Directorul APIA Ialomiţa – reclamat că îşi favorizează soţia ca angajată a instituţiei

Cum era de aşteptat, şi-aşa cum se procedează de 30 de ani încoace, după alegeri, în Ialomiţa, PNL a început schimbarea directorilor instituţiilor statului. „Bătălia” s-a purtat, mai abitir, pe „frontul” instituţiilor statului care vehiculează astronomice sume de bani publici. Fie ei bani alocaţi de la Ministerele de resort, fie ei bani alocaţi de la Uniunea Europeneană, fie alocaţi de la bugetele local/judeţean, instituţiile statului care înregistrează în bugetul propriu venituri/subvenţii substanţiale „fac cu ochiul” partidelor. Ca de-atâtea alte ori, în mod tacit, partidele şi-au împărţit funcţiile, atât pe instituţii, cât şi în cadrul instituţiilor. Este bine ştiut faptul că APIA este şi ea o instituţie care „colcăie” de angajaţi ai căror soţi, neveste, copii, nepoţi, cumetri, fini, naşi, şi-alte „pile” lucrează în alte instituţii. Cetăţenii s-au obişnuit cu ideea că bugetarii sunt o castă, iar întrepătrunderea gradelor de rudenie greu de destructurat. Însă, nu se împacă deloc cu ideea că foarte mulţi dintre angajaţii pe „pile”, deşi sunt revoltător de bine plătiţi, nici măcar nu-şi îndeplinesc sarcinile de serviciu. Sau, măcar, să fie prezenţi la serviciu.

   Este şi cazul APIA Ialomiţa! Pentru cei care nu au aflat, facem precizarea că actualul director este domnul Dorobanţu. Valentin Dorobanţu. Destul de cunoscut, deoarece a mai fost director, domnul Dorobanţu a ajuns preferatul liberalilor. După ce-a fost preferatul şi al PSD-ului, şi al  PD-L, pe vremea lui Marinică Cazacu. Şi cum nici pe domnul Stoian nu-l puteau lăsa fără titulatură, ca să nu apară „fricţiuni” politico-profesional-financiare, fostul director a fost trimis să fie director la Direcţia Agricolă. O soră mai bătrână a APIA, cu mai puţini bani, dar destul de „avută” ca număr de bugetari şi oportunităţi de afaceri în sfera agro-alimentară…! Şi o dată „uns” director, domnul Dorobanţu ce putea să facă, mai întâi şi-ntâi, dacă nu „favoruri” unora, şi „zile fripte” altora, nu? N-o spunem noi, ci o depeşă ce ne-a fost adusă cu Poşta la redacţia ziarului. După ce-am parcurs scrisoarea, am trecut la „săpături”. De curiozitate, dar şi pentru că deontologia profesională ne obligă să acordăm atenţie chiar şi anonimelor. Nu, scrisoarea din care vom extrage informaţiile „dure” nu este anonimă, ci a fost scrisă de un anume George Costea. Cât de real este numele, nu ne interesează. Poate să fie şi un nume „conspirativ”, atâta timp cât informaţiile se verifică.

APIA, arhiva şi nevasta

Ce zice la scrisorica buclucaşă? Păi, zice-aşa :  Subsemnatul George Costea, domiciliat în B-dul Unirii, bloc…scara …. apartamentul…din Slobozia, prin prezenta doresc să vă supun atenţiei aspecte legate de activitatea noii conduceri APIA Ialomiţa şi modalitatea defectuoasă de implementare a standardelor de control intern managerial constatată şi de către Direcţia Control Intern APIA Bucureşti, Nota de control nr. 36763/28.10.2020 (…) Începând cu 18 mai, data numirii temporare în funcţia de director executiv a domnului Dorobanţu Valentin, neregulile sunt din ce în ce mai diverse şi contradictorii: de la acordarea orelor suplimentare fără să existe vreun corespondent în condicile de prezenţă în mod discreţionar persoanelor agreate şi cu carnet de partid, restricţionarea efectuării orelor suplimentare în afara programului normal de lucru ( prin Decizia nr. 62/10.07.2020), intedicţia accesului în instituţie în afara orelor de program pentru personalul APIA Ialomiţa, cu excepţia soţiei directorului, Margareta Dorobanţu şi a noului şofer personal al acesteia, Ghinea Emil (interdicţie materializată prin adresa comunicată firmei de pază în data de 07 august 2020) a domnului Toma Francisc; înscrierea în registrul aflat la intrarea în instituţie a semnăturii doamnei Dorobanţu care să ateste prezenţa fictivă a acesteia în week-end-uri pentru a fi întocmite pontaje de ore suplimentare, contracte dubioase încheiate şi alte asemenea. (…) Până şi fiul familiei Dorobanţu, Vlad, a beneficiat de un stagiu de practică la APIA Ialomiţa, iar apoi şi-a însuşit hard disk-ul din PC-ul tatălui Director. Maşinile plecate cu destinaţia service auto revin la sediu cu sute de km în bord, liderul de sindicat apropiat familiei Dorobanţu beneficiază de maşina instituţiei în deplasările la şedinţele sindicale, costurile deplasărilor acestuia fiind suportate din bugetul APIA Ialomiţa. Autoturismul înmatriculat cu nr. IL-04-HHZ, singurul fără dispozitiv de monitorizare GPS, este folosit ca un bun personal pentru familia Dorobanţu, acoliţii acesteia şi pentru acţiuni electorale (transportul afişelor), iar Ordinele de deplasare sunt necompletate de cei apropiaţi familiei, fără destinaţie, neştampilate, în mod frecvent. La Centrul din Fierbinţi a fost înfiinţată o funcţie publică de conducere, la solicitarea partidului. Tot la Fierbinţi a fost achiziţionată, pentru membri de partid, a doua maşină de tuns iarba, a doua centrală termică, de data aceasta o centrală electrică, deşi cea existentă este în bună stare de funcţionare. Instituţia suportă din buget deplasările zilnice ale directorului adjunct Belega. (…) Este de notorietate încălcarea regimului incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese de către domnul director Dorobanţu, în concret favorizarea soţiei. Aceasta beneficiază de un regim privilegiat.  Încadrată la Serviciul Economic, doamna Dorobanţu nu a semnat în Condica acestei structuri. Pentru doamna a fost investată o funcţie nouă, cea de ARHIVAR, care nu există în Organigrama instituţiei. Fişele de post ale acesteia au fost modificate în funcţie de preferinţele doamnei. Dacă doamna a dorit la un Centrul local, a supervizat activitatea personalului la acel Centru local. Dacă doamna a dorit la Serviciul Autorizare Plăţi, a supervizat activitatea personalului de la autorizare, fără să fi gestionat un singur dosar APIA în întreaga existenţă ca salariat la această instituţie. Fişele de post au fost personalizate la cererea doamnei. Singura activitate profesională derulată de doamna în cadrul instituţiei este de a plelua documentele deja arhivate de personalul APIA Ialomiţa şi de a le depozita în arhiva Centrului Judeţean, din strada Lacului, acolo unde pretinde că îşi desfăşoară activitatea zilnic. Greu de crezut că pe perioada iernii, Margareta Dorobanţu lucrează în frig, consumul de gaze pentru centrala de la arhivă tinzând către zero.

Control de la Centru…

Ca să nu ziceţi că am luat de bună numai părerea reclamantului, părere din care mai înţelegem şi că subordonaţii suportă toate câte, cică, le face directorul, deoarece „…nu vorbesc de frică, căci îi ameninţă că-i bagă în Comisia de disciplină, că-i dă afară din serviciu, că el e protejat şi nu-i poate face nimeni nimic. Oamenii sunt speriaţi, că în 2010 a participat la restructurări şi a făcut listele cu cine să ia concursul (…)”, am făcut „săpături” şi, din Nota de control încheiată în 19.10.2020, am reţinut pentru dvs că „Urmare a sesizării doamnei M.P., înaintată Secretariatului General al Guvernului, înregistrată sub nr. 15/D/7409/19.06.2020 şi redirecţionată la APIA şi la Direcţia ANTIFRAUDĂ Control Intern, prin care au fost semnalate încălcări ale normelor instituite în perioada de stare de urgenţă şi de alertă în ceea ce priveşte protecţia şi distanţarea socială (…) precum şi sesizarea colectivului APIA, prin care au fost semnalate posibile deficienţe manageriale ale conducerii APIA Centrul Judeţean Ialomiţa, Directorul General al APIA a dispus (DACI) verificarea aspectelor semnalate (…) Echipa de verificare DACI-SCI, în urma analizării documentelor (…) a constat că „ orarul de lucru suplimentar, respectiv cuantificarea orelor suplimentare înscrise în Situaţia orelor suplimentare, NU are corespondent în Condica de prezenţă. (…) Cu privire la „favorizarea” doamnei Margareta Dorobanţu, echipa de control sosită de la Bucureşti a constatat că „ marea majoritate a funcţionarilor s-au abţinut de la a se pronunţa pe acest aspect”.

Directorul îşi apără nevasta… 

Cum era de aşteptat, în cadrul discuţilor purtate cu ambele „tabere”, domnul Doribanţu şi-a apărat nevasta. Ba chiar a făcut, în faţa echipei de control, precizarea : „ Faţă de activitatea d-nei Margareta Dorobanţu vă aduc la cunoştinţă că în perioada iulie 2019 – august 2020 aceasta a prelucrat şi a verificat un nr. de 47.000 de dosare pe care le-a predat pentru distrugere (conform documentelor avizate de către ARHIVELE NAŢIONALE), a primit, diseminat şi arhivat un număr aproximativ de 10.500 de adeverinţe eliberate de cele 66 de localităţi aferente judeţului Ialomiţa, precum şi din judeţele limitrofe pe perioada de primire a cererilor de sprijin campania 2020 şi sincer nu văd unde mi-am protejat soţia, mai ales că face parte din serviciu SERD-RU cu atribuţiuni SAP (la vizualizarea statusului cu privire la campania 2019, veţi observa că toate cererile SAP au fost înregistrate cu userul IL#DOROBANŢUM …”.

Concluzia: management defectuos

În urma verificărilor, echipa venită de la Bucureşti a întocmit o aşa-numită Notă de control. Notă din care spicuim, fără a denatura chintesenţa, frazele menite a înfăţişa starea de fapt din APIA Ialomiţa. Stare care este una „ conflictuală” între unii funcţionari şi conducverea istituţiei. „ Există o scindare la nivelul colectivului” şi chiar „au apărut probleme de stres ale funcţionarilor publici care au de făcut faţă unei activităţi „în valuri” şi a repartizării inechitabile a sarcinilor de serviciu (…) Această analiză a condus la concluzia existenţei unui management defectuos al conducerii acestui Centru, a pasivităţii acesteia în respactarea prevederilor în îndatoririlor ce derivă din exercitarea unei funcţii…”

Nota Redacţiei: Fiindcă „pe surse”, nu o dată am aflat despre multe alte nereguli, mai ales în ceea ce priveşte activitatea Serviciului de CONTROL PE TEREN, până ce obţinem, oficial, informaţii, ne oprim aici, nădăjduind că domnul Dorobanţu se va gândi de două ori şi va vedea şi dincolo de aparenţe, în ceea ce priveşte „permutările şi aranjamentele” matematic puse la cale, de ani de zile, între unii funcţionari ai APIA şi „băieţii deştepţi” din rândul fermierilor abonaţi la subvenţiile U.E.

Distribuie dacă ți-a plăcut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *