Ministrul agriculturii „cloceşte” încă o serie de tineri fermieri

Distribuie articolul:

 

Datele Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) arată că măsura 112 din PNDR „Instalarea tinerilor fermieri” a avut un interes deosebit în rândul fermierilor sub 40 de ani. Astfel, în mediul rural au fost instalaţi 9.423 de tineri fermieri, pentru sprijinirea acestora fiind semnate contracte de finanţare în valoare totală de 208 milioane de euro nerambursabili. Tinerii fermieri instalaţi la propria lor fermă sunt interesaţi, în mod deosebit, de creşterea animalelor, dar şi de culturile vegetale. Dintre tinerii fermieri care au fost selectaţi pentru finanţare prin această măsură peste 2.000 sunt femei.

Potrivit AGERPRES, măsura de instalare a tinerilor fermieri în mediul rural va fi redeschisă în a doua jumătate a anului viitor, pe noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, în cadrul căruia încercăm să mărim finanţarea de la 40.000 la 70.000 de euro, a declarat, sâmbătă, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, la Antena 3 Vom încerca să mărim finanţarea pentru instalarea tineri fermieri în mediul rural, de la 40.000 la 70.000 de euro. Pe actualul program toate fondurile trebuie contracte până la sfârşitul acestui an şi nu vor mai fi sesiuni de depuneri de proiecte. Nu aş vrea să creez aşteptări şi să spun că începând de la 1 ianuarie 2014 se pot depune proiecte pentru că, în prezent, toate statele lucrează la elaborarea noului PNDR 2014-2020. Termenul pe care îl avem este luna ianuarie 2014 pentru prezentarea programului, după care începem discuţiile şi negociem programul, iar până la jumătatea anului viitor îl vom agrea cu Comisia Europeană. Asta înseamnă că cel mai devreme se pot depune proiecte din a doua jumătate a anului 2014, a precizat ministrul Agriculturii. Acesta a menţionat că pe măsura de instalare a tinerilor fermieri în mediul rural din actualul PNDR au fost solicitări de trei ori mai mari decât sumele alocate pentru finanţare. Am avut peste 25.000 de cereri de la tineri care şi-au elaborat proiecte, dar, din păcate, nu am putut finanţa decât 8.500, dar este un lucru de care avem nevoie şi care ne bucură, pentru că vorbim de o populaţie îmbătrânită din agricultură. Sunt tineri din mediul urban care doresc să se instaleze în mediul rural pentru că au găsit şi o mică afacere pe care o dezvoltă. Practic, în agricultură către asta ne îndreptăm. Nu mai vorbim doar de o necesitate de a produce cantitate şi calitate, ci şi de o afacere care se poate face în agricultură. Este singurul domeniu care a avut şi are fonduri europene substanţiale, a adăugat ministrul Agriculturii.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *