Incredibil: Există şi Opoziţie în Consiliul local Slobozia!

Da, aţi citit bine în titlul acestui articol. Ceea ce părea la mijlocul acestui an doar o „dominaţie“ a alianţei Uniunea Social Liberală în Consiliul local Slobozia, PSD-iştii, PNL-iştii şi UNPR-iştii, ultimii intraţi ulterior alegerilor locale în „combinaţie“ cu USL-ul, avînd 13 mandate din totalul de 21, par a avea acum dureri de cap cu firava Opoziţie constituită ad-hoc din consilierii PDL, PER şi PP-DD. Ca dovadă, în ultimele două şedinţe ale Consiliului local, în decurs de numai două săptămîni, Opoziţia, formată din numai 8 consilieri, a reuşit să „trîntească“ două proiecte considerate „suspecte“ ale majorităţii din legislativul slobozean. Faptul în sine este o premieră, pentru că de la alegerile din iunie anul acesta niciun proiect propus de Executivul Primăriei n-a fost respins.

                   Problema celor două treimi

Consiliul local Slobozia se va afla într-un blocaj dacă se va respecta algoritmul ultimelor două şedinţe ale legislativului municipal. Vorbim aici de cvorumul necesar adoptării hotărîrilor unde este imperativ votul a cel puţin două treimi dintre aleşii locali, adică în principal proiectele care privesc patrimoniul municipiului Slobozia. Astfel, concesiunile sau orice altă hotărîre care priveşte patrimoniul, aşa cum este definitv el de lege, vor sta la mîna Opoziţiei din Consiliul local Slobozia, deşi Puterea formată din USL este cea care deţine o majoritate confortabilă, aşa cum spuneam anterior, 13 voturi din 21. Numai că, a naibii matematică, probabil prof. Ciupercă ar trebui invitat mai des la şedinţele de partid, refuză să inventeze un procedeu prin care cele două treimi de voturi necesare să fie egale cu 13, şi nu cu 14 cît cere legislaţia. Astfel, numai în ultimele două săptămîni, din cauza acestei insuficiente majorităţi legale, Consiliul local Slobozia a trebuit să constate că două proiecte în şedinţa din 18 decembrie şi alte două în şedinţa din luna noiembrie anul acesta n-au întrunit numărul de voturi suficient pentru a fi considerate adoptate. Dar, aici mai contează şi lista absenţilor de la şedintele CL Slobozia, pentru că numai în ultima întîlnire din 2012 a consilierilor locali au absentat doi consilieri USL, viceprimarul Cezar Zamfir şi Andreea Conescu, ambii aleşi liberali. Să fie oarece tensiuni în alianţă? Mai ales că dr. Andrei Tron, tot liberal, este considerat un „dizident“ în Consiliul local Slobozia, deşi votează aproape în unanimitate proiectele susţinute de alianţa care l-a trimis în legislativul municipal. Acum, intrînd efectiv în subiect după această scurtă informare de ordin matematic (atenţie, domnule Ciupercă), să vă dezvăluim ce şi cum stau lucrurile cu proiectele respinse. Mai întîi, să vă aducem în atenţie că Primăria dorea mai întîi să transforme piaţa agroalimentară în piaţă mixtă, adică bîlciul cu chiloţi şi sutiene din Piaţa Revoluţiei să poată fi „clonat“ şi în piaţă, printre fructe, legume şi produse din carne. Iată primul proiect „trîntit“ de Opoziţie. Apoi, pentru două şedinţe consecutiv, Executivul s-a luptat să treacă prin Consiliu, fără licitaţie publică, concesionarea unui teren de aproape 100 de metri pătraţi către un anume domn Stan Constantin, pe strada Ialomiţei, pentru extinderea spaţiului comercial. Şi, tot de două ori, Opoziţia s-a pus de-a curmezişul proiectului, susţinînd varianta unei concesionări prin licitaţie publică spre beneficiul bugetului local. Cît de practică ar fi fost iniţiativa nu ne putem pronunţa, dar noi atragem atenţia că, la momentul actual, USL-ul se chinuie să adopte proiecte, chiar simple fiind, neavînd cvorumul de două treimi. Consemnăm însă declaraţiile a doi dintre consilierii locali, Radu Paros (PER) şi Mădălin Teculescu (PDL) şi, iată ce spune primul: „Deşi mi-am exprimat punctul de vedere şi în alte şedinţe, mai ales că acum sînt ecologist, sînt împotriva concesionării unor astfel de suprafeţe în interiorul oraşului. Este un teren viran şi se poate amenaja acolo un spaţiu verde“ a punctat Radu Paros, completat de Teculescu: „Voi vota împotrivă deoarece orice teren trebuie scos la licitaţie. Nu ştiu ce lege vă dă dreptul dumneavoastră să veniţi cu un astfel proiect“. I-am citat pe cei doi pentru că sînt cei mai activi din Consiliul local, dar după aceste ultime două şedinţe rămîne totuşi o întrebare: de unde face rost USL-ul de un consilier pentru a face cvorumul de două treimi? Poate se oferă cineva…

George ŞEITAN

Distribuie dacă ți-a plăcut:

7 thoughts on “Incredibil: Există şi Opoziţie în Consiliul local Slobozia!

  1. Totul e foarte simplu: să caute ca preşedinte de şedinţă o Roberta Anastase
    şi totul e rezolvat printr-o simplă numărătoare. Poate ştiu pedeliştii vreo
    metodă asemănătoare. Dar, lăsând gluma la o parte, este foarte bine că Opoziţia, atâta câtă e ea, poate să mai pună câte o piedică în calea nelegiuirilor încercate de majoritari. Problema e să nu cadă la pace, mai devreme sau mai târziu, căci apetisante şi tentante sunt căile ciolanului, mai ales pe timp de criză.

  2. Domnu’ ,,SORIN”, acum, cand RO se afla sub dictatura usl, ma ,,impresioneaza” grija ce-o purtati opozitiei. Aveti grija, in Ungaria gazele s-au ieftenit cu 10%, urmeaza acelasi fenomen si in Bulgaria, puteti explica de ce in RO se va intampla invers? Puteti enumera vreo fapta buna a guvernului ponta 1? Ma refer la aia care AU SEMNAT pe 1 octombrie 2012 un protocol de colaborare cu udmr, pe care apoi nu l-au mai respectat. Dar despre mincinosi, numai de bine, nu-i asa? Pentru putere, pentru guvernul xxl ponta 2, cum sunt caile ciolanului pe timp de criza? Stiati ca pana pe 15 ianuarie 2013 se vor definitiva listele cu cei care vor fi dati afara din posturi bugetare, PENTRU CA usl-asii lipitori de afise sa le ia locul?

  3. Deocamdată trebuie să le acordăm încrederea noastră, cel puţin un an. Este extraordinar de greu să redresezi ceea ce s-a distrus cu sârg atâţia amar de
    ani sub acest netrebnic preşedinte care, cu tupeu de neimaginat, îşi aduce aminte de un articol din Constituţie pe care tocmai îl încălcase în
    2005, când ministresa Justiţiei, putoarea Macovei, propunea, şi mafiotul de la Cotroceni numea la conducerea Parchetului General şi D.N.A., bine’nţeles cu aviz negativ din partea C.S.M., pe madam Kovesi şi, respectiv, musiu Morar.
    Vorba lui Gigi Becali, dacă Ponta nu ia de coarne, rapid, diavolul de la Cotroceni, România nu va avea nici o şansă de scăpare. Indiferent de pactul încheiat, acest nemernic nu-şi va respecta niciodată cuvântul dat, NICIODATĂ! Un asemenea descreierat care mişună prin codrii patriei, de toate sărbătorile, guiţând că nu mai are nicio grijă, trebuie îndepărtat urgent de la şefia acestui stat năpăstuit şi pus să răspundă exact în faţa justiţiei la care ţine atât de mult. Până nu scăpăm de Băsescu, totul este în van, iar noi, epigonii, facem valuri degeaba, adică de futu-i pomana, vorba românului neaoş, Gyory Frunda.

  4. RO se afla in clipa de fata sub DICTATURA usl/psd iar responsabilitatea pentru inflatia generata de guvernul ponta 1 si cresterile de preturi aparute sub guvernul xxl ponta 2 le apartine usl/psd! A vrut Basescu sens unic pe DN1, de la Comarnic spre Predeal, sau imbecilul de stroe-pnl? Din ce cauza nu-si depune juramantul de senator ales (de prostii prostilor) mafiotul pc dan voiculescu-felix, nu-i da voie Basescu? De curand m-am amuzat privind la unul radu, de la antene, care spunea ca-deoarece protocolul cu FMI n-a fost semant de politicienii ce conduc actualmente RO- ei pot sa nu si-l asume, s.a.m.d. PAI, AU AVUT TIMP DESTUL, DIN MAI 2012, SA IA CUNOSTINTA DE PREVEDERILE ACORDULUI CU FMI SI…daca nu le convenea SA NU CANDIDEZE IN 9 DECEMBRIE 2012, caci FMI nu poate discuta, logic, decat cu POLITICIENII alesi democratic! Usl-asii nu sunt decat niste mincinosi, dar evident ca, incet-incet, cei (doar) 4,4 milioane care i-au votat se vor lamuri. Deja, dupa 7 luni de guvernare ponta se poate face o scadere: 7,4-4,4 asa cc…,,domnu’ SORIN” las-o mai moale cu Basescu, SMINTITULE ex-ziarist!

  5. Gruparea ministrului Justitiei, putoare mona pivniceu, va boicota miercuri, ca si vinerea trecuta, alegerea vicepresedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, castigand astfel timp pentru organizarea revocarii Oanei Haineala, presedinte nou ales , a Alinei Ghica si a lui Cristi Danilet, candidati la vicepresedintie, partizani activi ai independentei Justitiei. In „razboi” a intrat si artileria grea a usl: baronii locali, alaturi de doua organizatii profesionale – Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania si Asociatia Magistratilor din Romania. Razboiul usl (dan voiculescu&co) pentru controlul CSM si subordonarea Justitiei a mai deschis un front, pe langa cel existent deja in interiorul CSM ( reprezentat de gruparea soldovencei mona pivniceru) si anume : baronii locali au inceput negocierile sau amenintarile, dupa caz, pentru a-i determina pe judecatorii si procurorii locali sa inceapa adunarile de revocare din CSM a noul presedinte Oana Haineala, a Alinei Ghica si a lui Cristi Danilet, ultimii doi candidati la functia de vicepresedinte. De ce usl vrea revocarea tripletei Haineala, Ghica si Danilet? Pentru ca cei trei sunt aparatori ai independentei Justitiei, demonstrata prin atitudinile publice critice la adresa usl din vara trecuta , cand, imediat dupa condamnarea si incarcerarea fostului premier psd adrian nastase, usl a comis cele mai grave incalcari ale legii, inclusiv ale Constitutiei. Actiunile gruparii pivniceru din interiorul CSM pentru alegerea unei conduceri obediente usl, conjugate cu actiunile baronilor locali si ale UNJR si AMR , au drept scop subordonarea institutiei prin eliminarea presedintelui nou ales, Oana Haineala, si a celor doi candidati la functia de vicepresedinte, spun surse USL, actiuni confirmate de magistrati de la mai multe instante din tara. In timp ce baronii locali usl, ajutati de reprezentanti ai UNJR si AMR, actioneaza in teritoriu pentru declasarea alegerilor generale de revocare la nivelul instantelor care i-au ales in CSM pe Haineala, Ghica si Danilet, la sedinta CSM de miercuri, gruparea Monei Pivniceru va continua boicotarea alegerii vicepresedintelui. Pentru a fi siguri ca vor obtine amanarea alegerii, doi membrii ai gruparii – horatiu dumbrava si serban alexandru- au intrat in concediu… Scopul tergiversarii alegerii vicepresedintelui este castigarea de timp pentru a „convinge” instantele ( care i-au ales) sa-i revoce, prin vot, pe cei trei membrii CSM (Haineala, Ghica , Danilet) care s-au dovedit obstacole in subordonarea Justitiei. Magistrati din mai multe judete, care au confirmat presiunile, promisiunile sau „rugamintile” liderilor usl, ai reprezntantilor organizatiilor profesionale ale magistratilor (UNJR si AMR) sau reprezentanti de la Ministerul Justitiei si s-au declarat revoltati „de revenirea la astfel de metode folosite in urma cu 10 ani, cand Romania NU era membra a Uniunea Europeana”. Potrivit surselor noastre, judetele unde s-ar face cele mai mari presiuni ar fi Mures, Constanta, Dolj (Craiova), Cluj, Arges, Vrancea, Botosani, Iasi, Teleorman, Bacau, Oradea, Mehedinti, Giurgiu. Tentative doar de negocieri ( nu si de amenintari) au existat la Suceava, Vaslui, Ilfov, Olt. Sansele de a obtine revocare sunt insa ca si inexistente in cazul noului presedinte CSM, Oanei Haineala, reprezentanta procurorilor de pe langa tribunale, deoarece procurorii NU sunt dispusi sa fie deposedati de statutul de magistrat, statut aparat in proiectul cu care Oana Haineala a castigat functia de presedinte. Pe deasupra, procurorii din teritoriu, inclusiv din Tg Mures , Bacau , Constanta, Craiova, sunt mandrii ca pentru prima data in istoria CSM functia de presedinte a fost castigat de un procuror. Reamintesc ca guvernul usl a anuntat ca are de gand sa modifice legile in asa fel incat procurorii sa nu mai fie considerati magistrati, ci un fel de functionari guvernamentali.

    In privinta Alinei Ghica, judecator de curte de apel, candidata la functia de vicepresedinte CSM, din cele 15 Curti de Apel care au ales-o in CSM, la cel mult patru se va reusi convocarea adunarilor generale de revocare, respectiv la Cluj, unde lobby-ul impotriva ei ar fi coordonat de Ddna garbovan, fost presedinte UNJR (perdanta la ultimele alegeri pentru CSM); la Mures, unde presiunile ar fi facute de natalia roman, presedintele actual al UNJR si chiar de horatiu dumbrava, membru CSM ( acesta ar fi motivul pentru care si-a luat concediul), la Curtea de Apel Craiova, unde se fac foarte multe oferte de avantaje.

  6. Pentru Virgil. Dacă în liste sunt aceeași lipitori de afișe angajați în 2009 şi după, în locul celor exmatriculaţi de guvernele BOC n…, nu văd de ce şi-ar face probleme acum. Cine seamănă vânt, culege furtună, nu-i aşa?

  7. …usl-asul andrei marga tocmai ce isi pune nepoata sefa la ICR (Institutul Cultural Roman)…criza ce a maturat si RO, in 2009-2010, a redus posturile bugetarilor, numai prostii prostilor (adica votantii usl) nu pot intelege asta! Cat despre zisa lui ,,SORIN”, cum ca le acordam increderea noastra usl-asilor cel putin un an, il anunt ca nu mai este mult pana in mai 2013!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *