Prefectura, CJI şi „Organele de control” s-au întâlnit ca să…discute despre duhoarea de la fabrica din Ciulniţa

Distribuie articolul:

  • Mirosul care se revarsă peste municipiul Slobozia dinspre fabrica din Ciulniţa, cea care prepară din „maţe” de animale mâncare pentru câini şi pisici, continuă să agite spiritele, instituţiile statului „pasând” de la una la alta rezolvarea problemei care a devenit una ce atentează la Sănătatea Publică.   

Angajat al Consiliului Judeţean Ialomiţa pe post de administrator public, domnul Alexandru POTOR  ne spune că ieri, 31 august 2022 „a avut loc o întâlnire cu reprezentanții cetățenilor care au inițiat petiția referitoare la poluarea care provine din zona operațională a societății Clean Tech Ciulnița.

Discuțiile au fost mediate de Instituția Prefectului în prezenta conducătorilor instituțiilor descentralizate în teritoriu cu rol în reglementarea și controlul activităților economice care au potențial de poluare și afectare a mediului.

Inițiatorii petiție au trecut în revistă problemele de poluare cu care se confrunta Slobozia și Ciulnița în ultimii 10 ani. Au fost enunțate principalele acțiuni realizate până în prezent.

Domnul Prefect Marin Constantin a cerut Instituțiilor prezente sa coopereze pentru adoptarea unor masuri concrete care sa reducă gradul de poluare olfactiva.

Având in vedere faptul ca poluatorii contesta de multe ori faptul ca încalcă legislația de mediu voi propune realizarea unui sistem de senzori care sa determine în mod obiectiv cine emite noxe și afectează sănătatea cetățenilor.”

 În replică, cetăţeanul zice…

„Da, foarte corect domnule Potor! Însă am si eu cateva aspecte de evidenţiat. Mai întâi dati-mi voie să mă prezint: Sunt Cosmin Lazăr, unul dintre cetăţenii otrăviţi ai Ciulniţei, artizanul protestului ,, Marşul Vieţii” de acum 2 ani din faţa fabricii Clean Tech si al petiţiei ,, Vrem Aer Curat” care a strâns 350 de semnāturi olografice şi partizan în demersurile protestelor si petiţiei actuale ,,STOP Mirosurilor provenite de la Clean Tech”

  1. Domnule Potor, domnul Vlădescu, director al Clean Tech spunea într-o declarație de-a lui mai veche, că de multe luni de zile Urban SA preia apele uzate ale companiei, deci „problema” nu este de ieri de azi, este cronicā.
  2. Analizând bine postarea si din comentariile dvs. reiese foarte clar faptul că în afară de Clean Tech, noi, cu toţii, am ajuns la concluzia că firma cu pricina NU îşi respectă obligațiile din autorizatia de mediu si functionează într-un mod FRAUDULOS eludând standardele naţionale si Europene de protectie a mediului şi siguranţei cetăţenilor.
  3. Există cadru legal, Legea 123/2020 Legea Mirosurilor: “Disconfortul olfactiv este efectul generat de o activitate care poate avea impact asupra stării de sănătate a populației și a mediului, care se percepe subiectiv pe diferite scale de mirosuri sau se cuantifică obiectiv conform standardelor naționale, europene sș internaționale în vigoare.” – Deci, de ce si pentru ce tot bambiliciul acesta între instituțiile locale care îsi tot pasează vina şi responsabilitatea de la una la alta când e foarte simplu: APLICAŢI LEGEA !!!!
  4. Care sunt acei „neprieteni” care vor să lege activitatea Urban SA de Clean Tech ?! Cumva oamenii ăia care au urmărit și filmat coloanele de vidaje care transportau rezidurile de la Clean Tech la staţia de epurare a Urban SA si unde le descārcau în fosele de apă menajeră şi pluvială, lucru TOTAL ILEGAL dacă ne gândim că destinaţia staţiei de epurare a URBAN-ului nu este capabilā dpdv tehnologic să epureze astfel de reziduri cum sunt ale Clean Tech-ului întrucât pentru asa ceva, din câte am citit în lege, este nevoie de o tehnologie mai avansată, circuite separate…etc conform Legea 5 din Norma tehnică privind exploatarea, urmărirea şi controlul instalaţiilor şi proceselor de incinerare şi coincinerare a deşeurilor din 14.02.2002 Parte integrantă din Hotărâre 128/2002.
  5. DEMERSUL NU ESTE POLITIC, NU URMĀREŞTE CAPITALIZAREA DE VOTURI ŞI NICI ALTE INTERESE ASCUNSE ! Deci, fără culori politice, grupuri de interese sau alte aluzii menite să distragă atentia de la problema REALĂ: poluarea excesivă din judeţul Ialomiţa !!!!! Cred că nu trebuie sā vā mai amintesc că judeţul Ialomiţa s-a situat (pe primele locuri) la legea 263/2010 art. 65 care spune CLAR că Slobozia si Ciulniţa sunt unele dintre cele mai poluate zone din ţară iar locuitorii pot iesi la pensie cu 2 ani mai devreme.

 

 

 

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *