Medicii de familie au scăpat…

Distribuie articolul:

 

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a participat în data de 30 august 2013, la Conferinţa Regională de medicină a familiei, organizată în Mamaia, judeţ Constanţa.
Ministrul Eugen Nicolăescu le-a transmis medicilor de familie ca numai printr-un parteneriat strâns între medici, autorităţi şi pacienţi se poate realiza reforma în sănătate, iar aici rolul medicului de familie este unul extrem de important.
 Echilibrarea componentelor sistemului sanitar este o parte esenţiala în cadrul reformei în sănătate, iar aici vom pune accentul pe medicina de familie, centrele de permanenţă şi ambulatoriul de specialitate, diminuând în paralel cheltuielile cu sectorul spitalicesc, care este un mare consumator de resurse. Cred cu toată convingerea că sistemul sanitar românesc se poate schimba stimulând medicul de familie să fie integratorul sistemului medical în legătură cu pacientul. Vă cer sprijinul, am nevoie de colaborarea dumneavoastră, fiindcă sunteţi cel mai aproape de pacient,” a declarat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. Ministrul Sănătăţii a abordat în cadrul acestei întâlniri tema distribuirii cardului naţional de sănătate, precizând faptul că, împreună cu primul ministru, domnul Victor Ponta, s-a convenit ca distribuirea cardului să nu intre în atribuţia medicului de familie. De aceea, până la jumătatea lunii septembrie 2013, vor fi găsite cele mai bune soluţii pentru a rezolva situaţia distribuţiei cardului naţional de sănătate. De asemenea, în urma discuţiilor purtate de ministrul Sănătăţii cu reprezentanţii SNMF şi ai Patronatelor medicilor de familie, s-a convenit ca aceştia să ajute pacientul la iniţializarea cardului de sănătate. În finalul întâlnirii, ministrul Sănătăţii le-a solicitat sprijinul medicilor de familie pentru realizarea reformei în sănătate în beneficiul pacienţilor.


Distribuie articolul:

2 thoughts on “Medicii de familie au scăpat…

  1. Nea Iuliane,nu mai fi bre asa sibilinic,baga si matale niste comentarii mai consistente,nu lasa ca piata sa fie acaparata doar de Sorin si Danut&Co.Au esti la carat de apa plata si vinatoare de maidanezi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *