ANAF va transmite notificări celor care nu au solicitat regim derogatoriu

Distribuie articolul:

Potrivit prevederilor art.92 alin.(1) lit.a) din Codul de procedură fiscală, contribuabilii/plătitorii care nu își îndeplinesc, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligație declarativă prevăzută de lege sunt declarați inactivi fiscal și le sunt aplicabile prevederile din Codul fiscal privind efectele inactivității fiscale.

Unui contribuabil declarat inactiv i se anulează, potrivit legii, din oficiu, înregistrarea în scopuri de TVA, iar inactivitatea se înscrie în cazierul fiscal al contribuabilului și al reprezentanților legali ai acestuia. De asemenea, pentru a se reactiva, contribuabilul respectiv trebuie să-si îndeplinească toate obligațiile declarative prevăzute de lege și să nu înregistreze obligații fiscale restante.
 Prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 934/2020 s-a stabilit că, pentru declarațiile fiscale al căror termen legal de depunere s-a împlinit în perioada stării de urgență, notificările de nedepunere a declarațiilor fiscale se emit în termen de 30 de zile de la data încetării stării de urgență.

După expirarea termenului ( 25 iunie 2020), organele fiscale aplică procedurile pentru identificarea contribuabililor care îndeplinesc condiția pentru declararea inactivității fiscale, din Codul de procedură fiscală.
În aplicarea acestei proceduri, organele fiscale manifestă un rol activ, prin transmiterea notificărilor de nedepunere a declarațiilor fiscale. De asemenea, după întocmirea listei contribuabililor care îndeplinesc condițiile pentru a fi declarați inactivi fiscal, organele fiscale emit și comunică și notificările privind privind îndeplinirea condițiilor privind declararea ca inactiv.

Potrivit reglementărilor în vigoare, contribuabilii au obligația depunerii declarațiilor fiscale, iar această obligaţie se menține și dacă a fost efectuată plata obligației fiscale respective, precum și în cazul în care, în perioada de raportare nu rezultă sume de plată, dar există obligația declarativă prevăzută de lege.
În acest sens, pentru a preveni declararea ca inactivi fiscal, contribuabilii care își suspendă activitatea și înregistrează mențiunea privind inactivitatea temporară, pot beneficia, la cerere, de regimul derogatoriu de declarare a impozitelor și taxelor.

Cererea privind acordarea regimului derogatoriu de declarare se depune la organul fiscal competent. Contribuabilii cărora li se aprobă aplicarea regimului de declarare derogatoriu nu au obligația depunerii declarațiilor fiscale.
Contribuabilii care nu desfășoară activitate și nu beneficiază de regimul derogatoriu de declarare, au obligația depunerii declarației fiscale înscriind zero la obligația fiscală.

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *