PESTA PORCINĂ – motiv de acuzaţii între DSV Ialomiţa şi crescătorii de porci

Distribuie articolul:

De câţiva ani, România a intrat în vârtejul sacrificării porcilor, pe motiv că UE consideră că virusul pestei porcine poate face ravagii.  Faptul că Uniunea Europeană impune măsuri drastice în ceea ce priveşte măsurile de igienă imperios necesare pentru creşterea porcilor, pare să-i fi deranjat pe crescătorii de porci în gospodăriile proprii. Fermierii din România, înţelegând gravitatea transmiterii virusului, par a fi acceptat că trebuie să respecte, nu numai Normele şi Legile, ci şi recomandările specialiştilor de nivel naţional, european, mondial.

Zilele trecute, deoarece a devenit de-a dreptul îngrijorător numărul cetăţenilor care au trimis către noi mai multe apeluri vizând faptul că s-a înteţit numărul controalelor soldate cu decizia de sacrificare a porcilor, l-am sunat pe directorul DSV Ialomiţa şi i-am cerut să răspundă multelor întrebări care s-au adunat în redacţia ziarului.

Prima întrebare adresată medicului veterinar Mihai PUIA a vizat desantul/controlul efectuat taman cu 1-2 luni înainte de Crăciun. Ca şi când cineva doreşte să dispară tradiţia de Ignat, ziua când, în gospodăriile populaţiei din mediul rural, în bătătură, după obiceiuri străvechi, se taie porcul.Celelalte întrebări au vizat Măsurile sanitar-veterinare pe care trebuie să le respecte crescătorii de animale, dar – mai ales! – au vizat frica românilor că Statul vrea ca, în viitorul nu foarte îndepărtat, să le interzică oamenilor să crească porci în gospodărie, în „bătătură” cum zic ei! Şi frica aceea s-a cuibărit şi în sufletele patronilor de exploataţii agricole, cei care acuză că prea des le ies analizeze prost la porcii din Fermă, deşi ei respectă Măsurile de igienă.           

„ (…) Nu este în prag de Sărbători. Situaţia stă în felul următor. Din anchetele epidemiologice pe care noi le facem, coincide o anumită dată. O dată fatidică, dacă putem vorbi aşa! Data de 18 iulie. În 2018 ne-a apărut în 18 iulie, în 2019 în data de 21, în 2020 în 18, şi anul acesta în 14 iulie. De-aceea noi credem că apariţia pestei porcine este legată de recoltarea cerealelor, ceva ce-l aduce într-o exploataţie non-profesională.  Rezervorul natural este ultra-cunoscut: Porcul Mistreţ. (…)  Virusul de pestă porcină africană, de la porcul mistreţ, ajunge într-o localitate, într-o gospodărie. (…) Prin iarbă, prin cereale, prin… probabilitatea hazardului! (…) Apoi, intervine factorul OM, cel care nu respectă abosolut deloc condiţiile de BIO-SECURITATE. (…) Termenul pare pompos. Eu le spun reguli de bun-simţ. Adică, în momentul în care intru la porc, TREBUIE să pun o tavă cu cea mai ieftină sodă caustică îmbibată într-un preş vechi, mă schimb de încălţări, nu dau iarbă de pe câmp în perioada în care este vegetaţie, dau iarbă numai din curte sau dacă e de pe câmp o lăsăm să se usuce timp de 30 de zile (…) Un porc mistreţ poate, într-o noapte, să meargă chiar şi 80 km. (…), precizează directorul DVS Ialomiţa.   

În Ialomiţa, la Căzăneşti, înainte de ’89 funcţiona un mare Complex de porci.

Pe mâinile cui a intrat, şi cât a pierdut statul în favoarea „băieţilor deştepţi”, nu mai discutăm, fie şi numai din cauză că au trecut 31 de ani şi …ce rost ar mai avea, nu? În schimb, discutăm despre ce păţeşte tot satul (că localitatea Căzăneşti nu poate fi numită oraş, aşa cum este ea prezentată în documentele administrativ-teritoriale, să fie clar!), dacă în FERMA de porci s-a depistat un focar de PESTĂ PORCINĂ.

Căci, conform Reglementărilor sanitar-veterinare, pe o rază de 10 km de la focar, TOŢI porcii sunt sacrificaţi, chiar şi dacă ei par sănătoşi. De-aici şi revolta locuitorilor care cresc în bătătură câte-un porc, doi…zeci de porci. Nu o dată, atât DSV Ialomiţa, cât şi Prefectura Judeţului au declarat prin glasul conducerii, că a venit timpul ca şi în România, cetăţenii să înţeleagă că nu e nici firesc, nici, igienic, şi nici corect din punct de vedere al impozitării, ca unii să crească chiar şi 50-100 de porci într-o gospodărie! Că aia NU mai e activitate „de subzistenţă”, ci una de-a dreptul comercială, fapt pentru care se înscrie în alt regim al funcţionării.

Şi-n interviul pe această temă, a pestei porcine, dr. Puia – directorul DSV Ialomiţa – a ţinut să precizeze: „ La Căzăneşti,  ancheta este în curs. Niciodată nu vom afla sursa, cu exactitate, în primul moment. În toate documentele pe care noi le dăm către Comisia Europeană (pentru că fiecare „focar” este transmis în aceeaşi zi în care se face confirmarea de către Laboratorul 1 şi Laboratorul 2 (primul face suspiciunea, al doilea face confirmarea!), se transmit la Bruxelles. În atare condiţii, spune: „sursa probabilă”. Niciodată nu a spus: „sursa exactă”!

La exploataţiile comerciale sunt nişte Norme de Bio-securitate cu nişte Planuri foarte drastice, chiar şi în ceea ce-i priveşte pe salariaţi (…) Niciodată nu vom avea încredere într-un om că a practicat regulile de bio-securitate 365 de zile, din 365 cât are un an.  Asta ne spun auditurile făcute de experţii din Comunitate Europeană.  Însă, există „portiţe”, scăpări…  Mai mult decât atât, se vorbeşte în literatura de specialitate despre o cantitate infimă de materie organică, de până la 30 de grame, care este infestată cu virusul pestei porcine africane, poate produce boala.”

Despre greşelile omeneşti, despre neatenţia salariaţilor, dar şi despre ignoranţa gospodarilor, dr. Puia a vorbit mult, explicându-ne cât să înţelegem că, de fapt, vinovaţi pentru cât de des se instituie carantina urmată de sacrificarea porcilor, sunt oamenii.

Oamenii care nu se străduiesc cât trebuie pentru a aplica nişte minime reguli de igienă. Neînvăţaţi ca atunci când vor să meargă să-i dea porcului de mâncare, mai întâi să se schimbe de încălţămintea ce-o poartă pe uliţele satului, chiar prin curte, considerând că nu e musai să se spele pe mâini, gospodarii fac greşeli. Şi oricât de mică ar fi greşeala, ea se plăteşte! Aşa se face că, în Ialomiţa sunt foarte multe focare de pestă porcină.  Urmare a acestei nenorociri, oamenii se revoltă. Cei mai mulţi nu înţeleg pentru care motiv, atunci când se zvoneşte în localitate că, într-o gospodărie sau fermă a fost depistată pesta porcină, ei nu-şi pot sacrifica porcul în bătătură, să şi-l bage la congelator, în lada frigorifică?

Întrebându-l pe dr. Puia, aveam să aflăm că „ Asta-i cea mai mare greşeală! Am avut de curând o videoconferinţă pe subiectul pestei porcine. În materialele ca urmare a ultimului audit făcut de Comisia Europeană, se spunea că virusul este prezent în mediul silvatic. Şi eu am intervenit şi am spus: „Nu numai în mediul silvatic, ci şi ÎN FRIGIDER! (…) Se întâmplă, aşa cum am aflat la Albeşti, unde o familie a tăiat de Crăciun un porc, l-a ţinut în ladă, de Paşte l-a scos şi…dacă oasele şi/sau apa în care se spală carnea sunt aruncate drept „lături” la porci, se întâmplă contaminarea (…)       

Rezolvarea : ÎMPUŞCAREA mistreţilor!

Chiar dacă toţi cetăţenii păgubiţi sunt despăgubiţi financiar, doctorul Puia este conştient de faptul că trebuie aflată şi rezolvată CAUZA, astfel încât să se acţioneze imediat şi, desigur, profesionist. Deşi avem, cu toţii, norocul că acest virus nu se transmite la om, totuşi, disconfortul psihologic şi, desigur, financiar, dă mari bătăi de cap DVS Ialomiţa.

 Căci, spune dr. Puia : „ Pentru pierderile economice (şi pierderile sociale, căci oamenii pot avea traume când văd că le iei porcul din curte!) trebuie să ne uităm ce a făcut, încă de-acum 10-15 ani, Portugalia, ce a făcut Spania sau ce face Polonia, Ungaria, Germania.

În condiţiile altor ţări care au trecut prin pesta porcină africană, şi au ajuns la un rezultat bun, nu trebuie să inventăm noi apa caldă! Plecând de la faptul concret: din totalul exploataţilor non-profesionale (a gospodăriilor populaţiei), aproape 75 % din spaţiul comunitar sunt cantonate în România.  Din capul locului, experţii comunitari şi cei care ne controlează, ne verifică, ştiu asta! (…)

Deci, fără o Reglementare clară, nu putem să ne batem cu această boală! (…) Căci, în localităţi apar focare multiple, în diferite zone ale localităţii, cu aşa-numitele „legături epidemiologice” (N.R: rude care se vizitează, care sacrifică, împreună, porcii în familia extinsă).  Ce ar trebui făcut, mă întrebaţi? Ar trebui să facem ce a făcut toată Lumea! Toţi porcii MISTREŢI, să fie omorâţi, ucişi prin orice mijloc de ucidere! Nu numai „la pândă”!

Ce face Germania, la ora actuală? Vă spun eu: Armată, lunetişti.  Germania a avut săptămâna trecută 96 de cazuri de pestă porcină africană, în mediul silvatic. Colegii mei din Germania mi-au zis că s-a băgat Armata, lunetiştii şi…  Afară de treaba aceasta, s-au făcut ţarcuri unde se mai ţin anumite nuclee de porci mistreţi pentru existenţa rasei. (…)

Avem legi, dar nu se aplică. Există Hotărârea de Guvern. FONDURILE DE VÂNĂTOARE au în sarcină acest lucru. Toată lumea îşi îndreaptă atenţia către Ocolul Silvic. Dar Ocolul Silvic are doar o porţiune din Fondul de vânătoare. Dar, celelalte Fonduri de vânătoare SUNT PRIVATE! Ele ţin de Ministerul Apelor şi Pădurilor, dacă nu mă înşel!  Dar, atâta timp cât ei stabilesc cota de recoltă MISTREŢI, ei recoltează, ei evaluează… În Ialomiţa sunt 44 de astfel de Fonduri de Vânătoare.” Cât de „înţelenită” e problematica eradicării mistreţilor ca animale care se dovedesc a fi distrugători, prin faptul că sunt purtători ai virusului pestei porcine, sigur că rămâne de aflat şi de povestit într-un alt articol de presă.            

Cacealmaua „subzistenţei”

Toţi ştim că în mediul rural, orice om gospodar are curtea plină de animale, printre care şi porci. În marea lor filotimie, politicienii, parlamentari şi guvernanţii au decis să-i motiveze pe ţărani să-i voteze! Aşa se face că, sub denumirea de „Agricultură de SUBZISTEMŢĂ, cetăţenii sunt lăsaţi să crească în ogradă fel de fel de „lichioane” domesticite şi care le dau lapte, carne, ouă, pene şi…şorici. Identificând posibilitatea ca, la adăpostul acestei denumiri cu largă conotaţie politico-socială, să poată fenta Statul la impozitarea veniturilor, cei mai mulţi dintre crescătorii de porci au declarat că ei au o gospodărie „de subzistenţă”.

Doar că, în sfidarea tuturor celor cu câştiguri foarte modeste, dar care plătesc impozite pe venituri, aşa-numiţii agricultori „de subzistenţă” cresc sute der găini, oi, vaci, PORCI.

Nu scriem astăzi despre disconfortul (olfactiv, în primul rând) produs de dejecţiile din grajduri, respectiv, cocini! Azi, scriem doar ce zice medicul veterinar care este directorul DSV Ialomiţa: „ (…) Trebuie să se facă DIMENSIONAREA exploataţiilor „de subzistenţă” , non-profesionale ! Trebuie făcută Reglementarea. (…) Că, la ora actuală, dacă el creşte 1.500 de porci, nu putem să-i facem nimic! Nu există legislaţie. În alte ţări, nu mai sunt GP-uri (Gospodării ale Populaţiei) şi-atunci, nu există…! (…) Prin dimensionarea exploataţiei, nu înseamnă că oamenii nu mai au voie să crească porci.  Pentru că  în judeţul Ialomiţa, mai ales în zona de Vest, sunt exploataţie şi cu 35-40 de porci, ba chiar şi 80 – 100 de porci. Dacă mie îmi spune cineva că această exploataţie este una „de subzistenţă”, înseamnă că nu înţeleg eu…! (…) Sunt 200 de FOCARE ÎN Ialomiţa. Ele sunt cantonate, cu preponderenţă, în zona de Vest a judeţului. Dar, dacă oamenii ar fi responsabili, eu, dr. Puia îi asigur că virusul nu vine aşa, din neant, şi coboară în cocină. Dacă şi-ar monta o lădiţă cu sodă caustică, care-i 3 lei kg, se pune 3 kg la 100 de litri de apă (sau ar putea folosi leşie, c-au făcut toţi săpun de casă!) şi şi-ar schimba încălţămintea şi hainele, şi dacă porcul n-a ajuns un animal de companie, cănd vine naşul şi finul, să-i ducă să vadă ce porc taie ei de Crăciun, eu le dau sub semnătură că nu o să aibă probleme cu pesta porcină. (…)

Despre alte „adiţionale” care conduc la concluzia că agricultura „de subzistenţă” este „jucată la cacealma” de către băieţii descurcărţi, vom vorbi într-un alt articol. Nu de alta, dar pare că şi problema SAMSARILOR a devenit una care trebuie rezolvată, Uniunea Europeană dând „indicaţii preţioase” în acest sens! Căci, or fi văzut/auzit şi ei că, de mai mult de 30 de ani, aşa-numitele  „Organe” de control din sfera ANAF, a Fiscului s-au ferit a-i lua la întrebări pe cei ce vând „la capu’ gol” (adică fără Factură, deci fără impozitare!) sute de porci în fiecare an.

În interviul nostru, chiar şi dr. Puia – directorul DSV Ialomiţa – a făcut referire la acest aspect! „ Şi dvs aţi văzut cum merg cu maşinile diverşi samsari prin localităţi, ca să cumpere porci. Când pleacă din gospodărie, animalul este încă sănătos clinic, dar dintr-o maşină dacă-i duc prin 15 localităţi (…) Eu vă spun că cei care ţipă cei mai tare sunt samsarii!”  

  


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *