Ieri 1000, azi 1001, şi tot aşa…

Au trecut 17 ani de când scriu în presa ialomiţeană. Şi 11 de când scriu în ziarul Ştirea, un ziar pe care îl şi conduc, tot de-atâţia anişori. La ceas aniversar, eu care mă laud că am cuvintele „la purtător”, stau şi mă întreb cum aş putea să fac o „trecere în revistă”, astfel încât să înţelegeţi cât de greu a fost să rezistăm, fără a ne gheboşa sub greutatea propriei noastre conştiinţe, în caz c-ar fi fost vândută celor care, deprinşi a pune pumnul în gura presei, an după an s-au străduit, fie să ne cumpere tăcerea, fie să ne împiedice să rezistăm. Financiar, desigur! Căci, pentru „a vedea lumina tiparului” un ziar are nevoie de bani. Şi trebuie să ştiţi că nu-s deloc modice sumele necesare pentru editare, tipărire, distribuţie, salarii, impozite, etc. Or, în condiţiile în care cetăţenii, deşi ar vrea să fie informaţi de cei din presă despre câte toate se petrec în ţară şi în lume, nu au obiceiul de a cheltui 1 leu pentru un ziar (un preţ derizoriu pentru câtă muncă presupune editarea oricăruia dintre publicaţiile de gen, mai ales dacă îl comparăm cu preţul viciului, un pachet de ţigări costând şi de 15 ori mai mult), din ce altă sursă – sigură! – ar putea „mogulul” să facă rost de bani? Din publicitate, zic cei care nu ştiu cât de greu se hotărăsc patronii din provincie să dea bani unui ziar pentru ca în paginile acestuia să le fie prezentate afacerile, produsul muncii lor. Şi-atunci când  vânzarea ziarului merge prost, nu pentru că oamenii nu au nevoie de informaţii, ci pentru că s-au învăţat să le obţină „moca” de pe site-uri, de pe facebook, de la televizor (nu, banii daţi firmelor de cablu nu intră în buzunarele mogulilor, stimaţi „consumatori de media”!), iar publicitatea e privită, de cele mai multe ori, nu ca o afacere, ci ca un ajutor pe care patronii li-l dau – de milă, de silă! – directorilor mass-media, sigur că multora dintre confraţii mei nu le mai rămâne decât să apeleze la politicienii. Care, politicieni, atât aşteaptă; să-şi poată „prinde la butonieră” încă un ziar (a)servit! Ei bine, de sila unui astfel de gest, în toţi aceşti 17 ani, m-am străduit să nu ajung „la mâna” nici unuia dintre politicienii, de ieri şi de azi. Chit că, de când ţara şi mediul de afaceri se confruntă cu criza financiară, mi-a fost din ce în ce mai greu să rezist, mai ales în faţa tentaţiei de-a pune şi eu mâna pe bani publici, aşa cum fac mulţi dintre patronii care, altfel, au pretenţia ca presa să fie echidistantă şi, mai ales, obiectivă atunci când prezintă ştirile, mai ales cele despre politicieni. În cei 11 ani de când „sub semnătura mea” apare ziarul Ştirea, pe prima pagină aţi putut citi, până acum, 1000 de editoriale. Păreri personale despre unul sau altul dintre evenimentele care s-au petrecut, şi pe care am considerat că este de datoria mea să le „încondeiez”, îmi place să cred că editorialele au „răcorit” sufletele celor mulţi, ale celor pe care postdecembrista conducere de partid şi de stat i-a cam „ars la buzunare”, traiul lor fiind, astfel, din ce în ce mai precar, iar modul de gândire fiind, pe cale de consecinţă, din ce în ce mai gregar. Cine-şi imaginează că pentru fiecare dintre cele 1001 de editoriale de până acum, eu nu m-am consumat „arzând” lăuntric, înseamnă că n-a scris în viaţa lui nici măcar o scrisoare sau o petiţie. Dar, cele 1001 editoriale au stat pe frontispiciul a 1001 ediţii ale ziarului Ştirea. Şi ziarul are, în configuraţia sa, douăsprezece pagini care, de fiecare dată, au trebuit umplute cu alte mii şi mii de informaţii aduse la cunoştinţa cititorilor, după ce am cheltuit bani şi, mai ales, timp din viaţa mea. Eu sunt una dintre cei din ce în ce mai puţini care mai fac această meserie cu patimă, cu acea dăruire greu de înţeles de către cei care, repet, bagatelizează truda ziaristului, ei nedovedind că ar putea scrie mai bine, în condiţii similare – vitrege, desigur! – din punct de vedere al finanţării, dar şi într-un ritm susţinut, aşa cum fac eu de 17 ani, zi de zi…Azi, la ceas aniversar, îndrăznesc a nutri speranţa că aceste 1001 de ediţii au fost  de folos celor care ne-au acordat încredere, care ne-au susţinut şi au devenit cititori fideli ai ziarului Ştirea, spre nemulţumirea celor care încă se mai forţează la nervii capului, cum să facă să „ne facă!”. Azi, la ceas aniversar, le mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat să fac acest ziar să existe şi, mai ales, să reziste!