Primăria Slobozia, firma de PAZĂ, buget mare, visuri de (prea)mărire

Distribuie articolul:

Primăria Slobozia, ca multe Primării din judeţ, din ţară, a înfiinţat SRL-uri pentru care „sparge” sume nejustificat de mari, în ciuda mediului privat care ar putea presta servicii, poate chiar pe tarife/preţuri chiar mai mici decât cele pe care firmele statului şi le permit mizând pe neatenţia contribuabililor.  

Primăria municipiului Slobozia a înfiinţat, şi ea, Societăţi Comerciale. Una dintre ele este SC Pază şi Servicii Comunitare SRL. După câţiva ani de funcţionare a acestei firme, prin anul 2016, ziarul Ştirea scria că această altă firmă aflată sub pulpana Primăriei municipiului Slobozia ar putea ridica mari semne de întrebare dacă cine trebuie s-ar şi preocupa să vadă dincolo de aparenţe. Scriam atunci, în 2016, AICI https://ziarulstirea.ro/s-c-paza-si-servicii-comunitare-s-r-l-un-smen-pe-banii-cetatenilor/

Prezent …

De curând, pe masa consilierilor locali a fost aşezată solicitarea de aprobare a Bugetului de Venituri şi Cheltuieli al SC Pază şi Servicii Comunitare SRL, firmă al cărei administrator este domnul IVANCIU Ionel. Bugetul este unul care, deşi a mai scăzut un pic faţă de anul trecut, tot mare li se pare celor care „ştiu ce înseamnă suta de lei” – vorba poetului! Conform situaţiilor financiare prezentate şi dezbătute (?) în AGA, firma de Pază a avut în anul 2020 un Buget de aproape 3 milioane lei. Mai exact 2.942.000 lei. Pe ce s-au dus cele aproape 30 de MILIARDE lei vechi? Cea mai mare parte din porcoiul de bani s-a „tocat” pe salariile angajaţilor. Care, angajaţi, nu se ştie câţi au fost şi vor fi. O recunoaşte chiar domnul Ivanciu, în scurtul interviu pe care l-am realizat, în încercarea de a desluşi motivul pentru care trebuie să plătim, an de an, atâţia bani publici către un pseudo-SRL.

Reporter: Domnule IVANCIU, spuneţi-ne unde  prestează acest SRL, ce faceţi efectiv?

IVANCIU: Instituţiile de învăţământ, instituţii publice, am avut şi câţiva particulari pe care, din păcate, i-am pierdut în faţa firmelor private cu tarif de dumping. Avem transport valori. Şi, mai nou, suntem în reorganizare, şi o să intrăm pe segmentul monitorizare şi intervenţie.

Reporter: Monitorizare şi intervenţie la…?

IVANCIU: Unde găsim! La potenţiali beneficiari.

Reporter: Păi, da’ de ce să faceţi asta? Sunt firme particulare specializare pe aşa ceva. Dumneavoastră aveţi 42 de angajaţi, nu?

IVANCIU: Nu, avem 70, la momentul ăsta.

Reporter: Păi, şi-n hârtiile prezentate pentru aprobarea Bugetului de ce figurează pentru anul în curs doar 42 de angajaţi, AGENŢI DE PAZĂ?

IVANCIU:  S-a făcut o estimare în urma reorganizării. Numărul de angajaţi fluctuează în funcţie de Contractele pe care le avem. Mâine, pot să iau un contract, spre exemplu, la un obiectiv, cu 100 de angajaţi. La noi, fluctuează, nu este bătut în cuie numărul de angajaţi cum sunt la funcţionarii publici.

Reporter: Dar, singurul beneficiar al serviciului de Pază, care vă plăteşte, cel puţin la acest moment, este Primăria Slobozia, nu?

IVANCIU : Da. Primăria este acţionar. Noi luăm bani şi de la persoane fizice, pentru diverse activităţi pe care le prestăm, luăm bani şi de la manifestările cultural-sportive la acre participăm…

Reporter: Şi unde se pot vedea informaţiile, departajat: bani de la Primărie VERSUS bani privenind de la alte entităţi, de la alţi clienţi, care nu sunt acţionari? Ca să aflăm care venituri proprii…

IVANCIU: Asta, nu ştiu cum sunt defalcate în Buget, că de-asta am contabil! Eu mă ocup de problema tehnică, bugetul îl urmăresc în linii mari, ca să fiu profitabil, şi …mai multe discuţii trebuie să le purtaţi la contabilitate!

Reporter: Păi, profitul dvs pe anul trecut este de 123.000 lei. Raportat la Buget înseamnă nici 5% . E mult, e puţin, cum consideraţi?

IVANCIU:  Păi, da’ cheltuielile salariale şi toate cele, nu le mai punem la socoteală? De unde?

Reporter: Sincer, dumneavoastră, ce vă consideraţi a fi: patron de firmă sau angajatul Primăriei?

IVANCIU: Eu sunt administratorul unei societăţi care aparţine Consiliului Local al municipiului Slobozia.

După acest răspuns oferit, discuţia a alunecat pe panta coborâtoare în jelania tipică oricărui administrator al unei entităţi cu capital de stat. Fapt pentru care am decis să nu consumăm cerneala tipografică, spre a publica răspunsuri puerile oferite la întrebări (im)pertinente vizând necesitatea unei astfel de SRL gestionată şi susţinută financiar-logistic, aproape numai din banii Primăriei.

Viitor….

Dacă primarul Dragoş Soare nu va face ceea ce, prin târg, se zvoneşte că urmăreşte, şi-anume; să desfiinţeze respectiva firmă, atunci s-ar putea ca societatea din ograda Primăriei să „intre în pâine” chiar şi pe piaţa prestatorilor de Servicii, în speţă a lucrărilor de instalaţii electrice, dar şi „ activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea, pentru activitatea de proiectare a sistemelor”. Vă veţi întreba, desigur, ce-are… Paza cu ingineria în domeniul instalaţiilor? N-are! Dar, vorba aceea: „Ce nu se poate, dacă interesele Partidului o cer!”.

Cât priveşte Serviciile de PAZĂ, firma administrată de către domnul IVANCIU nu se poate lăuda cu activitatea desfăşurată, fapt ce rezultă din hârtiile contabile, în baza cărora SC Pază şi Servicii Comunitare SRL, a solicitat de la Primărie un buget ESTIMAT la suma de fix (?) 2.277,33 mii lei, pe partea de cheltuieli. Şi nu se poate lăuda, fie şi numai din cauză că, tot acolo, în documentele financiar-contabile, când vine vorba despre productivitatea muncii, în dreptul rubricii scrie că productivitatea muncii în unităţi valorice este de DOAR 41%. Sigur că, la o adică, ce productivitate a muncii s-ar putea obţine de la nişte angajaţi care, cât e programul zilnic, ei stau bine-mersi „pe post de paznic”, nu? Şi totuşi, consilierii locali par a nu-i fi cerut administratorului care este domnul IVANCIU, ca acolo, în AGA, să prezinte un Raport de activitate onest faţă de problematica pazei „obiectivelor” care, în fapt, sunt instituţiile statului aflate-n jurisdicţia UAT, dar – mai ales! – majoritatea unităţilor de învăţământ. Doar aşa, după ce află ce (nu) face firma, după ce raportează cheltuielile, nu numai la veniturile proprii (adică, nu de la buget), ci şi la eficienţa în plan social şi al siguranţei elevilor, consilierii locali ar putea aproba bugetul. Din păcate, pare că pe primar şi pe consilierii locali nu i-a prea interesat să constate că lenea a devenit emblematică pentru paznici, chit că salariile lor nu sunt deloc modice.

„Visuri la cheie”

Administratorul Ionel Ivanciu a propus primarului şi consilierilor locali să aprobe „încheierea unui Contract de dispecerizare cu un dispecerat local autorizat, în vederea autorizării a două echipe de intervenţie pentru implementarea mai rapidă a serviciilor de monitorizare şi intervenţie până la autorizarea unui dispecerat propriu”. Fraza, uşor ambiguă, nefiind „luată la scărmănat”, administratorul n-a simţit nevoia să precizeze cine va suporta costurile cu obţinerea autorizării, dar şi cu înfiinţarea şi dotarea unui „dispecerat propriu”, atunci când o fi să fie autorizat? C-am uitat să vă spunem că, de parcă nu am avea destui miliţieni care, după ce-au fost pensionaţi la vârste fragede, ca „băieţi deştepţi” şi-au înfiinţat firme de „monitorizare şi intervenţie”, domnul Ivanciu vrea şi el să „intre-n pâine” activând pe piaţa de profil. Ce urmează să monitorizeze, dar şi ce-i trebuie ca să intervină, vom afla, desigur, atunci când va fi să i se împlinească acest vis, această nou domeniu de activitate oferit(ă) „la cheie” domnului Ivanciu.

IONICA GHINEA


Distribuie articolul:

4 thoughts on “Primăria Slobozia, firma de PAZĂ, buget mare, visuri de (prea)mărire

  1. Da pentru ca ziarul stire este bun prieten cu DOMNUL PRIMAR. Eu sustin Politia Comunitara din mai multe puncte devedere. Haideti sa nu uitam de unde am plecat.

    1. Firma de Pază nu are nimic de-a face cu Poliţia Comunitară. Şi nici nu se mai numeşte aşa, ci Poliţia LOCALĂ. Dvs, pe ce vă bazaţi când spuneţi că noi suntem buni prieteni cu Primăria? Veniţi şi argumentaţi, nu vă apucaţi şi daţi „indicaţii preţioase” gen: să nu uităm de unde am plecat!

  2. Înainte sa publicați ceva ar fi bine sa va documentați și sa vedeți cât are salariul un agent de paza, are salariul minim domnilor fără alte beneficii, oare acest salariu minim face ca economia județului sa fie în impas?

    1. Mergeţi şi certaţi-vă cu şefu’, nu ne spuneţi nouă ce şi cum să scriem. Atâta documentare am putut face noi. Faceţi-vă ziar şi scrieţi dvs mai bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *