- Produsele alimentare despre care tot vorbim (ba că sunt pline de E-uri, ba că sunt pline de coloranţi şi aditivi), dar şi bolile ( de care-s „lovite ca din senin” nişte orătănii de prin curţile gospodarilor satelor şi comunelor, ca şi dintr-ale firmelor care au ca obiect de activitate creşterea păsărilor şi a animalelor), intră în fişa postului salariaţilor Direcţiilor Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. DSVSA Ialomiţa este, deci, responsabilă pentru starea alimentelor pe care le consumă populaţia. Care, populaţie, le plăteşte salariaţilor, lefurile alea despre care nu se (mai) poate spune că sunt „după buget, coane Fănică, mici!”. Şi-asta, deoarece, când analizezi câţi bani se topesc în cheltuielile instituţiei statului, n-ai cum să nu te întrebi dacă munca angajaţilor ca „Organ cu atribuşiuni de control” chiar merită atâta bănet?
DSVSA Ialomiţa are 100 de salariaţi
Bugetul acestei instituţii a fost previzionat, pentru anul 2017, în sumă de 12.532.000 lei. Adică, peste 125 de MILIARDE de lei vechi, cum spuneam în titlu. Din acest purcoi de bani proveniţi din bugetul constituit prin impozitarea firmelor şi a populaţiei, fix 7.698.000 se duc direct în lefurile angajaţilor DSVSA Ialomiţa. Adică, peste 7,6 MILIARDE de lei vechi. Împărţind această sumă la cei 100 de angajaţi, înţelegem că salariile nu pot fi considerate ca fiind „de mizerie” , nici chiar dacă luăm în calcul diferenţele (cam mari, cică!) dintre şefi şi angajatii pe posturile cele mai puţin calificate sau chiar necalificate…!
Investiţii pe sub…semnul întrebării
Deoarece cu nişte ani în urmă am tot scris despre cheltuielile mari săvârşite pentru sediul DSV Ialomiţa (cel despre care se bârfeşte că a „născut” dintr-un condei, şi două vile, din care una a directorului care este „veteran” în funcţie) am fost curioşi să aflăm dacă de-atunci s-a mai investit în ceva imobiliar sau alte obiecte de folosinţă îndelungată? Spre marea noastră mirare conducerea DSV ne-a răspuns că „ în anul 2017 nu s-au realizat lucrări de investiţii”. Poate, dacă am fi întrebat despre realizările din ultimii 5 ani, răspunsul ne-ar fi oferit o altă perspectivă şi mai multe semne de întrebare. Aşa cum, spre exemplu, ne-a oferit răspunsul la întrebarea noastră legată de ACHIZIŢII. Spunem asta, deoarece, în lista de achiziţii pentru anul în curs, apar doar sumele cu vaccinurile de uz veterinar (vreo 26.000) ; reactivii chimici şi medii de cultură ( vreo 300.000); carburanţi (vreo 30.000); furnituri birou (vreo 31.000); materiale de curăţenie (vreo 10.000), pentru ca să nu ne fie precizată suma cheltuită pentru ceea ce ne este prezentat ca „Acţiuni sanitar veterinare de interes public naţional pentru CSVA Săveni şi Gârbovi – tarife conform HG 1156/2013 pentru aprobarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a animalelore …”
Unde se duc veniturile proprii…?
Adică, în ce cont financiar ajung ele şi cine beneficiază de aceşti bani? Căci, dacă în anul 2017, ca şi în toţi ceilalţi ani, sumele de bani provenind din serviciile pe care DSVSA le prestează către populaţie ( nu gratis, ci contra cost!), se situează la nivelul a fix 1.111.463 lei, adică peste 11 MILIARDE de lei vechi, înseamnă că suma nu este una modică şi de nebăgat în seamă! Fapt pentru care, iată, o aducem şi noi în prim plan, tocmai ca să întrebăm pe ce căi apucă aceste venituri?! Cu alte cuvinte, ne interesează să aflăm dacă aceşti bani intră în conturile DSVSA Ialomiţa sau ajung la „Centru”, de unde se întorc sau nu, domnule director Puia Mihai! Şi dacă se întorc, în care anume cont financiar-contabil: în cel pentru salarizare, în cel pentru pregătirea profesională sau doar în… „alte conturi”, acel cont care, în cazul tuturor instituţiilor statului, sumele de bani au ajuns să fie deranjant de mari?
IONICA GHINEA