S-a aprobat formularul Declaraţiei unice

Distribuie articolul:

Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoane fizice se depune până la data de 15 iulie 2018, inclusiv, de către persoanele fizice care au obligaţia declarării veniturilor realizate din România sau/şi din străinătate în anul 2017, declarării impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza din România în anul 2018, declarării venitului estimat pentru încadrarea ca plătitor de contribuţii sociale (CAS şi/sau CASS) şi, după caz, a declarării contribuţiilor sociale datorate în anul fiscal 2018.

Se acordă o bonificaţie de 5% din impozitul şi contribuţiile datorate pentru acest an şi plătite integral până la data de 15 martie 2019, în cazul depunerii declaraţiei unice prin mijloace electronice de transmitere la distanţă până la 15 iulie 2018 inclusiv. În cazul contribuabililor, care încep o activitate în cursul anului fiscal, şi a celor care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare pentru care impunerea este finală şi care nu au avut, până la acea dată, obligaţia depunerii declaFISC baniraţiei unice, declaraţia se depune în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului.

Declaraţia se poate depune împreună cu anexele completate, dacă este cazul, astfel: în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire; prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv: prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual” (SPV); pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură Declaratie fiscelectronică calificată.

Modelul şi conţinutul “Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoane fizice” a fost publicat în Monitorul Oficial şi va fi utilizat pentru declararea venitului realizat în anul 2017, precum şi pentru declararea impozitului pe venit estimat şi a contribuţiilor sociale obligatorii datorate de persoane fizice începând cu anul 2018. Baza legală: OpANAF nr. 888/2018 publicat în Monitorul Oficial nr. 279/29.03.2018

 

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *