COMUNICAT DE PRESĂ
* Persoană trimisă în judecată pentru săvârșirea infracţiunilor de dare de mită și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
Ca urmare a cercetărilor efectuate de ofițerii Direcției Generale Anticorupție –Serviciul Județean Anticorupție Ialomița, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, la data de 29.04.2020, acesta a întocmit rechizitoriul şi a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, în stare de control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
În fapt, la data de 12.03.2020, Serviciul Județean Anticorupție Ialomița a fost sesizat de un agent de poliție, șeful Postului de Poliție Dridu, despre faptul că, în cursul aceleași zile, inculpatul i-a oferit, în mod repetat, suma de 200 lei pentru a nu-i întocmi dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, după ce a fost depistat conducând un autovehicul pe drum public. Imediat a fost sesizată unitatea de parchet competentă și a fost constituită echipa operativă care s-a deplasat la fața locului și a constatat săvârșirea infracțiunii flagrante. În baza ordonanțelor de delegare emise de către procurorul de caz, lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Serviciul Județean Anticorupție Ialomița au efectuat mai multe acte procedurale, în vederea administrării probatoriului în cauză. Facem precizarea că această etapă a procesului penală reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.” Direcţia Generală Anticorupţie (D.G.A) este structura care se ocupă de fărădelegile săvârşite în cadrul Miniserului Afacerilor Interne (M.A.I), fapte reprobabile la care, nu o dată, se dedau poliţiştii, jandarmii, angajaţi în structurile de Ordine ale statului. În Ialomiţa, Serviciul Judeţean Anticorupţie este condus de comisarul-şef de poliţie Mihail DIMA (foto)