Intabularea terenurilor, realizată cu banii UE

Distribuie articolul:

* Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri raport favorabil pentru proiectul de lege privind prima intabulare a terenurilor agricole şi forestiere

 Senatorul liberal Teodor Atanasiu a explicat că proiectul nu a fost susţinut iniţial de Guvern deoarece Oficiul Naţional de Cadastru avea în intenţie să realizeze harta cadastrală digitală a României pentru toate suprafeţele de teren. „Acum Ministerul de Finanţe a identificat sursa de finanţare pentru peste 90% din intabulările acestor terenuri care sunt în mediul rural şi tocmai pentru că pe exerciţiul financiar 2014-2020 sunt bani daţi României pe dezvoltare rurală care pot fi direcţionaţi pe această măsură şi atunci nu va mai fi un efort financiar major pentru statul român dacă se apelează la aceste fonduri europene”, a arătat senatorul PNL, într-o conferinţă de presă.  Potrivit Agerpres, el a afirmat că în România peste 20% din terenurile agricole şi forestiere nu sunt introduse în circuitul economic, deoarece în acest caz nu s-a reuşit înregistrarea cadastrală a acestor terenuri din cauza faptului că acele costuri pentru înregistrarea cadastrală erau mult mai mari decât valoarea de tranzacţionare a terenurilor. Atanasiu a indicat că în jur de 95% din aceste suprafeţe se găsesc în mediul rural, motiv pentru care s-a considerat că este normal ca statul român să facă un efort financiar prin care să plătească măsurătorile topografice. Potrivit lui Atanasiu, unul din amendamentele adoptate prevede ca sumele necesare pentru înregistrarea terenurilor din mediul rural să fie luate din exerciţiul financiar european 2014-2020 pe fondurile de dezvoltare rurală care sunt atribuite României.  „Vor fi cu aport al bugetului european, urmând ca acele ceva peste 5% din suprafeţele care sunt în mediul urban, în general în cătunele aparţinând micilor oraşe de la munte, să fie rezolvate pe parteneriat public-privat”, a adăugat el.

Proiectul prevede o plafonare la 400 de lei pe proprietate expertizată pentru experţii cadastrali. Proprietarul nu va avea nici o participaţie financiară pentru prima intabulare a terenurilor agricole şi forestiere, punctând că aceste cheltuieli nu vor fi considerate ajutoare de stat. Statul va cofinanţa prima intabulare a acestor terenuri, în cuantum de 15% din sumă.
La rândul său, deputatul PNL Theodor Nicolescu a precizat că bugetarea activităţii prevăzute de proiectul de lege se va face din fonduri europene.
Din câte ştim, în perioada 2014-2020, aşa cum ne-a informat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, vom avea aproape 500 de milioane de euro pentru această activitate. În plus, ne-am gândit că dacă Guvernul la un moment dat consideră că este necesar să accelereze această procedură poate suplimenta, şi am stabilit un amendament în acest sens, de la bugetul de stat activitatea necesară”, a spus el, precizând că prima intabulare se referă la titlurile de proprietate oferite pe legile de retrocedare a proprietăţilor funciare


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *