Prefectul şi Recensământul

Distribuie articolul:

* Câţi cetăţeni mai are judeţul Ialomiţa? Iată o întrebare adresată nouă, mai ales în perioada de pandemie, când cazurile, incidenta, aşa-numitele „Măsuri” se stabileau raportându-se la numărul de locuitori. Potrivit TABELULUI  privind incidenţa cazurilor de SARS Co- V- 2, coronavirusul care dă boala COVID, tabel pe care DSP Ialomiţa l-a transmis ZILNIC către Prefectura Ialomiţa, judeţul Ialomiţa numără 282.164 locuitori.  Câţi sunt cu-adevărat, ar trebui să se stabilească după Recensământ.

 Tocmai de aceea, marţi, 8 februarie, Instituția Prefectului Județul Ialomița a găzduit ședința de lucru a autorităților județene implicate în «Recensământul populației și locuințelor». În cadrul întâlnirii prefectul județului și-a manifestat intenția de implicare instituțională în procesul de Recensământ, solicitând organizatorilor și participanților «responsabilitate, seriozitate, deschidere și flexibilitate» în realizarea acestei cercetări statistice.

Potrivit datelor publice ale Institutului Național de Statistică, momentul de referință al Recensământului a fost data de 1 decembrie 2021.

«Începând cu 1 februarie 2022, debutează recensământul populației și locuințelor, prin desfășurarea primei etape, cea de preluare a datelor din surse administrative și de creare și populare a bazei de date a recensământului cu acest prim set de date.

Elemente de noutate ale actualului Recensământ al populației și locuințelor (RPL2021) sunt:

  • 100% informatizat în etapele de culegere și prelucrare a datelor;
  • posibilitatea autorecenzării – premieră în statistica românească;
  • recenzare prin interviu, cu înregistrarea datelor pe tablete, de către un recenzor;
  • autorecenzarea se va putea realiza de pe orice telefon mobil tip smartphone, pe tabletă, laptop sau PC;
  • Chestionarul pentru autorecenzare – disponibil în limba română și în limbile minorităţilor naţionale precum și în limba engleză.

Institutul Național de Statistică beneficiază de sprijinul tehnic și operațional al Serviciului de Telecomunicații Speciale, care se va implica în buna funcționare a întregului proces de recenzare în cadrul Recensământului.

CE şi CÂND 

Recensământul populației și locuințelor se desfășoară în trei etape:

1 februarie–13 martie 2022: Preluare date din surse administrative şi popularea bazei de

date RPL2021;

14 martie–15 mai 2022: Autorecenzare;

16 mai–17 iulie 2022: Colectare a datelor de către recenzori, prin interviuri faţă în faţă (înregistrarea datelor în chestionarul electronic, cu ajutorul tabletelor).


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *