La teorie „nu-i întrece nici dracu’!”

Distribuie articolul:

 

Ministerul Afacerilor Interne a supus dezbaterii publice proiectul hotărârii Guvernului privind aprobarea Programului naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2013 – 2016 şi cel privind aprobarea Programului de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2013 – 2016, informează instituţia.
Proiectul de act normativ privind Programul de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2013 – 2016 propune  consolidarea sistemului naţional integrat de prevenire şi asistenţă, în concordanţă cu evidenţele ştiinţifice, cât şi dezvoltarea unui cadru comunitar coerent în domeniul reducerii cererii de droguri, prin dezvoltarea colaborării cu societatea civilă în corelaţie cu promovarea standardelor europene şi internaţionale în domeniul prevenirii consumului de droguri şi asistenţei acordate consumatorilor”, se arată în documentul oficial supus dezbaterii publice. Potrivit Agerpres, programele de prevenire vor acţiona pe două paliere, informarea, educarea şi conştientizarea populaţiei generale şi populaţiei şcolare privind efectele consumului de droguri, inclusiv alcool, tutun şi noi substanţe cu efecte psihoactive, precum şi dezvoltarea de intervenţii aplicate având ca grup ţintă populaţia generală, dar şi populaţia de consumatori de droguri prin dezvoltarea unui serviciu de tip help-line.
Proiectul hotărârii Guvernului privind aprobarea Programului Naţional de Prevenire şi Asistenţă Medicală, Psihologică şi Socială a Consumatorilor de droguri 2013 – 2016 are ca obiective  „creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a populaţiei şcolare în vederea neînceperii sau întârzierii debutului consumului de droguri, inclusiv tutun, alcool şi substanţe noi cu proprietăţi psihoactive, în cadrul programelor şcolare, extraşcolare şi de petrecere a timpului liber” şi „creşterea nivelului de informare, sensibilizare şi conştientizare a populaţiei şcolare în vederea evitării transformării consumului experimental şi ocazional în consum regulat, în cadrul programelor şcolare, extraşcolare şi de petrecere a timpului liber”.
Potrivit M.A.I, Programul naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2013 – 2016 va fi pus în aplicare exclusiv de către Agenţia Naţională Antidrog, iar Programul de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2013 – 2016 va fi pus în aplicare de către ANA (Agenţia Naţională Antidrog), prin procedură de selecţie a cererilor de finanţare depuse de către organizaţiile neguvernamentale.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *