POŞTA REDACŢIEI „ Oamenii îşi rup maşinile trecând pe-acolo!”

Distribuie articolul:

 

*   Cetăţenii reclamă, noi titrăm, altcineva trebuie să (ne) răspundă!!!

 „ Îmi permit să vă deranjez cu o problemă care, cel puțin pe mine, mă deranjează destul de mult și sunt sigur că îi deranjează și pe conducătorii auto care trec pe strada Cuza- Vodă, prin fața scării D a blocului 1 B. Este vorba de 2 cratere din asfalt, cratere pe care cei de la Distrigaz le zgârmă mereu și tot mereu uită să le astupe. Iar când le astupă, au grijă să le astupe cu un fel de nisip care, la prima ploaie, se spală iar craterele reapar. Vreau să vă spun că au săpat în ultimii doi ani în draci, în acele gropi și au tot peticit țeava de gaze care, din câte am văzut, era una metalică și se tot găurea. Și de fiecare dată se repetă aceeași poveste. Astupă găurile, dar nu definitiv, mai stau neacoperite câteva luni bune (așa cum sunt și în momentul de față) – timp în care oamenii își rup mașinile trecând pe acolo – iar când doresc domniile lor vin, marchează locurile ca să nu zică nimeni că nu se lucrează și că le-au abandonat iar după câteva săptămâni și chiar luni de zile, îndrăznesc să le umple cu materialul minune despre care v-am spus. Și se reia ciclul. Vine ploaia, le spală și tot așa.

Însă toți șoferii care trec pe strada Cuza Vodă (inclusiv eu, căci locuiesc în scara cu pricina) strâng bine din dinți atunci când trec cu mașinile prin cele două cratere întrucât, de cele mai multe ori, sunt mașini parcate de o parte și de alta a străzii iar găurile nu pot fi ocolite.După cum observați în fotografiile pe care vi le-am trimis au încercat să marcheze cele două găuri cu niște materiale de avertizare total inadecvate, înfigând în asflat niște fier beton pe care nu mi l-aș dori în vreuna din roțile mașinii mele și nici  a mașinii altcuiva. Iar de fierul beton au înfășurat niște bandă avertizoare. Bineînțeles că aceste “materiale avertizoare” nu au rezistat și acum zac la voia întâmplării. Mă mir că nimeni nu se ia de ei. Poliția rutieră și/sau comunitară ce-or păzi? Nu există niște reguli/legi/norme de semnalizare a lucărilor în carosabil?!?!?

Apelez la dvs., mai ales că practică niște tarife „robin-hood-iene” la gazele pe care le furnizează (iar de la 1 iulie, din câte am înțeles, vor lua și mai mult, mult mai mult, enorm). Măcar atât merităm și noi de banii ăștia mulți pe care îi plătim la gaze…  Să astupe gropile pe care dânșii le-au făcut. Și nu cu nisip ci cu ciment sau asfalt.

Poate că pare o problemă minoră, dar am observat că toți vecinii mei sunt deranjați, pentru că aproape toți au mașini, însă, paradoxal, nici unul nu se sinchisește să ia atitudine. Parcă sunt teleghidați. Cred că de la Băsescu li se trage.  Așa că am hotărât să iau eu atitudine, cu sprijinul dumneavoastră.

Vă mulțumesc!”

 


Distribuie articolul:

4 thoughts on “POŞTA REDACŢIEI „ Oamenii îşi rup maşinile trecând pe-acolo!”

  1. aceste gropi in asfalt reprezinta starea normala a acestui sat nu comuna
    care se chema parca vaideei pe timpuri.cu asmeni edili care ne conduc in curand nu se va mai alege nimic de acest sat.ias intreba pe acesti edili unde sunt banii mei pe care ii platesc prin impozitele tot mai mari si prin taxele puse?ce au facut cu banii locuitorilor acestui amarat de oras? ne trebuiau pocnituri si balci in oras?au distrus str.independentei ,lactilrom etc si acum cersesc bani de la u.e sa refaca
    tot ce au stricat?chiar nu exista nimeni in oras sa-i ia la intrbari cu ce aprobari isi bat joc de banii nostri?ati vazut cum se astupa gropile prin oras?ati vazut ca banda a 2 pe unirii se circula numai in valuri? astia isi bat joc de noi si noi suntem prosti ca inghitim tot ce zic ei

  2. @vasile, daca aveam si noi opozitie care sa organizeze mitinguri de protest in problema aper, a strazilor, a cainilor vagabonzi, etc poate ca se mai sinchiseau si mnealor de la primarie dar daca opozitie nu exista fac ce vor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *