Reţinuţi în arestul Poliţiei pentru paguba MARE produsă la C.A.R Slobozia

Distribuie articolul:

Prin 2019, zvonul că la C.A.R Slobozia se întâmplă „treburi necurate” s-a împrăştiat ca un vuiet. Speriaţi, cei care îşi depuseseră acolo, agoniseala pentru „zile grele” s-au dus să vadă cine, ce a făcut cu banii lor. Şi au aflat. În fapt, cei ce îndeplineau funcţii de conducere în cadrul C.A.R Învăţământ „au dat din colţ în colţ”, oferind deponenţilor şi presei răspunsuri evazive, parcă în sfidarea bunului-simţ. Apoi, oamenii s-au adresat instanţelor de judecată. Ce-a urmat, mulţi ştiu.

După luni de zile, timp în care „Organele” au strâns dovezi, azi, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ialomiţa ne-a oferit, prin purtător de cuvânt, doamna Ludmila Dascălu, un COMUNICAT, din care aflăm că păgubiții C.A.R Slobozia, trebuie să afle despre PERCHEZIȚIILE DOMICILIARE LA PERSOANE BĂNUITE DE SĂVÂRȘIREA DE INFRACȚIUNI ECONOMICE

La data de 19 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au efectuat 6 percheziții domiciliare, în Bucureşti, Slobozia şi Amara, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de delapidare, înşelăciune, abuz în serviciu și fals în înscrisuri oficiale. Din datele şi probele administrate în cauză de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice a rezultat presupunerea rezonabilă că, în decursul mai multor ani, persoanele bănuite ar fi înregistrat în contabilitatea unei asociaţii de ajutor reciproc un circuit fictiv de încasări şi plăţi, menit să inducă în eroare membrii acesteia că are suport economic să acorde dobânzi la fonduri sociale, mult peste mediul bancar.

Din verificările efectuate, poliţiştii au stabilit că dobânzile la fond încasate de o parte din membrii asociaţiei de ajutor reciproc ar fi fost plătite din depunerile celorlalţi membrii şi nu din profitul înregistrat la finalul fiecărui an.

Prejudiciul total estimat la acest moment este de aproximativ 49.000.000 de lei.

Patru persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa, în vederea audierii, față de 3 dintre acestea fiind dispusă măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore. Trei femei, cu vârste cuprinse între 37 și 65 de ani au fost introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Ialomița, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, 20 octombrie, să fie prezentate instanței, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate aproximativ 565.000 de lei, bijuterii din aur și argint, în valoare de aproximativ 210.000 de lei, sisteme de calcul, telefoane mobile, precum și înscrisuri utile cauzei. De asemenea, poliţiştii au instituit sechestre asiguratorii pe bunuri imobile, autoturisme, bijuterii și sume de bani în valoare de aproximativ 4.000.000 de lei. Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Ialomița.

Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are ca scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauze, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 


Distribuie articolul:

One thought on “Reţinuţi în arestul Poliţiei pentru paguba MARE produsă la C.A.R Slobozia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *