Săptămâna prevenirii traficului de persoane

Distribuie articolul:

În perioada 14 – 20 octombrie 2019, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) organizează o serie de evenimente dedicate marcării Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane – 18 octombrie, incluse în cadrul campaniei de informare şi prevenire “Săptămâna prevenirii traficului de persoane”.

Campania vizează promovarea Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane – 18 Octombrie, precum şi informarea şi constientizarea publicului cu privire la riscurile şi implicaţiile asociate traficului de persoane. În egală măsură, iniţiativa îşi propune să  abordeze ambele dimensiuni ale traficului, respectiv cererea şi oferta care favorizează existenţa acestui fenomen. Prin cele 15 Centre Regionale ale sale, ANITP va desfăşura la nivel naţional activităţi de informare şi prevenire destinate publicului larg şi categoriilor vulnerabile. Activităţile vor presupune întâlniri cu grupuri ţintă, dezbateri, trafic ateliere de lucru, diseminare de materiale informative etc.

 Informaţii de background:

Această zi a fost instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum şi a propunerii înaintate de către Comisia Europeană, pentru a atrage atenţia asupra acestei forme de crimă organizată şi pentru a influenţa în mod pozitiv deciziile şi acţiunile guvernelor, autorităţilor locale şi celorlalte instituţii publice cu privire la sclavia modernă. În egală măsură, rolul acestei zile este de a creşte nivelul de conştientizare a populaţiei şi de a stimula comunicarea şi interacţiunea între organizaţiile care activează în acest domeniu. Pentru marcarea acestei zile, începând cu luna octombrie 2007, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane organizează, independent sau în colaborare cu partenerii săi guvernamentali şi neguvernamentali, campanii şi activităţi de prevenire la nivel naţional. Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane evaluează şi monitorizează, la nivel naţional, activitatea desfăşurată în domeniul luptei împotriva traficului de persoane de către instituţiile publice şi organizaţiile neguvernamentale, îndeplinind rolul de raportor naţional.

 

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *