Iarna trece…gropile rămân

Distribuie articolul:

Vremea s-a încălzit, gheaţa s-a topit şi odată cu ea în peisajele urbane îşi fac apariţia „ghioceii” şoselelor care pur şi simplu „încântă” ochiul cetăţenilor şi „înveselesc” atmosfera în trafic. Ne referim bineînţeles la gropile din mijlocul oraşului care ne aduc aminte de vremuri de război ce ar fi trebuit să fie demult trecute şi uitate. Dacă japonezii construiesc o autostradă în câteva luni, iar chinezii construiesc oraşe întregi în mai puţin de un an, tragem speranţe că în perioada următoare, odată cu primăvara, şi autorităţile locale vor putea măcar repara drumurile noastre. În Slobozia nu există nici măcar o şosea fără probleme pentru că s-au spart porţiuni întregi pentru a se schimba reţelele de apă şi de gaze, iar drumurile au fost lăsate apoi la voia întâmplării. Cine-o fi de vină, cine-o fi greşit?! Nu putem dezgropa morţi şi nu mai avem nici răbdarea de a arăta cu degetul spre vinovaţi. Putem totuşi să ţinem degetele încrucişate că o forţa divină sau măcar extraterestră o să ne dea o mână de ajutor pentru a asfalta străzile din oraş pentru că se pare că doar noi, cetăţenii de rând, vedem craterele ce răsar în fiecare zi din şoselele Sloboziei. Cine ar fi crezut că în anul 2013 într-un oraş ce se pretinde a fi chiar reşedinţă de judeţ, oamenii vor avea nevoie de cizme de cauciuc şi de încălţăminte de schimb pentru a ajunge la muncă? Un exemplu elocvent este Strada Independenţei unde maşinile sunt nevoite să facă slalom printre gropi iar oamenii să înoate prin noroiul ce ajunge până la glezne pentru a ajunge în centrul oraşului. Acesta nu este un caz izolat,  probleme sunt în mult mai multe zone are Sloboziei. Oricât am face haz de necaz nu putem trece cu vederea ignoranţa autorităţilor care preferă să investească, an după an, bani în săli de spectacole, nedeschise publicului şi, nu în ultimul rând, în borduri prea scump plătite din banii publici. Să ţinem deci un moment de reculegere pentru maşinile care şi-au dat duhul pe uliţele oraşului Slobozia!

Cristina G.

 


Distribuie articolul:

7 thoughts on “Iarna trece…gropile rămân

  1. Sa mergeti pe strada Plevnei cand ploua sa vedeti „competenta” autoritatilor…in ceea ce-i priveste pe locuitorii de pe strada Independentei la care faceti referire in articol, verificati va rog frumos cati dintre ei au votat aceeasi Marie(USL) dar cu alta palarie!o fi masochism sau o fi fost pentru sacii de cartofi distribuiti in campania electorala?

  2. sunt un locuitor de pe ulita Independentei si doresc sa-i spun d-nei andra ca str. plevnei spre deosebire de alte ulite este ok (probabil ca acolo sar fi dat acei saci de cartofi cred ca stie dansa ceva)si daca dansa ar fi candidat la primarie as fi aleso pe dansa numai sa ne scoata la lumina din mizeria in care ne aflam

    1. Când s-a înfipt să apuce şi-al doilea mandat, i-am zis lui Ionaşcu că mă aduce-n stare şi-o să aleg să candidez. Apoi, din interiorul PSD, l-au mătrăşit politic. Acum e Stoica. Da şi lui i-am zis că dacă face ce-a făcut Ionaşcu, zău de n-o să-l combat şi în campanie candidând, nu numai scriind..Că prea a ajuns rău oraşul ăsta!!!!!!!!!!!!!!!!!

  3. Andra, nu te mai vaita de Plavna, ca aveti toate conditiile acolo; te invit pe o strada laturalnica Plavnei, pe strada Minerva sa vezi acolo proba de mocirla… Macar Ionascu, care desi nu facea nimic, mai trecea prin zona. Pe Stoica nu l-am vazut niciodata si ma intreb serios daca in micimea gandirii lui stie cumva pe unde este pozitionata strada Minerva. Rusine Stoica, RUSINE PSD!

  4. D-na Ghinea, daca o sa candidati la primarie va sprijin in campania electorala si va impartasesc din multele proiecte pe care eu le „visez” pentru Slobozia.Sper sa nu fie doar o metafora ci chiar sa candidati pt ca Slobozia chiar are nevoie de cineva cu :cojones”!

  5. strada Independentei de la intrarea din soseaua Brailei pana la intersectia spre Cargo pe stinga si dreapta cu trotuare si reparatii la carosabil a vazut-o careva?

  6. pentru dacicus ,daca dumneata consideri ca bucatica aceia carpita din independentei este strada inseamna ca plevnei este autostrada

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *