DSP Ialomiţa – uimitor de mulţi bani cheltuiţi în pandemie

Distribuie articolul:

De-aproape un an, Direcţia de Sănătate Publică este gestionarul pandemiei de SARS COV-2. coronavirusul care determină boala COVID -19. Cel numit pentru a coordona toată treaba (nu atât multă din punct de vedere al acţiunilor, cât – mai ales – pusă sub semnul întrebării) este nimeni altul decât Dan NOEL. Sigur că supervizarea acţiunilor lui aparţine Comandamentului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa, organism direct subordonat prefectului MANEA Toniţa, cea numită de către Guvernul PNL.

NOEL – director cu delimitare-n timp de pandemiei

Cum a ajuns Noel să fie director, ştiu toţi cei care lucrează, fie în DSP Ialomiţa, fie la „Centru”, la Ministerul Sănătăţii, respectiv în Guvern.  Să afli cât de „tare” este dosarul/mapa profesională a domnului Dan NOEL pentru a ocupa funcţia de director, poate fi o provocare pentru cei ce se îndoiesc de capabilitatea ’mnealui de a fi acţionat bine în atâtea luni de chin la care au fost supuşi, mai ales, cetăţenii acestui judeţ. Spunem asta, având în vedere CARANTINA, la care au fost supuse unele localităţi din judeţ, doar pe baza unor statistici referitoare la gradul de infectare stabilit de DSU, respectiv de ISU/DSP Ialomiţa „pe perioada stării de alertă”. Spunem asta, având în vedere şi un Ordin al Ministrului Sănătăţii, Ordin semnat de secretarul de stat Horaţiu Moldovan, Ordin în care se preciza că „…domnul NOEL Dan se numeşte în funcţia publică de conducere vacantă de director executiv la DSP Ialomiţa, pe perioada stării de alertă prelungită conform art.1 fin Hotărârea Guvernului nr. 553/2020…”  Înţelegând rostul stării de alertă în contextul ocupării funcţiei, cetăţenilor care văd şi dincolo de aparenţe şi care înţeleg şi dincolo de cuvinte, li se pare legitimă întrebarea privind interesul pe care îl poate avea Dan NOEL în prealungirea stării de alertă. Căci, spun oamenii, Dan NOEL trebuie cercetat în actele financiar-contabile în baza cărora s-au efectuat acele cheltuieli de-a dreptul revoltător de mari.

Salarii nejustificat de „nesimţite”

Înţelegem acum de ce DSP şi, implicit, Prefectura/ISU Ialomiţa nu au avut nici un interes să desfăşoare conferinţe de presă. Ar fi fost de-a dreptul greu de ocolit întrebările referitoare la aspectele ce ţin de acordarea de sporuri salariaţilor care, nu o dată, au fost reclamaţi presei că nu desfăşoară „ca la carte” aşa-numitele „anchete epidemiologice”. Înşelegem chiar şi de ce Dan NOEL ne face „cum îi vine la gură” ori de câte ori primeşte din partea noastră, a celor de la ziarul Ştirea, întrebări incomode, menite a atrage atenţia că există un rism major ca un câştig atât de mare să poată determina o dorinţă arzătoare în ceea ce priveşte prelungirea pandemiei. Vă prezentăm răspunsul oferit de DSP Ialomiţa la întrebarea vizând CHELTUIELILE din timpul pandemiei. „ Având în vedere situaţia de risc epidemilogic, generată de răspândirea noului coronavirus, au fost luate măsurile de prevenire şi limitare prevăzute de legislaţia în vigoare, ceea ce a condus la efectuarea unor cheltuieli în valoare de 7.908.643 lei, din care:

  • 228.940 lei cheltuieli de personal ;
  • 747.575 lei bunuri şi servicii        
  • 817. 043 lei transferuri către Unităţi Administrativ Teritoriale;

Aşadar, aproape 80 de MILIARDE lei vechi s-au „topit” SPECIAL PENTRU ACTIVITĂŢI SPECIFICE PANDEMIEI. Adică pe SPORURI/STIMULENTE şi niscaiva … teste RT-PCR, echipamentem, dezinfectanţi şi, desigur, carburanţi. Carevasăzică, aproape 50 de MILIARDE au intrat în conturile U.A.T. Adică, ale Primăriilor. Care Primării au încasat banii, şi pentru ce anume, rămâne să aflăm mai „pe larg”, desigur! Nu de alta, dar directorul NOEL nu a catadicsit a ne informa decât că mare parte din aceste transferuri către UAT s-a(u) efectuat „pentru asigurarea cheltuielilor cu CARANTINAREA (4.766.623 lei) prevăzută de Hotărârea 201/2020. Ceva-ceva (în fapt, doar un „mizilic”) s-a cheltuit şi pentru „Măsurile de sprijinire a persoanelor vulnerabile care s-au aflat în izolare, în conformitate cu Hotărârea nr. 725/2020. 15.420 lei. Comparând sumele, cui, oare, nu i se pare că „e ceva putred în…” toată această cheltuială garantată de Gubernul României prin DSP-urile de la nivelul fiecărui judeţ? Întrebarea fiind una de-a dreptul retorică, redacţia ziarului anunţă şi pe această cale că nu mai aşteaptă răspuns! E de-ajuns ca directorul Noel, dimpreuină cu ceilalţi „factori de decizie” să fie întrebaţi de către „Organele” de control, despre una, despre alta dintre toate cele petrecute acolo, în instituţiile statului care au gestionat şi continuă să gestioneze pandemia. Vă interesează să aflaţi cât a însemnat TOTAL cheltuieli salariale ale angajaţilor DSP Ialomiţa? Vă spunem, iată! 5.952.000 lei. Aproape 60 de MILIARDE lei vechi. Cât priveşte cheltuiala cu „Bunurile şi servicii” TOTAL suma „topită” anul trecut în mâinile gestionarului Dan Noel, înseamnă fix 26.778.000 lei. Adică, aproape 270 de MILIARDE lei vechi. Ca să înţelegeţi că, în fapt, Dan NOEL are pe mâini purcoi de bani, tragem linie şi vă spunem că anul trecut, BUGETUL de Venituri şi Cheltuieli al DSP Ialomiţa a fost în sumă de 41.062.000 lei, din care SPECIAL pentru COVID s-au cheltuit „decât” 7.952.000 lei. În lei vechi aceasta înseamnă un buget de aproape 420 de MILIARDE, din care vreo 80 de MILIARDE pentru pandemie. Da, încă folosim această unitate de măsură pentru a da o şi mai mare greutate sumelor, în speranţa că v-a sări în ochii decizdenţilor că „s-a cam întrecut măsura”!  Despre alte cheltuieli, altădată, în alte şi alte articole de presă.

IONICA GHINEA


Distribuie articolul:

One thought on “DSP Ialomiţa – uimitor de mulţi bani cheltuiţi în pandemie

  1. Si pe lângă toate acestea ,din anumite surse stim ca a fost refuzat ajutorul unor laboratoare de top,acordarea testărilor PCR fiind făcute preferențial de către dom’director care din câte am mai citit pe aici mai are și alte metehne cu diverse moduri de agresarea a persoanelor de gen feminin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *