Primăria Slobozia „şi-a tras” SRL. Acum vrea şi asociaţi!

* Metoda disipării vinovăţiei a devenit o practică a (in)activităţii administratorilor bunului public. La fel şi  metoda asigurării „frontului de lucru” pentru unele firme particulare, prin asociere cu instituţiile statului!

Câţi dintre dumneavoastră ştiţi că, în fapt, Poliţia Locală nu mai efectuează servicii de pază a instituţiilor publice subordonate primăriei slobozia, aşa cum făcea odinioară, atunci când schema de personal era câtuşi de cât „dodoloaţă”? Câţi dintre cetăţenii acestui municipiu ştiu că, pe cale de consecinţă, Primăria şi-a extins domeniul de activitate prin înfiinţarea unei societăţi de pază al cărei unic acţionar este Consiliul Local Slobozia? Ei bine, da, asta s-a întâmplat! Neţinând cont de faptul că IPJ Ialomiţa nu i-a eliberat un Aviz (căci Poliţia avizează funcţionarea tuturor firmele al căror obiect de activitate îl constituie paza şi securitatea), specialiştii din cadrul primăriei municipiului Slobozia au înfiinţat SC Pază şi Servicii Comunitare SRL. Cum era de aşteptat între Poliţie şi Primărie s-a iscat un întreg frecuş care acum se „tratează” în instanţă.

Paza instituţiilor statului dată plocon unui SRL… 

 Trecând peste acest impediment, Primăria îşi vede mai departe de-această afacere. Între timp, din motive (destul de încâlcite, dacă e să ţinem cont că un control al Curţii de Conturi a stabilit că „ Nu au fost înregistrate în contabilitate titlurile de participare deţinute în capitalul social al Societăţii Comerciale Pază şi Servicii Comunitare SRL Slobozia), motive pe care, deocamdată, noi doar le intuim, primarul Alexandru Stoica vrea să introducă (chipurile, la cererea omologului său, cel care-i este coleg de partid de-atâta amar de ani, respectiv domnul primar Popescu Bogdan!) în rândul acţionarilor şi primăria Cosâmbeşti. Întrebaţi fiind cât înseamnă, ca valoare totală, această participaţiune a primăriei comunei Cosâmbeşti, iniţiatorii acestei afaceri au răspuns : „ Ca şi propunere din partea mea, ar fi un 5% din acţiuni. Deci, ca şi Capital Social subscris al societăţii este o valoare de 2.000 lei RON integral vărsat, număr părţi sociale sunt 200 la momentul ăsta, ca valoare per parte socială ar fi 10 lei RON. (…) 10 părţi ori 10 RON înseamnă 100 RON, un milion de lei vechi…”. Întrebat care ar fi rolul acestei asocieri, şi de ce tot înfiinţează primăria societăţi comerciale care, mai apoi ajung să intre-n concurenţă cu firme particulare (deşi suportul – financiar şi de altă natură! – nu este tocmai acelaşi pentru ambele părţi), primarul Stoica a răspuns în maniera-i binecunoscută, adică ofuscându-se şi acuzându-i pe interlocutori că se împotrivesc doar din raţionamente politice. „ …Păi, ne obligă să facem, frate! (n.red. Uniunea Europeană) Şi de ce nu-i corect să facem SRL-uri? (…) Totdeauna, ştiţi cum e la noi ideea: firma de stat e mai bună ca aia privată! Nu ştiu dacă e adevărat, dar există ideea că ăia de la stat sunt mai serioşi. Asta-i ideea! (…)” Deşi îmi doresc să expun  „meandrele concretului” din spatele acestei afaceri, din lipsă de spaţiu, azi mă voi limita la a vă spune doar că această „treabă mare” (mă refer la numărul de angajaţi – vreo 70, după spusele celor care susţin SRL-ul respectiv – şi, nu în ultimul rând, mă la volumul de muncă şi la încasări, desigur!) nu miroase deloc bine, iar timpul fi-va scurt până ce se va „împuţi treaba”, cum spune-o vorbă. Că doar nu-i prima dată când primăria se asociază doar pentru a se rezolva o „chestie ”, cel mai adesea, în favoarea partidului şi a membrilor marca(n)ţi, rareori în avantajul domeniului public, respectiv al cetăţenilor.

IONICA GHINEA  

Distribuie dacă ți-a plăcut:

One thought on “Primăria Slobozia „şi-a tras” SRL. Acum vrea şi asociaţi!

  1. N-ar putea Primaria Slobozia sa-si faca un SRL avand ca activitate transportul local? Cat il mai lasa pe d-nul Pericol Public sa-si bata joc de noi? A venit acum cu niste masini cred ca de la o gropa de gunoi din occident : cu usi ,lipite cu scoci ,care nu se inchid, cu faruri si oglinzi sparte , cu spatiu extrem de ingust pe mijloc -poate trece max. o persoana cu silueta . Usi la spatele acestor Franchebuze nu exista,deci, ca sa cobori la o statie anume ,trebuie ca toti cei de pe interval sa coboare. O bataie de joc la adresa calatorilor ! Peste toate angajeaza soferi cu ziua , foarte tineri , care de multe ori vorbesc la telefon ,numara bani si depasesc limita legala de viteza ! Ce face ARR – ul ? Doarme? Iar biletul e mai scump ca in Bucuresti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *