DOUĂ PERSOANE ARESTATE PENTRU TRAFIC DE MINORI

Distribuie articolul:

În perioada decembrie 2012 – februarie 2013, lucrătorii Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Ialomiţa şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Ialomiţa, au desfăşurat activităţi complexe, reuşind destructurarea unei grupări de traficanţi de minori, ce acţiona pe raza judeţelor Ialomiţa şi Prahova precum şi în municipiul Bucureşti. Membrii grupării, trei bărbaţi, cu vârste cuprinse intre 20 şi 25 ani, toţi fără antecedente penale şi fără ocupaţie, domiciliaţi în comunele Maia şi Răduleşti, judeţul Ialomiţa, în ziua de 04.03.2012, au fost audiaţi la sediul D.I.I.C.O.T.- B.T. Ialomiţa, iar procurorul de caz, în baza probatoriului administrat, a dispus, punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii preventive a reţinerii pentru 24 de ore faţă de doi dintre aceştia, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 13 alin. 1 si 2 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.P. În sarcina inculpaţilor s-a reţinut faptul că, în perioada octombrie 2011- februarie  2013, au recrutat, transportat şi găzduit doua minore, ambele în vârstă de 16 ani, domiciliate în două comune din judeţele Olt, respectiv Prahova, profitând de starea lor de vulnerabilitate psihosocială, în scopul exploatării sexuale prin obligarea la întreţinerea de raporturi şi relaţii sexuale cu diverşi bărbaţi. Victimele, care proveneau din familii dezmembrate, fără mijloace de subzistenţă au fost exploatate în mai multe locaţii situate pe raza judeţelor Ialomiţa şi Prahova, precum şi în municipiul Bucureşti, în schimbul unor sume de bani însuşite de traficanţi. Persoanele reţinute au fost încarcerate la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventiva al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa, iar astăzi, 05.03.2013 au fost prezentate magistraţilor Tribunalului Ialomiţa, cu propunerea de arestare preventivă, pe numele lor fiind emise mandate de arestare preventiva pe o perioadă de 29 zile. Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ialomiţa si procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Ialomiţa continuă cercetările în vederea documentării activităţii infracţionale a tuturor persoanelor implicate.

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *