de dosarul de înscriere, care cuprinde doar cîteva informaţii generale şi, bineînţeles, taxa de 50 de lei pentru înscriere. Elevii sînt împărţiţi aproape proporţional la momentul de faţă, jumătate urmînd cursurile pentru asistente medicale generaliste şi altă jumătate pentru farmaciste. Din păcate, posibilităţile de angajare ale absolvenţilor sînt extrem de reduse, dincolo de faptul că, deşi ar stăpîni în majoritate partea teoretică, partea practică este un dezastru total. Cursantele abia dacă ştiu să ţină o seringă în mînă şi aceasta din cauza lipsei de practică într-un spital sau într-un cabinet medical de medicină generală. „Este vina sistemului“ spun cele două părţi implicate, absolvenţii pe de o parte şi statul, pe de cealaltă parte. Chiar dacă între Şcoala postliceală şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia există un protocol prin care elevii au asigurată practica gratuită în cadrul unităţii sanitare, nimeni nu este dispus să înveţe cursanţii ce-şi tocesc coatele pe băncile şcolii. Pentru că, nu-i aşa, nimeni nu-i atît de fraier încît să împărtăşească din cunoştinţe pentru ca mîine-poimîine să i se ia locul de asistentă în Spitalul Slobozia. Anual, fiecare elev trebuie să achite o taxă ce nu-i deloc uşor de suportat, undeva la 1500 de lei, e adevărat în trei tranşe de-a lungul unui an de studiu. Deci, în total, pentru cei trei ani, un cursant al profilelor de asistentă medicală generalistă sau farmacie trebuie să achite o mie de euro, bani care nu sînt uşor de găsit în condiţiile economice actuale. Cu ce se aleg absolvenţii? Doar cu o bucată de hîrtie recunoscută la nivel european ca şi calificare, după cum susţine conducerea IŞJ majoritatea absolventelor avînd nevoie de acest document pentru a pleca în străinătate. Cine rămîne în ţară? Doar posesorii de diplome mai puţin pregătiţi şi care n-au succes peste hotare. „Teoria ca teoria, dar practica ne omoară“. Acest concept se pare că este valabil şi în ceea ce priveşte Şcoala postliceală Slobozia pentru că nu de puţine ori ne-a fost dat să ne convingem pe propria piele că nu sîntem departe de adevăr. Lucrurile sînt cunoscute la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean, dar autorităţile par că au mîinile legate şi nu pot rezolva cu nimic situaţia. La urechile noastre au ajuns nenumărate plîngeri ale cursantelor de la Şcoala postliceală Slobozia cu privire la modul în care sînt tratate în Spitalul Slobozia cînd merg în practică, dar o situaţie mult mai delicată se întîlneşte cînd aducem vorba de elevii de la farmacie. Aici, sistemul farmaciilor fiind unul eminamente privat, nimeni nu este dispus să primească în practică elevele sau elevii Şcolii postliceale. În acest caz, viitorii farmacişti cu diplomă n-au niciun fel de viitor sau, în cel mai fericit caz, îşi găsesc un loc de muncă în altă specializare. Pentru că, dacă vor lucra într-o farmacie, absolvenţii acestei specializări riscă să ne ofere un diazepam în loc de aspirină. „Nu cunosc în detaliu această situaţie, dar IŞJ Ialomiţa va verifica toate aspectele semnalate. Pentru asistentele de farmacie este o adevărată problemă pentru că sistemul este unul particular şi nu se poate garanta practica. Dar, la asistentele medicale există un protocol cu Spitalul Slobozia unde există o criză de astfel de forţă de muncă din cauza plecărilor în străinătate“ confirmă inspectorul şcolar general al IŞJ Ialomiţa, prof. Otilia Dumitru. În ultimii ani, şi la Urziceni fenomenul Şcolii postliceale Slobozia a fost „clonat“, la Colegiul Naţional „Grigore Moisil“ din municipiul amintit făcîndu-şi apariţia o subsidiară a unei unităţi de învăţămînd participare tocmai din municipiul Oradea. Aici, cursanţii din zona Urziceniului trebuie să achite o taxă puţin mai mică, dar tot în jurul a 1500 de lei anual. Specializările sînt asemenea celor din capitala de judeţ, asistenţi medicali generalişti şi asistenţi de farmacie, iar la cursuri vin circa 180 de elevi. „Biznisul“ ar aparţine fostului inspector şcolar general Ilie Stavăr, spun gurile rele, dar deocamdată rezultatele nu se văd pe piaţa locală a forţei de muncă. Pe de altă parte, din acest an şcolar, 2012-2013, şi statul a început să investească în „fabricarea“ de diplome pentru asistente generaliste şi asistente de farmacie. După 8 ani, pentru anul şcolar curent s-a reuşit bugetarea unui clase la Şcoala postliceală Slobozia prin finanţare publică, adică scutirea de taxa anuală a elevilor. Admiterea s-a făcut pe bază de examen, iar efortul bugetar presupune cîteva sute de milioane de lei vechi. Cu ce rezultat? Aşteptăm să vedem peste trei ani, dar perspectivele nu sînt deloc îmbucurătoare.

George ŞEITAN


Distribuie articolul:

11 thoughts on “Şcoala postliceală Slobozia, „fabrică“ de diplome pentru asistente şi farmaciste

  1. Îmi vine să râd, deşi nu e de râs, cum bieţii copii sunt păcăliţi, ca şi părinţii lor de altfel, cu aşa-zisa pregătire postliceală. Păi când rezultatele de la bacalaureat au fost şi sunt cele pe care le vedem cu toţii, ce „postliceală”?! Prin anii ’70, când existau acele adevărate şcoli postliceale, accesul în acestea era mai dificil decât la multe facultăţi. Trebuia să fii tobă de carte să poţi accede la o asemenea şcoală, mai ales la asistenţi medicali, unde concurenţa era fantastică. Cel care termina şcoala de pe Pitar Moş cu o medie bună, „prindea” un post de asistent în marile spitale, alături de medici şi profesori de notorietate. Un asemene asistent, după câţiva ani de practică, putea concura cu orice medic de prin Slobozia, oricât de mare se pretindea a fi acesta. Oricând o asistentă medicală de la Fundeni, de exemplu, cu vârstă de aproximativ 50 de ani, indiferent de specializare, poate da lecţii oricărui medic de p’acii şa. Şi să nu credeţi că cele tinere sunt
    mai prejos, numai că n-au „terminat” la Slobozia. Cum îşi poate cineva închipui că un profesor universitar, chirurg de exemplu, înconjurat de medici primari, de specialitate, poate accepta în echipă vreo asistentă sau vreun asistent făcut „pe bandă”?! Aşa că aş sfătui părinţii şi copiii
    să se gândească de două ori înainte de a da banii pe foaie-verde.

  2. Sunt curios citi elevi inscrisi au luat bacalaoreatul!(din sursele mele multi dintre ei nu au participat la bacalaureat, luandu-si angajamentul ca-l vor da ulterior). Va dati seama ce profesionisti ies de pe bancile acestei „fabrici de diplome”?

  3. „Biznisul” nu „ar apartine” lui Stavar, ci CHIAR apartine sau a apartinut! Daca sunteti jurnalisti ADEVARATI, ati face cercetari, pentru a vedea cum stau lucrurile. Revenind, Stavar, impreuna cu o un grup de „genii” locale au condus aceasta, a condus aceasta sectie a postlicealei-xerox. A fost si directorul filialei unei facultati X si 0, adica Titu Maiorescu, unde „marile universitare” au fost: Ene D., celebra pentru lenea ei (intrebati orice urzicenean si va va spune cum nu face NIMIC la „distinsul” colegiu, aceasta d-na), Gal L., mutatat disciplinara de la fostul Liceu Sf. Ecaterina, Urziceni (vedeti culisele scandalului din 2006, in care a iesit la lumina abuzurile acestei faimoase tate, si, mai ales, erorile pe care le-a facut ca „universitara”, cand, in anul II de la sectia de Drept, a dat – prin fiica sa – aceeasi programa ca aceea din anul I „sa se pregateasca studentii si vedem la examen”. I s-a spus fiicei ca mama a gresit programa, iar aceasta, in loc sa-si ceara scuze, a inceput sa ameninte si vreau sa va spun ca i se stie de frica, pentru ca este in stare de multe mizerii aceasta „doamna”!!) s.a.m.d.
    PS 1 Intrebati si cine a fost secretara acestei „facultati” si ce legatura exista intre d-ei si acest Stavar („Rodicuta, fa-mi cafeaua!”) pe care-l blestema generatii intregi de fosti elevi sau subalterni.
    PS 2 Plus „afacerea” cu CCD Galati pe fonduri POSDRU s.a., in cadrul caruia s-au achizitionat piese de mobilier, copiatoare si consumabile, dar care s-au evaporat din Sc. 2, Urziceni. Si inca ceva, formarea si reconversia profesionala s-a facut de catre actuala dir. adj. a aceleiasi scoli, (cursuri de comunicare, printre altele), cursanti fiind…… ei stiu care, iar rezultatul este usor de intuit!
    PS 3 Asa pregatire universitara, mai rar! De aia suntem printre primii in UE in ceea ce priveste educatia!!! Nu?

  4. Deci nu pot sa cred asa ceva !!Acesta este un articol ? In primul rand , nu sunteti ,domnule Seitan , documentat ! Pentru a fi farmacist ai nevoie de facultatea de farmacie !!!Postliceala ofera intr-adevar doua specializari …una de asistent medical , iar cealalta de asistent farmacist ! Amuzant este ca in tot articolul ati facut aceasta confuzie ! Sa va fie rusine !! Nu stiti sa faceti diferenta clara intre un farmacist si un asistent de farmacie ! Dar sa stiti ca la farmacie nu este ca la jurnalism . Nu orice om poate deveni farmacist , dar jurnalist ( asa cum suntetu dvs se pare ) poate sa devina cine vrea si cine nu .

    1. Măi dragă….Adela, pe vremuri era o vorbă: „Mai încet cu pianul pe scări….” Când faci atâta gălăgie în timp ce te urci pe piedestal, bine-ar fi să şi probezi într-un fel cele scrise…Zici că nu oricine ar putea fi farmacist. E-adevărat! Doar că, de ani de zile, voi, farmaciştii, NU MAI PREPARAŢI vreo doctorie, ci doar le cumpăraţi de la producători, le puneţi adaos şi le vindeţi, medicul fiind cel care gândeşte reţeta pentru a trata boala. Aşa încât,dacă ar fi să te jignesc ţi-aş spune că eşti vânzătoare. Cum însă eu n-am o părere proastă nici măcar despre vânzătoare, te las să-ţi pui poalele în cap şi să-ţi faci damblaua. Cât priveşte faptul că ai impresia că poţi scrie articole de presă (nu o dată, nu din când în când, ci zilnic şi abordând subiecte din toate domeniile economico-sociale) , în ciuda reclamei, te rog să încerci asta acasă, acolo unde nu te vede şi nu te ştie nimeni, şi să afli dacă-ţi şi iese! Aşa că de-aia zic: mai încet cu pianul pe scări căci rişti să-i sară clapele sau măcar să distoneze…Revenind la articolul care te-a necăjit atât de tare încât ai simţit nevoia viscerală să ne jigneşti, eu zic că dacă ai înţelege că, în majoritatea cazurilor, cursurile alea-s superflue, ţi-ai da seama şi de ridicolul ce abundă în părerea ta de-a dreptul slinos de părtinitoare. Şi, totuşi, fiindcă te-a mâncat în ….creştetul capului şi ne-ai excitat neuronii, o să (tot) revenim pe subiect. Până ce noi vom face asta, tu NU UITA şi apucă-te de scrie câteva articole…Şi ca să vezi ce fată de treabă sunt, promit că dacă TU vei scrie chiar şi un articol, bine documentat, despre cursantele ce peste 1- 3 ani devin asistente/farmaciste, eu îl voi publica.

  5. Ca orice analfabet, „Adela I” începe postarea cu „Deci…”. Măi dragă Adela
    unu roman sau doi romani, „deci” se foloseşte înaintea unei concluzii, deci
    eşti proastă!

  6. Eu va spun cinstit ca cei care termina aceste scolii nu stiu sa scrie .Nu le trbui daca au bani vin la d-na directoare cu 200 euro si esti cu diploma in buzunar Nu invata ca nu au de la cine sa invete ,sint numai pensionari care platesc pentru acest post si care sint depasiti de materii .Sint asa zisi elevi care nu dau pe la scoala lucreaza in bUCURESTI ,IN sPANIA ITALIA DAR LA SFIRSIT AU FRCVENTA SI MEDII INCHEIATE .Pensionari nu sint interesati decit de bani iar d-na directore aranjeaza ploile

  7. buna ziua.am urmat si eu cursurile acestei scolii posliceale,eu una am cheltuit o groaza de bani pe drumuri(faceam naveta) si asa este uni se inscriu si vin dupa 3 ani cu niste „”ëuroi”” in plic si trceau examenele cu brio,numai zic clasa…dar asta e sistemul din Romania,dar sa stiti ca am mai fost si uni care chiar am invatat,nu se vede ca peste tot in invatamant,spitale,,,,,,ect.isi pune banul amprenta.o sa se ajunga cine are bani o sa cumpere chiar orice pe fata….acum o fac mai cu perdea ca ii acuza astia de mita…..pacat k uite asa ajungem pe mana unui „asistent profesionist”” si in loc de bine……ne face rau…..si apoi ii acuzam de malpraxis…..ii musta putin conducerea,ii scade cativa banuti din salariu si noi ramanem mutilati pe viata….pacat…..suntem o tara de tot rasul…nu este de vina scoala in sine…dar banul isi supune cuvantul……profesorii….predau pt un ban in plus,directoarea….pt excursii la turci….elevi pt comoditate….dar nimeni nu gandeste ca daca cel ce a dat bani sa obtina diploma…apoi un post intr-un spital….se joaca cu viata unui om nevinovat…..

  8. Nu credeam că o să revin după un an la acest articol dar, văzând analfabetismul fătucilor „asistente”, mă gâdilă părul din nas. Îţi stă mintea’n loc de atâta carte câtă ştiu aceste gepuţe.

  9. Îmi pare rău să vă contrazic, dar noi suntem foarte bine pregătiți, încă din anul 1. Ca la orice învățământ superior sau liceal, cine vrea sa învețe, învață. Cine NU, nu și este rușinos sa dam vina pe scoala când unii elevii nu vor sa învețe. Asa ca e ușor sa aruncati cu noroi într.o instituție despre care știți din auzite, mie îmi place corectitudinea și la aceasta scoala am găsit.o!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *