Primăriţa comunei Sfîntu Gheorghe îşi vede în continuare de afaceri?!

Distribuie articolul:

Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către GOMES TUDORACHE IULIANA LIVIA, Primar al Comunei Sfîntu Gheorghe, Judeţul Ialomiţa. În urma evaluărilor demarate la data de 28.03.2011, s-au constatat următoarele: GOMES TUDORACHE IULIANA LIVIA s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 11.09.2009 – 19.03.2010, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de Primar al Comunei Sfântu Gheorghe, Judeţul Ialomiţa, cât şi calitatea de  administrator la S.C. ROMGAL INVEST S.R.L., încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. 1, lit. d) din  Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani. Asta preciza ANI în data de 4 Mai 2012. Adică acum un an. Adică înainte ca stimabila doamnă să fie realeasă în funcţia publică, nicidecum pe lista PSD-ului care a făcut-o primar, ci pe lista PDL-ului pe care, la acea dată, onorabila doamnă îl considera veşnic la Putere…După nişte luni de zile, cică, doamna primar şi-ar fi demonstrat nevinovăţia…Cel puţin aşa a consemnat presa locală! Aşa încât, toţi cei care-o ştiau pe doamna primar ca fiind şi om de afaceri, s-au crucit de neputinţa ANI şi, desigur, s-au mirat de tupeul ’mneaei de-a se considera nevinovată, chit că majoritatea femeilor ştiau că deţine în administrare măcar un coafor situat în „buricul târgului”. Şi nu vorbesc despre centrul comunei pe care domnia-sa o păstoreşte, ci vorbesc chiar de municipiul Slobozia, localitate în care, chiar zilele trecute, doamna Livia Gomes şi-a „rebrenduit” afacerea inaugurând „cel mai nou şi modern salon de înfrumuseţare corporală: Studio Art Hair”. Văzându-i moaca pe „peretele” facebook, mi-am zis că e dreptul cetăţenilor-contribuabili să afle dacă tot aşa de bine merge şi Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) încăpută pe mâna-i de manager. Cum n-avea rost să-i caut vorbă, iar răspunsuri la o adresă plină de întrebări aş fi primit abia peste 30 de zile, atât cât îi permite legea, oricărui primar, să reflecteze…(in)activitatea, am zis ca măcar pe site-ul primăriei Sf. Gheorghe să intru spre a vizualiza realizările măreţe (de)săvârşite în atâţia ani de mandat. Din păcate, la fel ca majoritatea site-urilor instituţiilor statului, pe site-ul primăriei comunei nu puteai citi multe, cele mai multe rubrici fiind necompletate, multe dintre ele conţinând informaţii vechi, anul 2011 fiind cel în care doamna primar a dat dovadă de ceva mai multă transparenţă doar pentru că a fost cel de dinaintea alegerilor. Chit că nu ştim câţi bani publici a avut pe mâini anul acesta, luăm la cunoştinţă că anul trecut doamna primar a cheltuit un buget de peste 21 de miliarde de lei (o sumă, desigur, mică pentru cât de mari îi sunt pretenţiile edilitar-gospodăreşti, deziderate pe care nu pierde nici o ocazie să le expună, deşi realitatea din teritoriul pe care-l administrează o contrazice, comuna Sfîntu Gheorghe fiind o amărâtă de localitate dintr-un şi mai amărât judeţ condus de confraţii ei, politicienii) şi, fiindcă site-ul are rubrică pentru Comunicate de presă, iar acestea lipsesc cu desăvârşire, nu ne rămâne decât să scriem, în mod repetat, alte şi alte întrebări din ale căror răspunsuri să aflăm şi noi ce mai face doamna Livia Gomes. Altceva decât să taie panglici inaugurale, nicidecum pentru obiective investiţionale care să înfrumuseţeze comuna, ci pentru (încă) un spaţiu privat, în care se petrece altfel de înfrumuseţare…

P.S. Facem precizarea că potenţialii cârcotaşi au fost avertizaţi că, în fapt, de coafor şi salon se ocupă soţul ‘ mneaei!

IONICA GHINEA


Distribuie articolul:

3 thoughts on “Primăriţa comunei Sfîntu Gheorghe îşi vede în continuare de afaceri?!

  1. Dosarul ANI ,la presiunea UNPR-PDL (Toma-Cazacu) via avocat Andrei(fost sef economic),va fi judecat la recurs in 2015.Curtea de Apel a gasit-o incompatibila .Interesant de vazut spre cine a ajuns dosarul,nu cumva la aceeasi care la judecat si pe Mosoiu,cel in conflict de interese cu banii CJI si ai primariilor ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *