* În şedinţă de Guvern s-a aprobat o Ordonanţă de Urgenţă care reglementează foarte clar din punct de vedere legislativ modul în care se vor înfiinţa fondurile mutuale în România.
„Odată cu înfiinţarea fondurilor mutuale fermierii români nu mai riscă absolut nimic din punct de vedere meteorologic sau al pierderilor cauzate de diferenţe de piaţă, din pierderi de venit. Cred că înfiinţarea fondului mutual reprezintă cea mai mare realizare a agriculturii româneşti din ultimii 10 ani. Fermierii vor avea posibilitatea, pe lângă societăţile de asigurări, să cotizeze la un fond mutual creat şi sprijinit de către Comisia Europeană pe baza unui ONG care va fi înfiinţat, costurile de funcţionare urmând să fie suportate pentru o perioadă de trei ani din fonduri europene, din fonduri de dezvoltare rurală pe care România le va avea la dispoziţie”, a spus Constantin. Potrivit AGERPRES, ministrul agriculturii a explicat că Fondul se poate crea de către fermierii care deţin cel puţin 30% din suprafaţa agricolă a României, iar intenţia oficialităţilor este de să încurajeze toţi fermierii să adere la acest fond. „Avem deja programate întâlniri cu asociaţiile de fermieri care cunosc foarte bine această legislaţie şi care ne-au înştiinţat că vor să adere la acest fond odată ce el va fi înfiinţat. Pentru fermieri înseamnă că toate riscurile, inclusiv cele neacoperite de societăţile de asigurări, respectiv îngheţ, grindină, secetă, pierderile de venit cauzate din anumite probleme, boli care apar pe piaţă, sunt acoperite de acest fond mutual”, a spus Daniel Constantin. De reţinut că Fondul se constituie din 65% contribuţie naţională şi a Uniunii Europene şi 35% din contribuţia membrilor. Ministru Agriculturii a oferit un exemplu în care la producţia pe care un fermier o înregistrează într-un an obţine o diferenţă de 100.000 de euro faţă de anul trecut, iar fermierul poate să-şi acopere această diferenţă, numai dacă pierderea este încadrată într-o anumită cauză care va fi definită în perioada următoare prin norme metodologice. Astfel, fermierul poate să-şi recupereze de la fondul mutual întreaga sumă de 100.000 de euro, 65.000 de euro venind ca şi contribuţie de la bugetul de stat, de la Ministerul Agriculturii şi 35.000 din contribuţiile pe care fermierii le aduc la acest fond mutual, urmând ca statul după aceea 75% din acei 65.000 de euro să-i recupereze din fonduri europene. Constantin a explicat că aceiaşi fermieri care nu cotizează la fondul mutual vor primi în continuare subvenţii de la stat, dar numai 20% din sprijinul de la bugetul naţional.