Dozatoarele de lapte, puse sub sigiliul ANSVSA

Distribuie articolul:

Potrivit AGERPRES, activitatea unui număr de 32 de automate pentru distribuirea laptelui, din cele 335 existente în România, este suspendată în acest moment în condiţiile în care acestea sunt alimentate de ferme în cazul cărora există suspiciuni de depăşire a limitei de aflatoxină M1, precizează, duminică, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.  Automatele pentru distribuirea laptelui sunt alimentate din producţia unor ferme. În cazul în care există suspiciuni de depăşire a limitei de aflatoxină M1 pentru o fermă, laptele provenind de la această fermă este oprit de la livrare şi comercializare, deci nu mai alimentează automatele unde furnizează în mod obişnuit lapte. Comercializarea laptelui prin aceste automate se reia numai în momentul în care buletinele de analiză demonstrează că laptele este bun pentru consum. Este o măsură de prevenire a pătrunderii pe piaţă a unor produse care pot pune în pericol sănătatea consumatorilor, care se aplică de Autoritate, conform prevederilor legale”. Acţiunea demarată de ANSVSA, de intensificare a controalelor pentru laptele materie primă este în curs de finalizare şi a vizat ferme, centre de colectare, unităţi de procesare şi automate de distribuire a laptelui. Rezultatele acţiunii vor fi făcute publice în cursul săptămânii viitoare, după finalizarea centralizării datelor de la nivel naţional. Nu ştim câte ferme din Ialomiţa au fost vizate de această acţiune de control a ANSVSA. Şi nu ştim fiindcă, iarăşi, domnul director DSV Ialomiţa ne-a sărit din schemă atunci când a transmis (dacă a transmis, desigur!) un comunicat către presa locală. Ce vă putem spune este că laptele poate conţine aflatoxine ca urmare a consumării de către animale a furajelor contaminate cu aflatoxine, iar acesta poate deveni periculos pentru sănătate, în condiţiile consumului unor cantităţi mari, pentru o perioadă îndelungată.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *