Plata per capita, medicii nici n-ar merita!

Distribuie articolul:

Contractul-cadru privind medicina de familie pentru 2013, aflat în dezbatere publică, prevede plata per capita (pe asigurat) şi per servicii, la fel ca anul trecut. Anul trecut medicii de familie au fost plătiţi 50% per capita şi 50% per servicii, pentru anul acesta ministrul Sănătăţii anunţase că se va primi o finanţare mai mare per capita, de la 50 la 70%, iar pentru servicii – 30%. Deşi demersul reprezentanţilor medicilor de familie este asiduu, sunt destui cetăţeni care consideră că, la o adică, nici n-ar trebui ca plata per capita să fie aşa mare, fie şi numai pentru faptul că atâta timp cât pacienţii doar există într-un catastif, ei nefiind consultaţi ani de-a rândul, înseamnă că nefiind prestaţie, n-ar trebui să fie nici cine ştie ce alocaţie. Ştiut fiind faptul că sunt medici care au înscrişi pe lista lor de pacienţi şi 3000 de cetăţeni, iar acei medici de familie oricât s-ar strădui n-au cum să consulte mai mult mai mult de 20 de pacienţi pe zi, înmulţind cu numărul de zile lucrătoare aflăm cât de mare-i numărul de pacienţi pentru care medicii încasează banii deşi n-au prestat nici un serviciu către respectivii pacienţi. Sigur că nu-i vina medicilor de familie că, graţie unor legi cam permisive, de-atâţia ani de zile, statul le plăteşte pentru prestaţii care „sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârşire”. Dar, în atare condiţii, cetăţenii-pacienţi doar pe hârtie sunt de părere că se cuvine şi din partea domniilor lor să nu dea dovadă de tupeu considerând că sunt îndreptăţiţi să ceară mai mulţi bani pentru nemuncă decât pentru muncă, nu? Ori, conform recentelor demersuri, se pare că reprezentanţii medicilor de familie nu au de gând să se mulţumească doar cu dublul plăţii pentru aceeaşi muncă, 50% – 50% fiind on raport procentual care demonstrează cu prisosinţă că aşa-i recompensată (ne)munca medicilor de familie.

(I.G.)


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *