Prefectura Ialomiţa îşi bate joc de jurnalişti?!

Distribuie articolul:

acreditareInstituţia Prefectului – Judeţul Ialomiţa doreşte să evidenţieze prezenţa instituirilor de presă la manifestările organizate în data de 1 Decembrie 2014, cu prilejul Zilei Naţionale a României, care vor avea loc în Piaţa Unirii Slobozia, începând cu ora 11:00. Vă aducem la cunoştinţă că până la data de 27 noiembrie 2014 se primesc solicitările de acreditare a jurnaliştilor care vor participa la aceste manifestări organizate de Instituţia Prefectului – Judeţul Ialomiţa. Pentru obţinerea unei acreditări, instituţia de presă solicitantă se va adresa, în scris (fax: 0243/211.470 sau e-mail: cancelarie@prefecturaialomita.ro) Cancelariei Prefectului, completând toate rubricile formularului de acreditare. Solicitarea scrisă va fi datată, semnată şi ştampilată de către directorul sau redactorul – şef al instituţiei respective, la care se vor anexa copii ale cărţii de identitate şi legitimaţiei de presă. Menţionăm că jurnaliştii acreditaţi vor primi veste inscripţionate corespunzător şi ecusoane, care se vor ridica de la Instituţia Prefectului – Judeţul Ialomiţa…”.

Aşa scrie într-o adresă oficială pe care am primit-o cu… sila izvorâtă din conştientizarea faptului că aceasta miroase, fie a bătaie de joc, fie a altceva…Căci, în fond şi la urma-urmei, oficialii ar trebui să fie mulţumiţi că, pe banii noştri, nu numai că publicăm acţiunile lor, dar mai şi îngheţăm pentru asta, cei mai mulţi dintre jurnalişti neavând „la scară” maşină cu şofer, şi nici posibilitatea de a sta cu mânuşi în mâini, aşa cum stau militarii de…carieră! De ce mi se pare şi că-i vorba de ceva „bătaie de batjocură”? Poate, din cauză că mai întâi şi întâi am impresia că nu-i chiar aşa de oportună „tocarea” unor sume de bani publici pe „efectele” despre care, la o adică, nu ştim (dar vom afla!) de cine au fost produse şi vândute, nu?! Revenind, spun că mi se pare că e bătaie de joc, deoarece redacţiile sunt puse să completeze astea două pagini, pe care le vedeţi în facsimil, hârtii pe care apoi trebuie să le transmitem la Prefectură. Ce nevoie are instituţia să „îndosarieze” astfel de hârtii, am vrut să aflu oficial din gura prefectului Gigi gigi petre rusinatPetre. Aşa că l-am întrebat:
Domnule prefect, de ce trebuie să fie acreditaţi jurnaliştii ca să participe la manifestările de 1 Decembrie?
– „Răspunsul este foarte simplu şi oficial. Anul trecut (şi nu-i vorba decât strict de organizare) ne-am trezit acolo cu cel puţin 50 de oameni care, fiecare care avea câte-un telefon în mână făcea pe jurnalistul! Înţelegi? Deci, din motive de organizare este luată măsura! Deci nu are nici o altfel de conotaţie. Iar, pe zona de acreditare, trebuie să vă eliberăm nişte ecusoane, nişte veste de identificare, nişte elemente de identificare. Pentru că acolo, în Piaţa Unirii este zona destul de restrânsă aşa, şi dacă …ţii minte de anul trecut…au fost peste 50-60 care erau mai mulţi decât oficialităţi. Care nu erau, practic, jurnalişti! Şi, la solicitarea celor de la …care asigura ordinea acolo…am zis să procedăm în felul următor…”.
(I.G.)


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *