Primarul Potor dă startul curăţeniei de primăvară în Slobozia
Edilul municipiului Slobozia, Alexandru Potor, dă startul curăţeniei de primăvară în instituţia subordonată Primăriei, adică Direcţia de Administrare a Domeniului Public (DADP). Odată cu începutul lunii martie acesta a „colindat uliţele” din oraş împreună cu angajaţii DADP pentru a observa şi remedia deficienţele de mediu constatate odată cu sosirea unor temperaturi ceva mai prielnice pentru activităţi în aer liber.
„Vremea s-a mai îndreptat şi ne permite sa facem curăţenie în Slobozia, aşadar vom continua pe tot parcursul lunii Martie sa curăţăm cu mare atenţie toate zonele care au fost pana acum neglijate.
Mulţumesc colegilor din Direcţia de Administrare a Domeniului Public pentru faptul că se arată conştiincioși în această activitate atât de importantă şi nu în ultimul rând mulţumesc locuitorilor oraşului care ne-au semnalat problemele!” transmite acesta slobozenilor.
Totodată acesta a rugat locuitorii municipiului reşedinţă de judeţ să facă un minim de efort şi să arunce deșeurile doar în locurile special amenajate în asa fel încât operatorul de salubritate sa le poată prelua corespunzator.
Primarul Alexandru Potor a mai transmis faptul că în colaborare cu societatea ADI ECOO 2009, platfomele de gunoi din Slobozia vor fi dotate cu 150 de containere de gunoi de 1,1 metri cubi.
„Au trecut mai mult de 3 ani de când nu s-a făcut nici o investiţie pentru a creste gradul de confort al cetăţenilor legat de gestiunea deşeurilor. Am primit multe semnale din partea locuitorilor care au reclamat faptul ca gunoiul se împrăştie pe carosabil în apropierea locurilor de joacă ale copiilor. Cred ca cel puţin o parte dintre probleme vor fi rezolvate prin această investiţie.” mai transmite primarul Potor. Trebuie menţionat faptul că operatorul ADI ECOO 2009 are de implementat un proiect prin Programul
Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, anume „Extindere colectare separată a deşeurilor municipale” în valoare de 112.025.295 lei obţinut prin finanţare nerambursabilă care presupune achiziţia şi distribuţia a 185.236 pubele, 1977 containere, 64 autogunoiere şi 21 autospeciale conform site-ului web al operatorului de salubritate. Deşi termenul final de implementare era stabilit pentru data de 31.12.2023, autorităţile şi conducerea ADI ECOO 2009 SRL încă au încredere că acest proiect mai poate respecta noile termene obţinute ca urmare a prelungirilor termenelor de implementare ale proiectelor cu bani europeni.