Incredibil! DADP Slobozia „toacă” anual vreo 18o de MILIARDE de lei

Distribuie articolul:

* Miliardele sunt, într-adevăr, exprimate în moneda lei vechi. Dar, asta nu înseamnă că dacă vă spun că DADP cheltuieşte, anual, 17-18 milioane lei ron, suma vi se pare mai mică, nu?

Văzând că, din punct de vedere atât al investiţiilor edilitar-gospodăreşti, cât şi arhitectural-estetic oraşul cu pretenţii de municipiu-reşedinţă de judeţ, chiar arată ca o varză, m-am gândit că ar fi bine să aflu cât ne costă, nu numai groapa din faţa Primăriei, ci şi activitatea de curăţenie şi înfrumuseţare a oraşului, pe partea ei dadp pirloaga 2asigurată de DADP Slobozia. Aşa c-am întrebat care a fost, în 2014, bugetul Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi cât este bugetul pe anul în curs ? Şi-am aflat, şi vă spun! Anul trecut, bugetul DADP a fost nici mai mult, nici mai puţin de 17.909.000 lei ron, ceea ce înseamnă aproape 180 de MILIARDE. Anul acesta, bugetul a fost diminuat, dar nu cu mult, el însumând, totuşi, 17.029.865 lei ron, ceea ce înseamnă peste 170 de MILIARDE.
Sunt ferm convinsă că şi dumneavoastră vă întrebaţi ce-a făcut directorul Ştefan cu atâta bănet? Ei bine, la fel de curioasă am fost şi eu, fapt pentru care anticipând c-o să fiţi şi dumneavoastră curioşi, am întrebat conducerea Primăriei Slobozia. Din răspunsul oferit am reţinut pentru informarea dumneavoastră că nu cu salariile se DADP zebracheltuieşte mare lucru, ci cu alte „alea-alea” mai greu verificabile. Căci, dacă pentru anul trecut, salariile înseamnă o cheltuială de fix 2.242.796 lei ron, adică doar (?!) vreo 22 de MILIARDE, rămâne o sumă de bani destul de mare pentru a ni se părea o cantitate neglijabilă şi, prin urmare, de nebăgat în seamă. Sigur, din răspunsurile la alte întrebări, am aflat că şi pentru activitatea de „reparaţii şi întreţinere străzi şi trotuare” s-au cheltuit anul trecut vreo 32 de MILIARDE de lei. Chiar şi-aşa, rămâne o diferenţă mare de bani între valoarea financiar-contabilă reprezentând bugetul şi cheltuielile care, la o adică, nici nu se prea justifică, dacă e să avem în vedere imaginea jalnică pe care aşa-zisele „spaţii verzi” o lasă celor care nu privesc numai spre cele câteva straturi de flori plantate prin centrul oraşului. Flori care sunt cultivate în SERA DADP Slobozia, seră care se întinde pe un teren în suprafaţă de  1 hectar, şi pentru care, din evidenţele contabile, rezultă că, de exemplu, anul trecut s-au cheltuit doar (?!) 310.050 lei, adică puţin peste 3 miliarde lei vechi. Că activitatea din sera aia incumbă şi multe alte cheltuieli, nici nu ne îndoim. Ne îndoim doar că atâtea flori cultivate în teren sere FB sera DADP Slobozia sunt plantate în oraşul acesta! Că de vândut, nu pare să fie cine ştie ce vândute, spre diminuarea cheltuielilor suportate din bugetul municipalităţii! Sigur că noi nu ne putem permite a pleca urechea la bârfele potrivit cărora parte din flori şi alte plante ce ţin de ramura dendrologică a botanicii ar fi de găsit prin curţile „boşilor” din fruntea administraţiei publice locale şi, desigur, prin cele ale „boierilor”- sponsori, în campaniile electorale, dar şi ori de câte ori interesele de partid şi de stat impun alimentarea „puşculiţei”…
Pe unde se „raportează cu mândrie proletară” că s-au plantat flori, deşi noi – de-ai dracului, cică! – nu le vedem, suntem decişi să vă prezentăm, mai ales, într-un filmuleţ ce va fi postat pe site-ul www.ziarulstirea.ro.
Până atunci, când priviţi – mult prea îngăduitori! – oraşul, n-ar strica să aveţi în vedere şi cheltuielile care, repet, anual, înseamnă, iată, cel puţin 170 de MILIARDE de lei.
IONICA GHINEA


Distribuie articolul:

One thought on “Incredibil! DADP Slobozia „toacă” anual vreo 18o de MILIARDE de lei

  1. Sa chiar credeti in ce se „birfeste”,ba mai mult se mai si vinde pentru a suplimenta buvetul personal al celei ce conduce sera……mai verificati si va veti convinge.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.