Cetăţenii sunt miraţi să vadă şi/sau să audă că primarul lor pare exaltat atunci când se laudă, mai ales la televizor, că a reuşit să acceseze fonduri europene, nu pentru ce le trebuie lor, tuturor cetăţenilor, ci pentru ce le trebuie unora dintre cetăţeni, respectiv latifundiarilor care au proprietăţi situate în câmp, tarlale pline cu produse agricole care, odată vândute, nici măcar nu contribuie cu cine ştie ce mari impozite plătite în bugetul Consiliului Local al municipiului Feteşti. Cu-alte cuvinte, după ce că mulţi dintre moşierii de tip postdecembrist încasează în fiecare an, drept subvenţie, sume de-a dreptul impresionant de mari de bani publici, iar majoritatea lor mai practică „la greu” şi evaziunea fiscală sau oricare dintre multele tertipuri prin care se fentează statul, pe latura lui financiar-contabilă, uite că tot lor li se dă prea mult şi li se ia prea puţin – „prietenii ştiu de ce”!
Pentru doar 10 km de drum…
Anul trecut, mai exact în data de 25.04.2012, la sediul Centrului Regional de Plăţi Pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 3 Sud Muntenia din Târgovişte, domnul Gheorghe Catrinoiu – primarul municipiului Feteşti, a participat la semnarea Contractului de Finanţare pentru obiectivul „Modernizarea Infrastructurii Agricole prin Reabilitarea Drumurilor Agricole de Exploataţie în municipiul Feteşti.” Investiţia presupunea reabilitarea a opt drumuri pentru exploatare agricola din localitate in lungime de 9,9 km. Valoarea investiţiei a fost stabilită a fi în sumă de 4.372.871 lei (999.902 euro), iar ca durată de realizare se preciza 12 luni… Nu stau azi să despic firu-n patru încercând a vă face să înţelegeţi că deşi se trâmbiţează că finanţarea proiectului se face în procent de 100% pentru cheltuieli eligibile din fonduri alocate Programului Naţional de Dezvoltare Rurala, dat fiindcă administraţia locală a asigurat contravaloarea cheltuielilor neeligibile şi a TVA-ului, chiar dacă sumele s-ar recupera tot ar fi un efort dacă nu nejustificat, măcar inoportun. Ca să nu mai vorbesc de faptul că după realizarea investiţiei, beneficiarul, adică municipiul Feteşti „are obligaţia de a asigura costurile legate de întreţinere şi/sau reparare a drumurilor care fac obiectul proiectului”. Celor care se întreabă ce se face, practic, din aceşti bani pe acea distanţă nu le spunem doar că „se corectează profilului longitudinal prin săpături şi umpluturi” ci precizăm şi că, cică, se aşterne un strat de 15 cm din pământ stabilizat cu 3% ciment, că se va compacta mecanic atât pământul, cât şi nisipul, şi balastul, şi piatra ce se vor aşeza în straturi de 15, respectiv 20 cm pe toată lungimea şi lăţimea acestor drumuri care vor duce către holdele, lanurile, tarlalele mănoase ale unor potenţaţi ai vremurilor pe care le trăim, cu toţii, conduşi fiind de potenţii politicieni, printre care şi primari…Celor care se întreabă ce altceva s-ar fi putut face din această deloc modică sumă de bani publici, le recomand să se uite în jur şi să vadă cu ochii lor câte ar trebui făcute şi nu se fac deoarece, aşa după cum se vede, primarul are alte…priorităţi. Cine execută lucră(tu)rile, vom vedea şi, desigur, vă vom informa şi pe dumneavoastră, cetăţenii acestui municipiu…, din acest judeţ…
IONICA GHINEA
Nici nu ne mira doamna Ghinea, cum ati descoperit dvs o investitie minuscula, fata de cate tunuri s-au tras in municipiul Fetesti, gratie presedintelui tribunalului Slobozia, care musamalizeaza toate fara delegile acestui invincibil primar.Dar daca veti face sapaturi in trecutul fabulos de imbogatit din avutia municipalitati, admistrata propriului profit, veti concluziona cu alti termeni in forma continuata de fraudare.Ingnoranta cetateanului naste astfel de mostri lacomi si nepasatori, ce erijaza in edili de marca.