Ping-pong cu terenurile, între CJI şi Primăria Slobozia

Distribuie articolul:

Alexandru Potor nu este numai administratorul public al judeţului, ci şi consilier local al municipiului Slobozia. Ca toţi consilierii, domnia-sa este membru al uneia dintre Comisiile Consiliului Local. Ba chiar vorbim despre Comisia de Urbanism şi amenajare teritorială. Prin urmare, e greu de înţeles cum domnul Potor nu a aflat din timp despre inconventientul care „pe ultima sută de metri” a determinat CJI să renunţe la terenul pe care, acum un an, l-a cerut de la Primărie. 

Acum un an, prin Hotărârea nr. 194 s-a aprobat trecerea din domeniul public al municipiului, în domeniul public al Consiliului Judeţean, a unui teren în suprafaţă de 15.300 mp situat în strada Poligonului, nr 20, iar prin Hotărârea nr.345 s-a aprobat trecerea unui teren în suprafaţă de 6.449 mp, din domeniul public al municipiului Slobozia în domeniul public al CJI. Ce s-a vrut a se face cu ditamai suprafaţa de 22.000 mp? L-am fi întrebat pe domnul Potor, dar dânsul fiind mereu atât de preocupat de soarta judeţului, iar noi neavând timp de aşteptat să ne răspundă la telefon, iată, l-am întrebat pe şeful domnului Potor, ce şi cum de s-a ajuns la acest ping-pong cu terenurile astea destul de întinse ca suprafaţă. Başca, bine poziţionate, pădurea Peri constituind, deja, suficientă atracţie imobiliară.

Marian Pavel – preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa:  În fapt, eu am solicitat Primăriei Slobozia o suprafaţă de teren pentru a face o BAZĂ DE ANTRENAMENT pentru echipa de fotbal şi nu numai! Ei mi-au pus la dispoziţie terenul de la „Peri”, cum este cunoscută zona. La Poligon. În momentul în care am demarat DALI (proiectul, n.red) şi am început să ne ocupăm de chestiunea asta, pentru a urgenta foarte repede pentru că aveam nevoie de o Bază de antrenament, atunci am constatat şi noi că nu ne putem lua Avizul de la Transgaz, deoarece pe sub terenul ăla trece o conductă, şi că nu ne dau Avizul. Iar costurile cu mutarea conductei respective erau foarte mari şi nu se merita să facem lucrul ăsta! După aceea, şi dacă am fi vrut să mutăm conducta, intra în aria de protecţie a celor de la Ocolul Silvic, şi cred că nu obţineam Autorizaţia de la ei. De aceea le-am dat terenul înapoi, urmând să ne dea alt teren. Şi, din discuţiile pe care le-am avut cu ei, se pare că o să ne dea terenul ăsta de lângă Restaurantul Tabu, de lângă Bazinul de înot….E vorba de terenul ăla vechi, îl ştiţi, care era de pe vremea lui Ceauşescu, început ca teren de fotbal, şi a rămas paragină. Pentru că, altfel, nu avem unde să investim!”

Cum era firesc, l-am întrebat pe domnul Pavel, dacă Potor, în calitatea lui de Preşedinte al Comisiei de Urbanism din cadrul Consiliului Local, n-ar fi trebui să afle că pe-acolo trece o conductă, fapt pentru care s-ar putea să fie probleme? Iar, domnul Pavel a răspuns: „ Probabil că, la nivelul Primăriei, ar fi trebuit să se ştie. Dar, acuma, nu ştiu, asta e! Noi am constatat atunci când ne-am dus să luăm Avizul de la Distrigaz. Altfel, n-aveam de unde să ştiu eu că pe-acolo trece o conductă!”

Văzându-l pus în dificultate, deoarece anatema putea fi pusă şi pe capul subalternului său, Alexandru Potor, i-am mai spus doar că s-a pierdut un an pentru a se ajunge la un ping-pong care ar fi putut fi evitat dacă angajaţii în cadrul Serviciului de Urbanism şi, desigur, preşedintele şi membrii Comisiei de Urbanism şi-ar fi cunoscut atribuţiunile ce le revin, şi ar fi căutat să afle dacă nu cumva pe-acolo trece(a) o ţeavă!?

Căci, nu e prima oară când Primăria şi asociaţii săi într-ale investiţiilor public-private „se împiedică de-un ciot” de conductă! Conducta aceea de care s-au încurcat pseudo-investitorii în „Orăşelul Copiilor” este cel mai bun exemplu…!

Nici n-am „digerat” bine conversaţia, c-am şi aflat că terenul proaspăt intrat în vizorul CJI condus de  Marian Pavel (care este secondat de Alexandru Potor – administratorul judeţului) are cam aceeaşi hibă. Adică, şi pe sub fostul stadion trece o conducă, că de-aia a şi fost abandonată lucrarea, la vremea ei!

Despre expansiunea şi în plan imobiliar a echipei de fotbal, despre cele peste DOUĂZECI de miliarde lei vechi pe care CJI le acordă, an de an, echipei de fotbal, în contextul în care „sportul de masă” a ajuns Cenuşăreasa susţinerii finaciare de către CJI/Primărie, sigur că am vorbit cu domnul Pavel – preşedintele „ordonator de credite”! Şi fiindcă am obţinut promisiunea prezenţei la o emisiune pe această temă, vă aşteptăm să fiţi pe recepţie, online, pe www.ziarulstirea.ro


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *