Scandalul sexual de la IPJ Olt atinge şi IPJ Ialomiţa?

Distribuie articolul:

La sfîrşitul anului trecut, un scandal sexual a zguduit din temelii Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Olt, evenimentul ajungînd în atenţia publică mai pregnant la acest început de an. Şeful IPJ Olt, Ion Voicu, a fost tras de urechi de conducerea Ministerului de Interne, comisarul şef oltean intrînd în concediu medical alături de unul dintre adjuncţii săi, comisarul şef Valerian Iliescu. Desigur, cititorii ziarului Ştirea sînt la curent că una dintre poliţistele de la IPJ Olt ar fi fost agresată sexual de unul dintre superiorii săi, iar cazul ar fi fost „palmat“ de şefii Inspectoratului, Voicu şi Iliescu. Cazul a fost extins şi la nivel naţional, iar în IPJ Ialomiţa s-au declanşat verificări cu privire la presupuse abuzuri sexuale care ar fi fost sărvîrşite de poliţişti ialomiţeni asupra colegelor, în acest sens psihologul Inspectoratului audiind toate poliţistele cu referire la acest subiect sensibil. Numai că, la nivel judeţean, niciuna dintre femeile poliţist nu a lăsat să se înţeleagă cum că ar fi fost victima vreunei agresiuni sexuale şi, chiar dacă ar fi fost, cum mama naibii să aducă în atenţia psihologului un astfel de caz din moment ce toate reclamaţiile ar fi ajuns fix pe masa superiorilor. Care superiori ar fi fost exact cei care şi-ar fi supus la abuzuri colegele poliţist. Nu ar fi fost mai bine domnilor anchetatori ca un eventual control să fie realizat cu echipe din afara instituţiei, că doar ştim prea bine că o eventuală reclamaţie depusă pe cale ierarhică ar fi fost „îngropată“ cu siguranţă în fişetele IPJ de frica unor repercusiuni interne. Dar, asta-i altă poveste, cu precizarea că pînă la acest moment oficial nu există niciun indiciu cum că vreuna dintre femeile poliţist s-ar fi aflat vreodată într-o astfel de postură în cadrul IPJ Ialomiţa. Revenind, totuşi, la subiectul articolului, trebuie să facem menţiunea că, potrivit informaţiilor noastre, comisarul şef Valerian Iliescu, fostul adjunct al IPJ Olt, va fi transferat zilele acestea pe un post de şef serviciu în cadrul IPJ Ialomiţa. Mutarea în cauză ar fi fost facilitată graţie prezenţei în Senat a fostului senator de Olt Ion Toma, actual senator de Ialomiţa din partea USL prin alianţă cu UNPR. Ce ziceţi, domnule inspector şef Ştefu, IPJ Ialomiţa devine un fel de recycle byn al Poliţiei?

George ŞEITAN


Distribuie articolul:

2 thoughts on “Scandalul sexual de la IPJ Olt atinge şi IPJ Ialomiţa?

  1. MA femeie, esti extraordinara.Imi plac articolele tale.Eu nu inteleg cum de mai esti la nivel local ca jurnalist.Tu chiar faci parte din cei care reprezinta a 4 a putere in stat(mass- media).

  2. Prostii prostilor au votat usl iar consecinteledeja se vad pretutindeni. Apropo, minstrul de interne care a dat ordinul cu interogarea femeilor-politist la nivel national este, evident, tot un prost, tot el vroia si sens unic pe Valea Prahovei, de la Comarnic la Predeal, de rasul curcilor…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *