Scandalagii trimişi în faţa judecătorilor

Distribuie articolul:

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:TOEA GEORGEL NINEL, ION MARIAN, BORCEA CLAUDIU CONSTANTIN, CARJAN MIRCEA, MARINACHE NICOLAE, MARINACHE CRISTIAN, PLETEA CATALIN CRISTIAN si ALISTAR MARIUS JAN, sub aspectul săvârşiri infracţiunilor de încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
În fapt, în noaptea de 06/07.07.2013, cei opt inculpaţi, în timp ce se aflau în incinta barului „L.P” din municipiul Slobozia, jud. Ialomiţa, au participat la o încăierare şi, prin violenţele comise împotriva persoanelor şi bunurilor, au tulburat ordinea şi liniştea publică. Pe fondul consumului de alcool, inculpaţii au folosit obiecte contondente cu care şi-au produs vătămări reciproce, ulterior fiind transportaţi la o unitate spitalicească pentru acordarea de îngrijiri medicale. Urmare a activităţii infracţionale a inculpaţilor au fost distruse mai multe bunuri din incinta barului respectiv.
Procurorii fac precizarea că aceasta etapă a procesului penal, respectiv trimiterea în judecată, reprezintă, conform Codului de procedura penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *