DRAGOBETE sărbătorit (şi) la Muzeul Agriculturii

Distribuie articolul:

Muzeul Agriculturii Slobozia a organizat miercuri, 24 februarie 2016, un eveniment dedicat sărbătorii cunoscută sub denumirea de DRAGOBETE, la care au participat elevi ai clasei a V-a de la Şcoala Gimnazială nr.3 Slobozia. Copiii au modelat şi au degustat turte dulci şi au pictat căni cu simboluri specifice acestei zile.
Specialiştii din cadrul Muzeului Agriculturii fac precizarea că Dragobetele, numit şi Cap de Primăvară este protectorul dragostei şi al îndrăgostiţilor pe plaiurile româneşti. El este identificat cu Cupidon, zeul dragostei în mitologia română, şi cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă. Dragobetele este ziua constituirii perechilor, atât pentru păsări, cât şi pentru oameni. În această zi, băieţii şi fetele trebuie să glumească, să respecte sărbătoarea, pentru a fi îndrăgostiţi tot timpul anului. Dacă timpul era favorabil, fetele şi feciorii adunaţi în cete ieşeau în pădure, chiuind, pentru a culege primele flori ale primăverii, ghiocelul şi brânduşa de primăvară iar fetele îşi prindeau florile la urechi şi se lăsau sărutate de băieţi. În unele zone, în ziua de Dragobete, se zice că se însoţesc păsările sălbatice. În această zi, oamenii nu lucrau, crezând că „ cel ce lucrează ciricăie ca păsările toată viaţa”. La Dragobete se spune că iese ursul din bârlog şi, de-şi va vedea umbra, intră iarăşi în culcuş, că va mai fi ger. Dacă în ziua de Dragobete plouă, primăvara vine mai devreme. Tinerii satelor au ţinut sărbătoarea până la mijlocul secolului al XIX-lea la 24 şi 28 februarie, sau la 1 şi 25 martie. Indiferent de dată, Dragobetele semnifică trezirea naturii la viaţă!


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *