Perioada PANDEMIEI ne-a creat alte priorităţi, aşa încât n-am mai acordat atenţie nici poluării cu mirosuri eliminate din substanţe de tot felul.
În Slobozia, cel puţin, au fost zile în care am avut noroc că pandemia ne-a determinat să purtăm măştile, deoarece mirosul aerului pe care îl respiram devenise chiar dăunător, nu numai greu de respirat. Cei care urmăriţi presa locală ştiţi că, nu o dată, am scris despre „punctele nevralgice” ale oraşului, în ceea ce priveşte poluarea aerului. Care, poluare, poate să fie şi fonică, nu numai olfactivă!
Firma VIVANI Salubritate, firma CLEAN TECH care deţine o fabrică în Ciulniţa, cea în care sunt arse rămăşiţele păsărilor (şi fulgii, şi sângele lor, nu numai ghearele, căci nimic nu se pierde, când totul se trasformă întru câştig, ştiţi doar!), dar şi – nu în ultimul rând! – firma CHEMGAS cea care deţine Combinatul chimic, unitate care aruncă în aer noxe care, adeseori, se revarsă în valuri peste locuitori, fac din oraşul Slobozia un leagăn al indiferenţei autorităţilor. Sigur că, la modul declarativ, din scaunele lor confortabile, atât primarul Mocioniu, Laurenţiu Ghiauru (directorul APM Ialomiţa) şi cine-o mai fi azi comisarul Gărzii de Mediu Ialomiţa, se umflă în pene raportând acţiuni care, chipurile, s-au desfăşurat/se desfăşoară întru găsirea unor noi pârghii şi procedee prin care mediul înconjurător să ajungă să fie mai puţin poluat. Doar că, din motive pe care noi putem doar să le bănuim a fi suspect de favorabile pentru poluatori, rezultatele tuturor acelor „deplasări în interes de serviciu” nu se prea văd. Bunăoară, domnul Ghiauru s-a plimba recent în Maramureş. Ca să..ce? Ca să se …plimbe, ca tot omul care vrea să iasă dintr-o stare!
Raportări greu de verificat….
…de către cetăţenii care se îndoiesc că ele, raportprile, sunt sincer aduse la cunoştiinţa publicului, prin postări pe site-ul APM Ialomiţa, un site care nu răspunde foarte mult nevoii de a aduce în discuţie problemele majore cu care se confruntă Slobozia, judeţul Ialomiţa.
Da, ni se spune că Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița are în folosință două stații automate de monitorizare a calității aerului, care fac parte din Rețeaua Naționala de Monitorizare a Calității Aerului.
Stația IL-1 Slobozia este amplasată în curtea APM Ialomiţa şi este de tip urban, și evaluează ”influenţa așezărilor urbane” asupra calităţii aerului, raza ariei de reprezentativitate fiind între 1-5 km.
Stația IL-2 Urziceni este amplasată în municipiul Urziceni, şi este de tip industrial. Staţia de tip industrial evaluează ”influenţa industriei” asupra calităţii aerului. Raza ariei de reprezentativitate este de 100 m-1 km.
Datele despre calitatea aerului transmise de la stațiile de monitorizare sunt prezentate publicului cu ajutorul unui panou exterior amplasat în zona centrală a Municipiului Slobozia, lângă Prefectura Ialomița, prin actualizarea orară a indicilor de calitatea aerului și cu ajutorul unui panou interior aflat la sediul APM Ialomița.
Datele de monitorizare a calităţii aerului sunt puse la dispoziţia publicului şi pot fi vizualizate şi descărcate ca medii orare, zilnice, anuale de pe site-ul www.calitateaer.ro.
În urma validării datelor de calitatea aerului din cele doua stații pentru data de 11.06.2020, indicii specifici determinați pentru indicatorii monitorizați sunt :
• IL-1 Slobozia
• Ozon – indice 3 (bun)
• Dioxid de sulf – indice 1 (excelent)
• IL-2 Urziceni
• Ozon – indice 3 (bun)
• Dioxid de sulf – indice 1 (excelent)
Şi noi ce ar trebui să facem? Să credem că aşa stau lucrurile şi să nu mai comparăm ce citim, cu ceea ce vedem şi simţim, asta să facem, domnilor de la APM şi de la Garda de Mediu? Ce să fac eu cu fotografiile pe care, AZI, 17.06.2020 mi le-a transmis un cetăţean, poze în care se vede ce val de noxe s-a revărsat peste municipiul Slobozia (în imagini sunt Casa Armatei, de lângă Parcul „Ialomiţa”, şi blocurile din zona „Central”), localitate în care trăiesc, în care trăim cu toţii?
Şi cum aproape că nu este săptămână să nu apară pe reţelele de socializare câte-o fotografie prezentând astfel de „groasă” poluare a atmosferei, bineînţeles e greu să-i convingi pe oameni că acolo la APM şi la Garda de Mediu Ialomiţa sunt specialişti care lucrează în interesul cetăţenilor! Şi, bineînţeles, că apar nu numai întrebări legate de motivul pentru care salariaţi ai statului par a nu „mişca în front”, ci chiar suspiciuni de corupţie. Că nici numai de incompetenţă nu poate fi vorba, să fie clar!